— Pe scurt, unde eram? strigă el cu glas răguşit, unde eram? Haide, la treabă, Dovală, Beer-Ora, şofer, ţigară, tata, mama, mergem repede, vitezometrul e de-acum la 120, 130, şasiul maşinii începe să vibreze, şoferul nu-ncetează să lovească nervos volanul cu pumnul şi să facă „Nu-nu“ cu capul, e pentru prima oară că văd un asemenea ţăndărică şofînd în loc să stea pe dashboard sub parbriz. La fiecare jumătate de minut îmi aruncă o privire piezişă, ca şi cum eu, ca şi cum aş avea un fel de, nu ştiu, un fel de boală…

— Eu nimic, fumez. Trag cu putere în piept, îmi ard bine-bine creierul, toate gîndurile, şi pe de altă parte, dacă fumez, pot să mă gîndesc la ei fără să mă gîndesc cu adevărat, pentru că şi ea fumează, şi fumează şi el, ea seara şi el dimineaţa, şi numai de la gîndul ăsta mi se-amestecă dintr-odată fumul de la amîndoi, capul mi se umple de fum, ca şi cum ar fi acolo un incendiu, şi azvîrl ţigara pe fereastră şi n-am aer, n-am aer.

Dovală umblă distrat pe scenă, îşi face vînt cu mîna. Sînt clipe în care mi se pare că se umple de putere din ce povesteşte. Şi îndată după asta simt că povestea îl goleşte de toată vitalitatea. Şi nu ştiu dacă e vreo legătură, dar poate că tocmai din cauza acestei mişcări a lui, necontenite, în ritmul povestirii, se trezeşte în mine ceva, o idee: că poate îi voi descrie, pe scurt, în titluri de capitole, desfăşurarea acestei seri. Pur şi simplu voi sta acasă cu şerveţelele mîzgălite şi voi încerca să scriu cu cap şi coadă tot ce s-a petrecut aici.

Să aibă toate astea. Ca amintire.

— Şi deodată opreşte maşina şoferache. Nu se poate spune că opreşte cu delicateţe, opreşte cu un scrîşnet de roţi ca şoferii gangsterilor – ne arată cum e azvîrlit înainte şi cade înapoi, cu gura căscată: Chicago! Steve McQueen în Bullitt, zbaaang! Coboară pe marginea drumului, care margine, unde margine, eu vă vorbesc despre acum patruzeci şi trei de ani, abia dacă se inventase şoseaua, oamenii încă mai aplaudau la accidente de circulaţie, voiau bis, bum! Maşina sare, zburăm în sus amîndoi odată, deasupra e o foaie de cort întinsă pe bare de fier, ne lovim la cap, strigăm, dinţii castaniete, gura plină de nisip, şi la urmă, cînd maşina se opreşte, şoferul îşi trînteşte capul pe claxon şi-l apasă cu fruntea, ce să vă spun, poate-o jumătate de minut stă aşa, a despicat deşertul, şi după asta înalţă capul şi-i arde volanului un pumn cu toată puterea, că mă tem că înc-o clipă o să-l facă bucăţi, şi atunci îmi zice: Ce părere-ai avea dacă ne-am întoarce?

— Ce-i aia să ne-ntoarcem, îi spun eu, eu trebuie s-ajung la Ierusalim.

— Dar nu-i deloc în regulă aşa, că tu nu… Începe să mi se bîlbîie: E contra… Nu ştiu, chiar contra lui Dumnezeu, contra Cărţii Sfinte, nu-i în regulă, nu pot să merg aşa, îmi face rău, pe viaţa mea, mă-mbolnăveşte…

— Mergi înainte, îi spun eu ca şi cum mi s-ar fi schimbat de-acum vocea, la Beer-Sheva or să ne spună.

— Sula or să ne spună, scuipă afară pe fereastră, ăştia m-am prins de mult cum sînt, toţi fac în pantaloni de frică, fiecare o s-arunce pe altul să-ţi spună.

— Şoferul se dă jos să se pişe. Eu stau în maşină. Deodată sînt singur. De cînd sergenta m-a lăsat în faţa barăcii comandantului e prima clipă în care sînt singur, numai cu mine însumi. Şi-ndată văd – nu-mi face bine să fiu aşa singur. E o singurătate care mă-nghesuie şi m-apasă. Deschid portiera şi sar jos, să mă piş pe partea cealaltă a maşinii. Stau şi mă piş şi într-o clipă el îmi sare în minte, taică-meu, se-ndeasă în mine, se-ndeasă mai mult decît ea, şi ce să-nsemne asta, şi de ce ea slăbeşte în mine? O aduc înapoi cu de-a sila, şi el vine cu ea, umblă în urma ei, nu mă lasă să rămîn singur cu ea nici o clipă. Ce să-nsemne asta? Mă gîndesc intens la ea, vreau s-o văd cu ce-are ea mai bun, în schimb, ce-mi vine-n cap? Cum păleşte cînd se-anunţă la radio că forţele noastre armate au omorît un terorist, ori c-au avut loc schimburi de focuri şi gloanţele noastre au nimicit un grup întreg de inamici. Şi imediat se duce la baie. Chiar dac-a făcut duş mai înainte, intră înc-o dată şi-o ia de la-nceput. Rămîne-acolo poate-o oră întreagă, îşi freacă toată pielea de pe mîini, ne goleşte tot cazanul de apă, şi taică-meu se enervează din cauza ei, se plimbă pe coridor înfierbîntat de moarte pşşş! pşşş! Şi din cauza apei, şi din cauză că ea nu ne susţine forţele armate. Dar atunci cînd iese din baie, nu-i spune o vorbă, nici o singură vorbă. Poftim, iar m-am gîndit la el, o clipă nu mă lasă să fiu singur cu ea.

Dovală umblă, rătăceşte pe scenă. Mi se pare că piciorele i se-mpleticesc niţel. Vasul de aramă din spatele lui suge şi scuipă afară încă o dată şi încă dată, cu repeziciune sporită, cu febrilitate, oglindirea lui în metal.

— Capul lucrează nebuneşte. Ce-o să fie, ce-o să se-ntîmple, ce-o să mi se-ntîmple, cine-o să vegheze asupra mea? De pildă, numai de-un exemplu, cînd eram cam de cinci ani a început să mă-nveţe fotbal, v-am povestit, nu să joc, mă faceţi să rîd, jocul nu-l interesa, mă-nvăţa fapte, regulile fotbalului, rezultatele Campionatului mondial şi ale Ligii Naţionale şi campionate şi nume de fotbalişti din Liga Naţională, şi apoi selecţionatele Angliei