Mellanie’s Redemption măsura treizeci de metri în lungime, o formă elegantă de con evazat, cu cozi-aripioare curbate spre înainte care păreau funcţionale aerodinamic. Erau, de fapt, radiatoare termice adăugate pentru a controla sistemul de alimentare puternic personalizat. Cabina avea un aspect de hol central circular înconjurat de zece cabine de dormit şi o sală de baie. Navele cu hiper-propulsor nu erau mai mari, pur şi simplu nu erau rentabil de construit. Companiile de linii stelare le foloseau aproape exclusiv pentru pasagerii suficient de bogaţi pentru a plăti pentru un transport rapid. Cele mai multe nave foloseau o unitate de gaură de vierme continuă. Erau mai lente, dar puteau fi construite la orice dimensiune şi efectuau cea mai mare parte a comerţului interstelar în zona Lumilor Externe. Iniţial, Mellanie’s Redemption fusese o navă specializată, construită pentru a transporta mărfuri sau pasageri prioritari între Lumile Externe. O propunere riscantă chiar şi în cele mai bune condiţii. Compania care o comisionase dintr-o criză financiară în alta până când Troblum le făcuse o ofertă pentru raţa lor oloagă superrapidă, susţinând că ar trebui reamenajată ca un iaht personal mare. Fusese, de fapt, o minciună. Cele trei cale spaţioase ale navei o făceau perfectă pentru el. Volumul acestora era ideal pentru transportul echipamentului asupra căruia lucra pentru a recrea gaura de vierme de tip one shot a Anominilor. Marius fusese de acord cu achiziţia, şi alocaţiile suplimentare se materializaseră în contul lui Troblum. Deşi nava ar fi trebuit să rămână pe Arevalo până când Troblum era gata să treacă proiectul la stadiul de testare, el o găsise indispensabilă pentru unele dintre tranzacţiile în care era implicat. Adăugarea unui câmp de camuflaj de calitatea celui al Marinei fusese benefică în special atunci când trebuise să se strecoare afară din Arevalo, fără ca Marius să afle nimic din ce nu trebuia.

„Oraş“ era cumva o descriere prea pompoasă pentru Ikeo care cuprindea o porţiune de cincizeci de kilometri de coastă robustă subtropicală, cu un oraş mic în mijloc şi o mulţime de vile răspândite pe vârfurile stâncilor, de o parte şi de alta. Ideologic provincia putea fi cel mai bine descrisă ca o zonă de comerţ liber cu câţiva indivizi specializaţi în salvarea artefactelor. Avea o forţă de poliţie finanţată de rezidenţi pe care statele vecine mai sărace o considerau un sistem strategic de apărare.

Mellanie’s Redemption coborî în punctul focal al mai multor senzori de urmărire de la sol. Ateriză pe rampa 23 din portul spaţial al oraşului, un cerc de doi kilometri de iarbă cosită cu douăzeci şi patru de rampe de beton, două hangare de întreţinere negre în formă de dom şi un depozit al unei companii intersolare de prestări de servicii. Nu existau formalităţi de sosire. O capsulă trase lângă navă în timp ce Troblum cobora scara scurtă, pufăind din greu din cauza valului de căldură şi umiditate care îl lovise imediat ce deschisese sasul.

Capsula îl transportă la câţiva kilometri în afara oraşului, la o vilă în stil romanic construită pe o stâncă joasă. Trei laturi ale clădirii cu un singur etaj înconjurau o zonă elaborat amenajată cu o piscină şi o terasă mărginită de plante colorate. Câteva cascade se revărsau peste nişte bolovani mari poziţionaţi strategic pentru a împroşca apa în piscină. Vederea în jos spre plaja cu nisip alb era spectaculoasă. O barcă cu profil de ac era ancorată chiar lângă ţărm.

Chiştoc Florac îl aştepta la barul de la marginea piscinei. Nu că i-ar fi zis cineva aşa în faţă. Florac era sensibil cu privire la înălţimea lui. Atât de sensibil încât nu şi-o schimbase nici în timpul tratamentului de întinerire, pentru că asta ar fi însemnat să admită că era cu un cap mai scurt decât majoritatea adulţilor şi că faptul îl deranja suficient de mult pentru a face ceva în acest sens. Purta pantaloni sport lungi până la genunchi şi o cămaşă simplă albastru pal, deschisă până în talie pentru a descoperi un piept acoperit de păr şi un stomac care începea să se umfle. Când apăruse Troblum, zâmbise larg şi îşi împinse ochelarii de soare supradimensionaţi pe frunte. Linia părului era mult mai înaltă şi mai subţire decât era Troblum obişnuit să vadă chiar şi la locuitorii Lumilor Externe.

– Hei! Omul meu, exclamă cu voce tare Florac. Îşi ţinea braţele deschise şi îşi legăna şoldurile. Ai ţinut dietă sau ce? Râse din nou zgomotos la propria glumă. Toate însoţitoarele sale zâmbeau.

Erau şapte vizibile în zona piscinei, fie întinse pe şezlonguri, fie stând la masă în partea de mică adâncime a piscinei, savurând băuturi în mare parte din fructe şi gheaţă. Troblum fusese întotdeauna uşor stânjenit cu privire la fetele pe care Chiştoc le ţinea la vilă. Nu chiar clone, dar erau la cerinţele standard. În primul rând, toate erau mult mai înalte decât şeful lor, două erau chiar mai înalte decât Troblum. Fireşte, erau frumoase, cu părul lung şi mătăsos, cu corpuri tonifiate de parcă ar fi făcut parte dintr-un lot atletic olimpic antic şi purtau bikini strâmţi – să te îmbraci pentru cină aici însemna să-ţi tragi o pereche de pantaloni scurţi şi sandale. O scanare cu nivel de putere redus revela faptul că fuseseră îmbunătăţite cu mai multe sisteme avansate de armament. Jumătate din crestele musculare gravate sub pielea lor întinsă erau, de fapt, o reţea de câmp de forţă. Dacă s-ar fi repezit toate odată la Troblum, ar fi reuşit probabil să-i copleşească apărarea biononică. Acţionau ca un hibrid de cocote şi asistenţi executivi. Troblum ştia ce imagine trebuia să transmită întregul aranjament, dar pur şi simplu nu înţelegea de ce. Chiştoc trebuie să fi fost nesigur în legătură şi cu alte lucruri decât înălţimea lui.

Costumul-togă uzat al lui Troblum se ondulă în jurul corpului său mătăhălos în timp ce ridica braţele.

– Arăt mai mic?

–