iar partea de jos a pantalonilor avea o crustă de spumă albastră. Genunchii erau zgâriaţi şi murdari din interiorul tunelului utilitar. Umerii i se prăbuşiră resemnaţi. Obişnuia să se ducă undeva, spuse ea cu voce albă.

– Inigo?

– Da. Asta nu este prima dată când părăseşte Visul Viu pentru o perioadă sabatică, ascunzându-şi absenţa. Dar niciodată nu a durat atât de mult timp. Cel mult un an.

– Înţeleg. Unde se ducea?

– Anagaska.

– Asta e lumea lui natală.

– Da.

– O Lume Externă. Una dintre primele. Avansată de la cap la coadă, spuse el semnificativ.

– Nu mă cert cu tine.

– Te-a luat vreodată cu el?

– Nu. Spunea că îşi vizitează familia. Nu ştiu cât era de adevărat.

Aaron cercetă fişierele despre familia lui Inigo. Erau foarte puţine informaţii. Nu căuta publicitatea, mai ales după ce fondase Visul Viu.

– Mama lui a migrat spre interior cu mult timp în urmă. S-a descărcat în ANA în 3440, după ce a devenit mai întâi…

– Înaltă, da, ştiu.

El nu insistă, dar era imposibil pentru cineva să devină Înalt, fără a lăsa nicio urmă de înregistrare. Corrie-Lyn trebuie să se fi înşelat.

– Nu e nicio înregistrare despre fraţi sau surori, spuse el.

Corrie-Lyn închise ochii şi scoase un oftat lung.

– Mama lui avusese o soră, una geamănă. A fost ceva… Nu ştiu ce, un incident cu mult timp în urmă. Inigo a făcut aluzie la asta. Surorile au trecut împreună printr-o mare traumă. Orice ar fi fost, întâmplarea le-a despărţit. Nu s-au mai împăcat niciodată.

– Nu e nimic în înregistrări cu privire la aşa ceva, nici nu ştiam măcar că ar fi avut o mătuşă.

– Ei bine, acum ştii. Deci, ce urmează?

– Mergem pe Anagaska. Încercăm s-o găsim pe mătuşă sau pe copiii ei.

– Cum ajungem acolo? Îmi imaginez că poliţia va fi cu ochii pe porturile spaţiale şi pe găurile de vierme.

– O vor face în cele din urmă. Dar am propria navă.

Se opri surprins când informaţia despre navă îi apăru în minte ca din adâncurile memoriei.

Ochii lui Corrie-Lyn se lărgiră de curiozitate.

– Chiar ai?

– Cred că da.

– Pe Ozzie, eşti atât de ciudat!

Şaptesprezece minute mai târziu capsula aluneca în jos pentru a ateriza lângă rampa din portul spaţial din Riasi. Aaron şi Corrie-Lyn au ieşit şi au privit în sus, la ovoidul crom-violet aşezat pe cinci picioare bulboase.

Ea fluieră cu admiraţie.

– Arată grozav de scumpă. Este într-adevăr a ta?

– Da.

– Ce nume ciudat, spuse, mergând sub burta curbată a fuzelajului. Care-i referinţa?

– N-am nicio idee.

U-amprenta lui Aaron deschise un link către unitatea de comandă a lui Artful Dodger, confirmându-i identitatea cu o verificare a ADN-ului, împreună cu un cod care îi veni brusc în minte. Unitatea îi recunoscu autoritatea de a prelua comanda.

– Stai aşa, îi spuse lui Corrie-Lyn şi o apucă de mână. Baza navei se bombă spre interior extinzându-se într-un tub de întuneric. Gravitaţia se modifică în jurul lor, iar ei alunecară în interiorul deschiderii.

Sholapur era una dintre acele planete ale Confederaţiei care nu mergea tocmai bine. Toate ingredientele pentru succes şi normalitate erau acolo: o biosferă standard H-congruentă, o stea de tip G, oceane, continente mari cu peisaje minunate, deşerturi, munţi, câmpii, jungle şi păduri întinse de foioase, linii de coastă frumoase şi arhipelaguri lungi, şerpuite. Flora locală avea câteva plante pe care oamenii le puteau mânca, în timp ce fauna sălbatică nu era de ajuns de sălbatică pentru a constitui o ameninţare. Tectonic, era benignă. Lunile gemene erau mici, orbitând la 700000 de kilometri şi producând un fel de maree şi valuri care satisfăceau orice tip pasionat de sporturile marine.

Deci, fizic, nu era nimic în neregulă cu ea. Rămâneau, atunci, oamenii.

Imigraţia începuse în 3120, anul în care ANA devenise oficial guvernul Pământului. Era tipul de stimulent care anihilase o mulţime dintre nemulţumiţii din punct de vedere politic, cultural şi religios rămaşi în Lumile Centrale. Cea mai mare maşină construită vreodată prelua, evident, controlul, iar cultura Înaltă era acum dominantă, astfel încât nu mai putea fi revocată. Plecaseră cu milioanele pentru a se stabili pe cele mai îndepărtate Lumi Exterioare. La 470 ani-lumină de Pamânt, Sholapur era o propunere atractivă pentru oricine căuta un refugiu îndepărtat. La început, totul mersese fără probleme. Se făceau investiţii comerciale, imigranţii erau profesionişti cu experienţă. Apăruseră oraşe şi parcuri industriale, fuseseră create ferme. Dar grupurile care sosiseră din Lumile Centrale nu erau alcătuite doar din nemulţumiţi de cultura Înaltă. Aveau tendinţa de a se izola, de a fi intoleranţi faţă de alte ideologii şi stiluri de viaţă. Disputele mărunte locale aveau un mod de a se umfla şi de a cuprinde întregi comunităţi etnice sau ideologice. Migraţia internă se accelerase, transformând zonele urbane în oraşe-stat în miniatură, toate cu legi şi credinţe total diferite. Cooperarea dintre ele era minimă. Parlamentul planetar fusese „suspendat“ în 3180, după încă o dezbatere încheiată cu acte de violenţă cu caracter personal între senatori. Faptul marcase, mai mult sau mai puţin, sfârşitul dezvoltării economice şi culturale a Sholapurului, acesta fiind considerat nesemnificativ de către restul Confederaţiei. Chiar şi Lumile Externe, cu toată atitudinea lor deschisă de independenţă, îl priveau ca pe un fel de văr jenant de ratat. Lumile locuite cele mai apropiate îl numeau Planeta Repeziţilor şi aveau puţine contacte cu el. În ciuda acestui fapt, un număr foarte mare de nave continuaseră să-l viziteze. Unele micronaţiuni aveau legi (sau o lipsă de legi), care putea fi avantajoasă pentru anumite tipuri de comercianţi.

La cinci mii de kilometri deasupra suprafeţei planetei, nava spaţială Mellanie’s Redemption cădea din hiperspaţiu în mijlocul unei bule de radiaţii Cerenkov violete. Nu exista niciun fel de control de trafic