cu tăietura pleoapelor mai puţin deschisă decât la alte rase, cu părul ondulat sau creţ, cu urechile blege... În schimb, am întâlnit un domn cu înfăţişare monahală, cu o frumoasă barbă înspicată şi cu sprâncene dese şi stufoase, cu un soi de smoc mefistofelic în vârf, cum mai văzusem la ruşi sau polonezi.

Se vede că prin convertire se transformă şi trăsăturile chipului, nu doar ale sufletului.

Omul avea o înclinaţie aparte către bucătăria aleasă, chiar dacă-şi dădea pe faţă lăcomia provincialului care vrea să încerce totul şi nu ştie să alcătuiască un meniu aşa cum trebuie. Prânziserăm la Rocher de Cancale, în rue Montorgueil, unde altădată se ducea lumea să guste cele mai bune stridii din Paris. Fusese închis cu vreo douăzeci de ani mai înainte, apoi fusese redeschis de alt proprietar, nu mai era cel de odinioară, însă stridiile tot mai erau, iar pentru un evreu rus putea fi de ajuns. Brafmann se mulţumise să guste doar câteva duzini de belons, ca să ceară apoi o bisque d'ecrevisses.

— Ca să supravieţuiască patruzeci de veacuri, un popor aşa de vital nu putea să reziste fără să constituie un guvern unic în orice ţară în care se ducea să vieţuiască, un stat în stat, pe care l-a păstrat totdeauna şi pretutindeni, chiar şi în perioadele dispersiunilor lui milenare. Ei bine, eu am găsit documentele ce atestă existenţa acestui stat şi a acestei legi, Kahalul.

 

 

— Şi ce anume este?

— Instituţia datează din vremurile lui Moise, iar după diaspora n-a mai funcţionat la lumina zilei, ci a rămas îngrădită în umbra sinagogilor. Eu am găsit documentele unui Kahal, cel de la Minsk, dintre 1794 şi 1830. Totul e scris, orice fapt cât de mic, e înregistrat.

Desfăşura nişte papirusuri acoperite de semne pe care Simonini nu le înţelegea.

— Orice comunitate ebraică e guvernată de un Kahal şi supusă unui tribunal autonom, Bet-Dinul. Material exploziv: acolo se spune că cei ce aparţin unei comunităţi trebuie să asculte doar de tribunalul lor intern şi nu de cel al statului care-i găzduieşte, cum anume trebuie să-şi organizeze sărbătorile, cum trebuie tăiate animalele pentru bucătăria lor specială, vânzându-le creştinilor părţile necurate şi stricate, cum fiecare evreu poate dobândi de la Kahal un creştin bun de exploatat cu ajutorul împrumutului cu camătă până când pune stăpânire pe toate proprietăţile lui şi cum niciun alt evreu nu poate avea drepturi asupra aceluiaşi creştin... Lipsa de pietate faţă de clasele inferioare, exploatarea săracului de către cel bogat, potrivit Kahalului nu e delict, ci virtute, atunci când e practicată de un fiu al lui Israel. Unii spun că în special în Rusia evreii sunt săraci: e adevărat, foarte mulţi evrei sunt victimele unui guvern ocult, condus de evreii bogaţi. Eu nu mă bat contra evreilor, eu care m-am născut evreu, ci împotriva ideii iudaice care doreşte să se substituie creştinismului... Eu îi iubesc pe evrei, acel Iisus pe care ei l-au ucis îmi e martor...

Brafmann îşi reluase avântul, comandând un aspic de filets mignons deperdreaux. Dar se întorsese aproape imediat la foile lui, pe care le mânuia cu ochii strălucind: — Şi-i totul autentic, vezi? O dovedesc vechimea hârtiei, uniformitatea scrisului notarului care a redactat documentele, iscăliturile care-s la fel chiar şi la date diferite.

Însă Brafmann, care tradusese deja documentele în franceză şi în germană, aflase de la Lagrange că eu eram în stare să produc documente autentice şi-mi cerea să-i produc o versiune franceză care să pară că datează din aceleaşi perioade cu textele originale. Era important să aibă aceste documente şi în alte limbi pentru a putea demonstra serviciilor ruseşti că modelul Kahalului era luat în serios în diferitele ţări europene şi că era îndeosebi apreciat de Alliance Israelite din Paris.

Întrebasem cum de se putea, din documentele acelea produse de o comunitate pierdută prin Europa de Est, să se deducă dovada existenţei unui Kahal mondial. Brafmann îmi răspunsese să nu-mi fac griji, acelea trebuiau să servească doar ca piese de sprijin, probe că lucrul despre care vorbeau nu era rod al invenţiei — iar pentru rest cartea lui ar fi fost destul de convingătoare în a denunţa adevăratul Kahal, marea caracatiţă ce-şi întindea tentaculele asupra lumii civile.

Trăsăturile i se înăspreau şi aproape că luau aspectul acela vulturesc ce ar fi trebuit să-l trădeze pe evreul care încă mai era în pofida a toate.

— Simţămintele fundamentale ce animă spiritul talmudic sunt o ambiţie nemăsurată de a domina lumea, o lăcomie insaţiabilă de a poseda toate bogăţiile celor ce nu sunt evrei, ranchiuna faţă de creştini şi de Iisus Hristos. Până când Israelul nu se va converti la Iisus, ţările creştine ce găzduiesc acest popor vor fi permanent considerate de el ca un lac deschis în care orice evreu poate pescui liber, aşa cum spune Talmudul.

Extenuat de avântu-i acuzator, Brafmann comandase nişte escalopes de poularde au veloute, dar mâncarea asta nu era pe gustul său şi-o schimbase cu filets de poularde piques aux truffes. Apoi scosese din vestă un ceas de argint şi zisese: — Vai, s-a făcut târziu. Bucătăria franţuzească e sublimă, dar serviciul tărăgănează. Am o treabă urgentă şi trebuie să mă duc. O să mă înştiinţezi, căpitane Simonini, dacă ţi-e lesne să găseşti tipul de hârtie şi cernelurile.

Brafmann gustase doar puţin, ca să încheie, un sufleu cu vanilie. Şi mă aşteptam ca un evreu, fie şi convertit, să mă lase pe mine să plătesc nota. Dimpotrivă, cu un gest de mare domn, Brafmann voise să ofere el gustarea aceea, cum o numea nonşalant. Probabil că serviciile ruseşti îi permiteau decontări princiare.

 

Mă întorsesem acasă întru câtva nedumerit. Poate că — îmi spuneam eu — serviciile ruseşti caută doar un pretext, oricât de grosolan, dar e sigur că un document produs acum cincizeci de ani la Minsk şi cu precepte aşa de minuţioase, cum ar fi pe cine să inviţi şi pe cine să nu inviţi la o sărbătoare, nu demonstrează deloc că regulile acelea ar guverna şi acţiunea marilor bancheri din Paris sau Berlin. Şi, în fine: nu şi nu şi iarăşi nu şi niciodată să nu