nume ilustru, ci şi un personaj important. Membru al Marelui Consiliu, stăpânea o avere uriaşă. Dandolo se apropie de patul Isabellei, o salută înclinându-se adânc, apoi o firitisi pentru fericitul eveniment. Tânăra mamă îi mulţumi, arătându-i cu mândrie vlăstarul.

– N-ai impresia că este cel mai superb copil din Veneţia, Messer Dandolo? rosti ea cu încântare.

Veneţianul o asigură cu toată seriozitatea că îi împărtăşea opinia. După acest schimb de amabilităţi, se apropie de căpitanul general Loredan, care perora în mijlocul unui grup de senatori despre tratatul semnat recent la Lodi între delegaţii Veneţiei şi Francesco Sforza, condotierul ajuns stăpân al Ducatului milanez.

– Trebuie să fim mândri fiindcă Serenissima Republică a transformat Adriatica într-un lac veneţian! Graţie victoriilor noastre, Ravenna, Bergamul, Cremona, Trenta, Istria, precum şi întreaga Dalmaţie întregesc astăzi imperiul nostru continental.

– Foarte frumos, Messer Loredan, interveni Luigi Dandolo, care ascultase cu interes tirada căpitanului general. Dar concentrându-vă preocupările asupra Italiei şi Dalmaţiei, aţi neglijat coloniile noastre de peste mări, comerţul nostru cu Orientul, flota noastră de război. Aţi uitat că bogăţia şi gloria provin din comerţ. Războaiele continentale ne sporesc prestigiul, dar ne secătuiesc tezaurul.

Messer Loredan nu se supără fiindcă era contrazis. Cunoştea opiniile lui Dandolo şi le respecta. Dar ca şi dogele Francesco Foscari, socotea imperios necesară continuarea politicii care urmărea să extindă şi să consolideze posesiunile teritoriale din peninsula italică.

– În curând vom acorda toată atenţia şi imperiului nostru de peste mări, răspunse conciliant căpitanul general.

– În curând? rosti cu ironie Dandolo. Termenul e vag. Veneţia a încheiat nu demult un tratat prin care otomanii se angajau să nu-şi construiască o flotă navală proprie, acest drept fiind rezervat în întregime republicii noastre. Astăzi Mehmed al II-lea dispune de câteva sute de vase militare. Posesiunile noastre din Orient sunt astfel serios ameninţate.

– Mehmed al II-lea este prea încurcat cu asediul Constantinopolelui, ca să se mai preocupe şi de noi, interveni senatorul Lorenzo Gradenigo, un partizan convins al dogelui Francesco Foscari.

– Credeţi că sultanul se va declara sătul după ce va cuceri Constantinopolele? replică persiflant Luigi Dandolo. Îşi va îndrepta privirile asupra ultimelor posesiuni bizantine din Moreea, apoi va veni rândul nostru.

Printre personajele prezente la discuţie se afla şi Jacopo Foscari, fiul dogelui. Jucându-se cu verigile colanului său de aur, zâmbea enigmatic. Dandolo continuă cu patos:

– Este mai mult decât trist faptul că astăzi se găsesc veneţieni care fac jocul sultanului, strecurându-i informaţii militare secrete, furnizându-i pe sub mână tunuri şi pulbere detonantă.

– Acesta este un lucru foarte grav! zise Loredan încruntându-se. M-ar durea să aflu că unii veneţieni se îndeletnicesc cu asemenea operaţii!

Intrarea în sală a lui Andrea Soranzo, membru al Colegiului şi „Înţelept al Scrisorilor” - secretar de Stat al armatei şi al marinei - îl făcu pe Loredan să întrerupă discuţia cu senatorii şi să-i iasă în întâmpinare. După ce se întreţinu câteva momente cu Soranzo, îl lăsă în compania unui grup de invitaţi şi se înapoie la Luigi Dandolo, pe care-l luă deoparte.

– Messer Dandolo, declaraţiile dumitale de adineauri mi-au inspirat mari îngrijorări. Eşti sigur că există veneţieni care furnizează armament turcilor?

