adevăr ne servea colonelul şi era cam 10%! I-am spus asta şi faptul că văzusem la televizor despre crearea noii arme PSI cu mult timp în urmă. Şi că părerea mea era că fusesem adus acolo ca să vadă ce pot băieţii lor pregătiţi în domeniu. A încercat să o întoarcă şi, în cele din urmă, am mers sus, în locul primei întâlniri. Doar că nu au mai venit generalii, ci feţe noi.

La un moment dat, iritat de faptul că mi se tot spunea că vor veni, că nu ştiu ce s-a întâmplat, că şi-au primit soldele şi întârzie, am vrut să plec. Unul dintre cei prezenţi, eram cel mult opt persoane, a venit la mine cu o cutiuţă pe care se străduia să nu o văd şi, uitându-se drept în ochii mei, a început să mă flateze că mi-a citit cartea, că soţia lui era tot medic şi că ar vrea să vorbim mai multe, că să-i dau numărul de telefon. Abureli! Dar am realizat că m-am calmat. Era vorba de cutiuţa pe care mi-o pusese pe birou? Habar n-am.

Colonelul îşi luase un scaun şi se postase oarecum în faţa mea, deşi în mod normal nu ar fi trebuit să stea acolo şi, slavă Domnului, erau destule locuri în toată sala. Să se fi aşezat tocmai ca să fie cu ceafa înspre mine, ca să poată percepe gândurile mele? Ştiut fiind că al treilea ochi, chakra câmpului de recepţie, are proiecţie dorsală? Nu ştiu, pot doar să presupun. Întâlnirea ar fi trebuit să înceapă la ora 16 şi s-a decalat la 16:30. La ora 17 m-am ridicat frumos, am spus că am văzut tot ceea ce îmi doream să văd şi că nu mai am nimic de adăugat la ce le spusesem la întâlnirea trecută.

Colonelul a început să se bâlbâie că nu se poate. Eu am spus că ba da, că nu mă simt obligat să pierd timpul meu degeaba. Oricum mi se tot repetase cât de amărâţi sunt ei şi că nu pot plăti cursurile. Nu sunt un materialist, dar nu cred nici în munca voluntară. Şi am plecat. Am fost bucuros că am scăpat.

Am început balamucul. Eu am atacat primul sistemul lor de apărare. Sediul respectiv era protejat de un con de lumină. Le-am închis-o, cum stingi becul. Apoi le-am atacat sufletele. Le-am adunat pe toate într-un loc pentru a le putea da înapoi la sfârşit. Astfel nu puteau să aibă puterea psihică maximă, dar nici nu aveau să sufere pentru ce urma să se întâmple în familiile lor. Şi am atacat familiile, ca să le distrug echilibrul psihic. O să mi se spună că am greşit, pentru că ura motivează. Este adevărat, dar de abia după ce trece atacul, însă eu aveam de gând să nu-i slăbesc deloc. Am trimis demoni să zgândăre şi să le ia somnul.

Din fericire pentru ei, nu mi s-a îngăduit să fac totul dintr-o dată. I-aş fi distrus. Dumnezeu voia ca ei să înveţe, nu să-i distrug. Aşa că, în timpul războiului de treizeci de zile, au fost zile întregi în care nu le trimiteam nimic, dar îi simţeam cum compilează şi caută soluţii la problemele pe care le aveau deja. Ştiam că astfel aveau să înveţe şi metoda de atac, dar şi pe cea de apărare. Rând pe rând, le-am trimis spaţii programate negativ, lumină informată prin grilă, argint viu, spiritele pământului, apei, focului şi aerului. Le-am trimis arhanghelii să le taie câmpurile, ca să simtă puterea săbiilor de lumină, şi altele.

Dacă îmi pare rău? Normal. Trebuie să fii nebun să doreşti răul cuiva, dar de multe ori, ca medic, trebuie să faci rău ca să faci bine. Fiecare element pe care îl trimiteam era informat în aşa fel încât cel care o păţea să ajungă la cineva care să îl şi dezlege. Ca să şi înţeleagă şi să înveţe şi să ştie exact cum şi de unde îi vine. N-am păţit nenorociri mari. Tatăl meu era să facă un infarct, dar eram prin zonă şi a scăpat. Mama a preluat atâtea de la pacienţii mei încât este călită. În schimb pe câinele meu, în urma unui atac concentrat, l-am găsit în casă într-un hal fără de hal; făcuse diaree cu sânge, voma şi umpluse casa şi de una şi de alta. Vrând să îl ajute, prietena mea o luase şi ea şi îmi căzuse lată în pat. A fost o noapte din acelea drăguţe, dar a trecut.

Încă două probleme am avut cu ei. Când s-a ridicat psihologul, care, chipurile, era venit să facă demonstraţie alături de mine, şi mi-a trimis destule entităţi care îmi secerau îngerii ca pe spice. Am scăpat şi de aici. Lupta la nivel astral se dă ca pe câmpul de luptă, câştigă cel care are soldaţi mai mulţi, ori ştie să folosească mai bine sabia şi tacticile vechi. Îmi folosesc cunoştinţele din vieţile mele anterioare în acest scop, aşa că am un ascendent.

Un alt atac a fost o proiecţie în punct pe ariile motorii Brodmann produs de un singur individ care se folosea de puterea subconştientului colectiv al grupului pe care îl conducea, colonelul! Mi-am amintit cum fusesem selecţionat să ajung acolo. Probabil fuseseră mulţi paranormali vizaţi şi rămăsesem singurul sănătos.

Spusese la un moment dat că îl chemaseră şi pe Eugen Celan. Dar, între timp, paralizase! Şi spusese asta cu dezgust aproape! În momentul în care am fost atacat aşa, am realizat că cei care fuseseră artizanii acestui minunat fapt erau tocmai cei din serviciul unde fusesem invitat! Doar că vor plăti, aşa cum şi eu voi plăti pentru ceea ce fac deşi, de cele mai multe ori, poate că nu am nici o vină şi că