class="Text">Eram liniştit, pentru că ştiam că au o capacitate de apărare şi de atac PSI cu mult sub mine. Cea de apărare de 12% şi cea de atac de 73% din a mea! Am atacat, nevoit fiind, vrăjitori care aveau cunoaştere 130% faţă de a mea şi cu demoni câţi nu aveam eu îngeri, ca să-mi protejez pacienţii, aşa că nu aveam de ce să îmi fie frică. Am luptat la nivel spiritual cu grupuri de evrei plătiţi de firme pe bani grei, dar acum lupta cu ei era egală cu a lua bomboanele de la gura unui copil. Nu o zic din mândrie. Nu am vrut să lupt cu ei. Era nedrept faţă de ei şi familiile lor şi, nu în ultimul rând, faţă de a mea. Dar ghizii mei spirituali mi-au spus că sunt nevoit să o fac pentru că România nu are altă şansă de a accede la comanda NATO decât spiritul, cunoaşterea. Avem o zestre ancestrală bună ca popor şi coroborată cu protecţia divină, datorată nenumăraţilor şi necunoscuţilor sfinţi născuţi pe aceste plaiuri, suntem puternici. Am înţeles asta când i-am întâlnit pe cei de pe alte planete şi care trăiesc în Dumnezeu.

Am fost întrebat cum aveam de gând să o fac şi ce o să se întâmple.

Le-am replicat că ştiu cum, dar rezultatul final nu puteam să-l prevăd. Drăguţă a fost reacţia tatălui fetei care, chipurile, citea cu degetele. A sărit în sus că de ce să fie atacat şi personalul civil. Hopa! Hopa! Penelopa! Mi-a picat şi mie fisa că eram în corzi şi că eram singurul outsider din încăpere! Toţi erau angajaţi militari sau civili ai aceleiaşi instituţii. Mai puţin fetiţa, al cărei tată însă nu se abătea de la regulă.

Ştiu că pare crud, dar erau nişte oameni care s-au legat prin jurământ să apere acest popor în domeniul PSI. Nu cred că cineva din cadrul armatei are milă când este vorba de pregătirea fizică a unui soldat. Însă ei trebuiau antrenaţi psihic şi chiar voiau să-şi încerce puterile cu cineva. De ce toţi, inclusiv personalul civil? Pentru că una este să te aperi pe tine, alta pe ceilalţi şi alta să o faci simultan pe ambele planuri. Iar eu cred că aşa trebuie. Şi nu îmi părea rău nici de ei, nici de familiile lor. Ca să învăţ, părintele Argatu mi-a trimis în etape toate tipurile de demoni, de diverse mărimi, care evident mi-au afectat viaţa, familia, şi pentru asta îi mulţumesc, pentru că m-a făcut cine sunt. Aşa că, din dorinţa de a-i pregăti pe ei, am acceptat o dispută pe care ei au declanşat-o, dar căreia eu i-am dat glas.

Unul dintre generali m-a întrebat la plecare, când se adunaseră toţi în jurul meu, dacă la sfârşitul acestei luni se va despărţi de soţie. O iubea şi îmi părea rău pentru el. Ştiu ce se poate face unui cuplu ca să se spargă, iar pornirea unui „tăvălug“ PSI nu lasă nici o viaţă neafectată. Celălalt, cu problemele de inimă, m-a întrebat ce ar putea face pentru inima lui. I-am spus că îi trebuie o echilibrare energetică şi chiar un consult medical şi medicaţie ca să prevină un eventual infarct.

M-am dus acasă şi le-am spus alor mei despre ultima mea ghiduşie. Prietena mea mi-a sărit în cap. Are ce are cu orgoliul meu. S-a născut parcă să mă scape complet de el. Şi a crezut că motivul real era că îmi doream o confruntare cu cei de acolo. Sincer, nu voiam asta. Sunt chiar plictisit de lupta cu vrăjitorii, preoţii răuvoitori, cu magii, maeştrii Reiki sau radiestezişti, ţiganii sau evreii. M-am hârşâit atâta în lupte PSI încât ştiu că din ele nu se poate să ieşi fără să fii atins tu, ai tăi, ce iubeşti. De ce? Pentru că în magie fiecare îşi pune toată ura ascunsă cu grijă şi nemanifestată din cauza fricii în faţa legii. Mai exact, fiecare ştie că din punct de vedere legal nu poţi fi acuzat dacă omori printr-un act magic, indiferent că eşti preot sau nu.

Singurul obstacol între tine şi crimă este propria conştiinţă sau, dacă îl ai, Dumnezeu! Aşa că nu mi-a făcut nici o plăcere să încep un asemenea război.

Când am spus mamei, ea a clătinat din cap:

„Măi, mamă!“, mi-a spus cu îngrijorare. „Iar o să vină o vreme neagră. Ce trebuie să fac eu?“ A întrebat ca un soldat veritabil. Îmi venea să o pup pe mama mea, care mi-a fost alături la multe dintre excentricităţile mele, ca să nu le numesc nebunii.

„Nimic mai mult decât ai făcut până acum, să te rogi la Dumnezeu să scăpăm cu viaţă!“

De ce aşa? Pentru că dacă îţi laşi viaţa în numele Lui, te ajută în aşa fel încât să nu fii vulnerabil când eşti atacat. Tu, ca simplu muritor, nu ştii momentul în care un individ se hotărăşte să atace, dar El ştie. Fără să vrei, aproape ajungi într-un loc unde eşti mai puţin vulnerabil şi de unde te poţi lupta mai bine. Credeţi că locul luptei de la Călugăreni, mlaştina şi ceaţa, le-a ales Mihai Viteazul? Dacă nu ar fi fost Dumnezeu în spatele conducătorilor care ne-au rămas în istorie, nu am mai fi existat de mult ca naţie!

A urmat o nouă întâlnire cu domnii cu povara universului pe umăr. Iniţial, eu şi cu ceilalţi veniţi chipurile pentru demonstraţie am fost conduşi într-o sală de mese unde s-au vorbit nimicuri. Eram plictisit că trebuia să ascult poveşti. Ceea ce nu înţelegeau respectivii era că, prin natura formării mele, realizez când se spune o poveste fabricată şi când cineva vorbeşte în prezent. Ţin minte că măsuram radiestezic cât