– Îmi menţin afirmaţiile, Messer Loredan. Dispun de informaţii dintr-o sursă extrem de serioasă. Pe frontul din Moreea au fost capturate bombarde turceşti având imprimată pe chiulasă marca unui atelier veneţian în care au fost turnate.

– Pot să cunosc şi eu sursa dumitale?

– De ce nu? N-am de gând să păstrez taina. Ieri de dimineaţă am primit vizita unui trimis al despotului Demetrios Paleologos, fratele basileului Constantinos. Despotul, cu care întreţin relaţii comerciale, mă roagă să informez Senioria asupra faptelor pe care ţi le-am menţionat şi, totodată, să înlesnesc agentului său o audienţă la doge. Romeii au urgentă nevoie de ajutoare. Altfel, întreg edificiul bizantin - sau bruma care a mai rămas din el - se va nărui sub loviturile turcilor.

Chipul lui Loredan se înnoură.

– Lucrurile nu-s chiar atât de simple. Dacă trimisul despotului Demetrios se înfăţişează în calitate de agent diplomatic, te expui unor mari primejdii. Ştii bine că nobilii veneţieni nu au permisiunea să ia contact cu agenţii diplomatici străini. Dacă omul dumitale se prezintă ca un simplu neguţător care vorbeşte în numele său, poţi încerca să-i mijloceşti o audienţă.

– Îţi mulţumesc pentru sugestie, Messer Loredan. La prima şedinţă a Marelui Consiliu voi ridica oficial chestiunea ajutorării militare a Bizanţului. Mă întreb de ce nu s-a făcut nimic până acum?

Căpitanul general şovăi o clipă.

– S-au întâmplat oarecare ciudăţenii, Messer Dandolo. Amiralul Alvisio Longo a primit dispoziţii din partea Colegiului să se deplaseze cu flota sa în insula Tenedos, în vederea ajutorării Constantinopolelui. Îndată după sosirea sa la Tenedos, va deschide un plic, ce i s-a încredinţat în ziua plecării sale din Veneţia, unde va găsi instrucţiuni noi.

Luigi Dandolo făcu un gest de nerăbdare:

– Formalismul acesta desuet ne ucide! Cunoşti instrucţiunile cuprinse în plicul încredinţat lui Longo?

Căpitanul general ridică din umeri.

– Secretomania căpeteniilor veneţiene a devenit proverbială. Eu însumi, şeful ierarhic al lui Longo, nu cunosc conţinutul instrucţiunilor. De ce? Pentru că fiecare demnitar este suspectat! De când cu înalta trădare a lui Marino Falier, nici dogele nu mai inspiră încredere Senioriei!

A doua zi de dimineaţă o scrisoare anonimă fu aruncată în faimoasa „Bocca del Leone” - Gura Leului - din palatul Consiliului celor Zece. Discuţia purtată de căpitanul general Loredan şi de Luigi Dandolo era relatată amănunţit. Nu fuseseră omişi nici senatorii prezenţi la convorbire. O jumătate de oră mai târziu, mesajul anonim ajunse pe masa de lucru a consilierului Gabriele Moro, unul dintre cei trei Capi dei Dieci, ales a prezida Consiliul pe luna în curs.

Competenţa Consiliului celor Zece era largă, iar puterile lui, nemărginite. Nimeni nu scăpa controlului său. Nici dogele însuşi nu era imun. Măsurile luate de Consiliu aveau în vedere numai interesele Republicii şi raţiunea de Stat. Activitatea înalţilor demnitari, trădările, comploturile, supravegherea agenţilor diplomatici, crimele nobililor, secretele politicii externe, falsificarea banilor, supravegherea lucrătorilor din ateliere, în cap cu sticlăriile din Murano, poliţia teatrelor, a bisericilor, a balurilor mascate constituiau numai câteva din aspectele activităţii Consiliului. Membrii săi erau aleşi pe câte un an, fără a li se putea