Atuncea ne-am înţeles. Vrasăzică avem dreptate să facem întrebare. Iar eu aş da oleacă de sfat ş-aş spune aşa: Dragă Vitorie, nu te duce singură, numai cu feciorul dumnitale, în loc străin, într-o singurătate ca la Doi Meri. Poate nu-i găseşti acasă. Dacă-i găseşti, pot să se supere că le ceri asemenea socoteală. Dumnealui soţul meu zice că ei ar fi pălit pe oier. Pot să te pălească şi pe dumneata.

  Domnu Vasiliu asculta cu gura căscată.

  Am spus eu asta?

  Se înţelege c-ai spus. Dar chiar dacă n-ai fi spus, eu socot că mai bine este să le trimitem vorbă c-un argăţel al nostru şi să-i poftim pentru o chestie mare la Primărie. Dar să le spui că e o chestie mare care-i în interesul lor. Acolo oi fi şi eu de faţă. Dumneata ai treabă în prăvălie. Iar eu mă duc aşa cu nevasta asta. Să-i ţin de urât. Să-i arăt unde-i casa comunei. Să aibă şi ea un avocat ş-un martor. Vine tocmai de la Tarcău şi nu poate sta singură în loc străin împotriva unor cloncani ca Bogza şi Cuţui.

  De ce cloncani, nevastă?

  Aşa. Acu vrai să spui că nu-s cloncani? Ba-s cloncani.

  Fie şi cloncani; dar să nu cumva să răsuflaţi vreo bănuială. Un om cu mintea întreagă nu poate crede asemenea nebunii.

  Care nebunii? Nu poate crede pe nevasta asta că nu i-a venit acasă bărbatul?

  I-a venit ori nu, asta-i altă chestie.

  Aşa ţi se pare dumnitale, că-i alta? Mie mi se pare că alta nu-i. Prin urmare, dumneata pretinzi s-o legăm pe femeia asta şi s-o ducem la bolniţă căci e nebună?

  Am spus eu şi asta? Se tângui cu groază domnu Vasiliu.

  Se înţelege c-ai spus. Aşa că să trimitem pe Ghiţişor să-i poftească la Primărie. Tare frumos are să-i întrebe nevasta asta, şi ei să răspundă de-asemeni.

  În vreme ce flăcăuaşul cel subţiratic, cu gâtul lung şi cu obraz pistrui, pe care-1 chema Ghiţişor, îşi tot aduna pe el părţile sumanului şi grăbea pe o potecă de-a dreptul peste un deal, soţia domnului Iorgu Vasiliu a poftit pe Vitoria la ea în odăiţă, dincolo de ferestruica cea rotundă ca să-i spuie o mulţime de lucruri despre fiecare din femeile mai cu moţ şi mai fudule şi care se socoteau mai frumoase din cuprinsul acelor meleaguri, cât băteau ochiul, ştiinţa şi veştile ei. Oricât de multe or fi fost acele muieri, fiecare cu cusurul ei, mai cu samă a lui Calistrat Bogza era mai vinovată că o făcuse maică-sa frumoasă, şi o lovea din când în când bărbatu-său, rânjind. Bine c-o bate; numai atât că-i fără de nici un folos. Numai primăriţa s-ar putea pune cu dânsa în privinţa rumenelelor, ba chiar şi o întrece, fiind mare meşteră. Cât despre farmece şi vrăji, nu este alta mai presus decât dăscăliţa. A ţinut într-o iarnă trei săptămâni o unguroaică numai pentru învăţături de acestea. Munteanca se supunea acestor valuri şi vânturi de vorbe şi le asculta cu supunere, fiind în totul de părerea cucoanei Măria. Ascultând c-o ureche, îşi lăsa cugetul să fugă şi să sfredelească în toate părţile.

  Când s-a întors Ghiţişor, soarele era pe la toacă. Îndată 1-a luat sub stăpânirea ei soţia lui domnu Iorgu Vasiliu. Să-i spuie dintr-o dată şi scurt dacă Bogza şi Cuţui erau acasă.

  Erau acasă.

  Şi când au auzit că-i cheamă cineva la Primărie, ce-au zis?

  N-au zis nimica. Bogza a rânjit. Cuţui a zis: bine.

  N-au cercetat, n-au întrebat?

  Ba da.

  Şi tu ce le-ai spus?

  Eu nu le-am spus nimic, precum am avut poruncă.

  Dar a lui Bogza ce făcea?

  Femeia lui Bogza? Nu ştiu, că nu m-am uitat pe fereastră.

  Nici pe-a lui Cuţui n-ai văzut-o?

  Nici.

  Nu spun eu? Se ţin de vizite.

  Ba a lui Cuţui era acasă; am auzit-o cântând, dar n-am văzut-o. Era acasă şi cealaltă. Am auzit-o cotrobăind prin pod. Bogza m-a întrebat cine a poposit aici, la han.

  Şi i-ai spus?

  Nu i-am spus.

  Se înţelegea însă că i-a spus. Stăpâna 1-a ruşinat pe Ghiţişor c-o privire într-o parte şi c-o răsfrângere de buze.

  Când au spus că vin la Primărie?

  Au venit o dată cu mine.

  Vitoria îşi simţi inima răsărind. Cu multe vorbe şi cu mare grabă, cucoana Măria îşi puse încălţările, apoi trase pe mâneci caţaveica. Au lăsat pe Gheorghiţă ca s-asculte învăţături bune de la domnu Vasiliu ş-au fost amândouă în această vreme la Primărie. Acolo au găsit pe primar şi pe notar fumând şi stând la taifas cu gospodarii cei doi. Munteanca a fulgerat cu privirea prin geamuri. A intrat blândă şi supusă în urma ocrotitoarei sale.

  Glasurile groase şi tari au tăcut. Fumul de tutun s-a ridicat în bagdadie. Vitoria s-a uitat ş-a cunoscut pe Calistrat Bogza. L-a cunoscut şi pe cel mărunt şi negricios. Primarul şi notarul, oameni bine hrăniţi şi groşi, erau îmbrăcaţi orăşeneşte.

  — Dumneata trebuie să fii nevasta lui Lipan, a luat cuvântul cel dintâi, râzând, Bogza.

  Vitoria se uita în altă parte, dar îl vedea. A dat din cap, încuviinţând.

  A aşteptat să vadă ce se mai spune.

  Ai venit după vreo datorie? Eu, pe cât ştiu, am plătit lui Lipan toţi banii. Poate Cuţui să-i fi rămas ceva dator.

  Nu-i datoresc nimica, răspunse Cuţui, serios. Calistrat Bogza rânji iar:

  Atuncea poate ai venit să ne vezi cum trăim noi aici la Suha. Mulţămesc lui Dumnezeu, trăim bine.

  Munteanca oftă:

  Alţi oameni, într-adevăr, trăiesc bine şi-i văd împăcaţi. Numai pe mine m-a alungat de-acasă supărarea.

  Aşa? Din care pricină, mă rog dumnitale? Spune, să vedem dacă-ţi putem fi de vreun folos.

  De asta ne-ai chemat dumneata, nevastă?

  Bogza se miră, privind c-o uşoară veselie pe notar şi pe primar, care se mirau şi ei. Vitoria tăcu,