o adevărată binefacere, ţinând seama că m-am ales cu o mulţime de decoruri autentice pentru povestirile pe care le voi născoci mai târziu. Pe una o voi intitula Baroc rusesc, pe alta Sărutatul interzis, pe alta Atotputernicul Dolar, pe alta Dacă va vrea întâmplarea şi aşa mai departe. Şi tot aşa mai departe.

Avionul Companiei Lufthansa urma să zboare de la Philadelphia la Boston şi de aici la Frankfurt. O'Hare trebuia să ia avionul la Philadelphia, iar eu la Boston şi de aici să călătorim împreună. Din cauza timpului nefavorabil, aeroportul din Boston s-a închis, drept care avionul a zburat direct de la Philadelphia la Frankfurt. Iar eu am devenit o persoană oarecare în ceaţa Bostonului, până când Lufthansa m-a urcat într-o limuzină împreună cu alte persoane oarecare şi ne-a expediat pe toţi la un motel să petrecem o noapte oarecare.

Timpul nu voia deloc să treacă. Cineva se juca cu ceasurile, dar nu numai cu cele electronice, ci şi cu cele mecanice. Secundarul ceasului meu se opintea o dată, mai trecea un an şi de-abia atunci se mai opintea încă o dată.

N-aveam ce-i face. Ca locuitor al planetei Pământ trebuia să cred tot ce spun ceasurile -şi calendarele.

Aveam la mine două cărţi pe care intenţionasem să le citesc în avion. Una se intitula Vorbe pentru vânt de Theodore Roethke, şi iată ce am descoperit în ea:

Mă scol treptat, ca-n somn să intru iarăşi, Destin mi-apare-n tot ce nu mă sperie, învăţ, urmându-mi calea ce mi-e dată.

Cealaltă carte era Celine şi viziunea sa, de Erika Ostrovsky. Celine luptase ca brav ostaş în primul război mondial - până când cineva i-a crăpat ţeasta. După care n-a mai putut să doarmă, şi în cap au început să-i apară tot felul de sunete. S-a făcut doctor şi ziua îi trata pe bieţii bolnavi, iar cât era noaptea de lungă scria romane groteşti. Nu poate face artă cel care n-a dansat nicicând cu moartea, scria el.

Şi mai scria că moartea este singurul adevăr. Am înfruntat-o cât am putut... am dansat cu ea, am împodobit-o cu panglici şi ghirlande, m-am avântat cu ea într-un vals nebunesc... i-am gâdilat simţurile.

Îl obseda timpul. Erika Ostrovsky mi-a amintit de scena uluitoare din Moarte pe credit, unde Celine vrea să oprească puhoiul de oameni dintr-o stradă aglomerată. El urlă pe hârtie: Opriţi-i... să nu mai facă nici o mişcare... Să înţepenească sloi... o dată pentru totdeauna!... Ca să nu mai dispară niciodată!

M-am apucat să răsfoiesc Biblia din camera mea de motel, în căutarea unor povestiri despre mari distrugeri. Când s-a ridicat soarele deasupra pământului a intrat Lot în Ţoar, am citit. Atunci Domnul a slobozit peste Sodoma şi Gomora ploaie de pucioasă şi foc din cer de la Domnul. Şi a stricat cetăţile acestea, toate împrejurimile lor, pe toţi locuitorii cetăţilor şi toate plantele ţinutului aceluia.

Aşa merg lucrurile.

Amândouă oraşele, după cum bine se ştie, fuseseră pline de nişte depravaţi. Lumea a respirat uşurată când a scăpat de ei.

Şi, bineînţeles, nevestei lui Lot i se spusese să nu-şi întoarcă privirile spre locul unde se aflau toţi acei oameni şi casele lor. Dar ea tot s-a uitat şi tocmai de aceea mi-e dragă, pentru că a făcut ceva atât de omenesc.

A fost transformată într-o stană de piatră. Aşa merg lucrurile.

Oamenii nu trebuie să privească în urmă. Cel puţin eu unul n-o s-o mai fac niciodată.

Mi-am isprăvit cartea despre război. Următoarea pe care o voi scrie va fi ceva de râs.

Asta de acum e un eşec total şi nici că se putea altfel, de vreme ce-a fost scrisă de o stană de sare. Începe aşa:

Ascultaţi :

Billy Pilgrim s-a desprins din strânsoarea timpului.

Şi se încheie aşa:

Cip-cirip ?

Doi

Ascultaţi:

Billy Pilgrim s-a desprins din strânsoarea timpului.

S-a culcat văduv senil şi s-a trezit în ziua propriei lui cununii. A intrat pe-o uşă în 1955 şi a ieşit pe alta în 1941. S-a reîntors pe aceeaşi uşă şi s-a pomenit în 1963. Şi-a văzut de mai multe ori naşterea şi moartea, pretinde el, şi vizitează la întâmplare toate evenimentele plasate între ele.

Cel puţin aşa pretinde el.

Billy e supus unor adevărate spasme temporale, habar n-are care-i va fi următoarea destinaţie, iar călătoriile lui nu sunt neapărat dintre cele mai vesele. Se află într-o permanentă stare de trac, zice el, căci nu ştie niciodată ce scenă din viaţa lui va trebui să interpreteze dintr-o clipă într-alta.

Billy s-a născut în 1922, în oraşul Uium, statul New York, ca fiu al unui bărbier din localitate. A fost un copil cu o înfăţişare caraghioasă şi a devenit un tânăr cu o înfăţişare la fel de caraghioasă - înalt, slab, semănând cu o sticlă de Coca-Cola. Absolvi liceul din Uium clasîn-du-se în prima treime a clasei şi tocmai urma de un semestru cursurile serale la Şcoala de optometrie din Uium, când se pomeni recrutat pentru serviciul militar în cel de-al doilea război mondial. Tatăl lui muri într-un accident de vînă-toare în timpul războiului. Aşa merg lucrurile. Billy îşi îndeplini stagiul militar ca infanterist în Europa şi căzu prizonier în mâinile nemţilor. Fiind lăsat la vatră cu cinste în 1945, îşi reluă cursurile la Şcoala de optometrie din Uium. În ultimul an se logodi cu fiica fondatorului şi proprietarului şcolii, după care suferi o uşoară cădere nervoasă.

Billy se trezi internat într-un spital pentru veteranii de război de lângă Lake Placid. I se administrară şocuri electrice, apoi i se dădu drumul acasă. Se căsători cu logodnica lui, îşi termină studiile şi socrul lui îl ajută să-şi înjghebe o firmă proprie. Uium este un loc ideal pentru optometrişti, căci aici se află Compania generală de forjă şi turnătorie. Toţi angajaţii companiei sunt obligaţi să aibă ochelari de protecţie, pe care să-i poarte în toate sectoarele unde se desfăşoară producţia. C.G.F. & T. are numai în Uium şaizeci şi opt de mii de angajaţi. Ceea ce presupune o groază de lentile şi o mulţime de rame.

Ramele sunt o adevărată mină de aur.

Billy se îmbogăţi. Avu doi copii, pe Barbara şi pe Robert. Când îi veni vremea, fiica sa, Barbara, se mărită şi ea tot cu un optometrist, iar Billy