aceste momente şi mult timp se supărase de acest spectacol pe care îl organiza Bob. Cu rezultatele pe care el, George, le prelucrase! Dar de când fusese nevoit odată să-şi prezinte fotografiile şi constatase la sfârşit că era privit doar de feţe neîncrezătoare şi trebuise la urmă chiar să argumenteze în favoarea utilizării tomografului cu ultrasunete, ajunsese la concluzia că prezentarea convingătoare era o artă la fel de importantă ca şi priceperea de a realiza fotografiile care stăteau la baza lor.

George urmărea cum Bob aşeza fotografiile în funcţie de planul desenat sumar al săpăturilor, care se afla pe masă. Arăta spre ziduri, indica oase care încă nu fuseseră dezgropate şi se opri îndelung asupra consideraţiilor despre diverse straturi de pietre. Aşa făcea mereu când de fapt nu exista nimic de raportat. Iar aici la Bet Hamesh nu era nimic de raportat. Găsiseră ceea ce se aşteptaseră. Nimic mai mult. Nada. Bani aruncaţi, cu alte cuvinte, iar sarcina lui Bob Richards era să împiedice ca finanţatorii să ajungă la această concluzie. Universitatea din Montana făcea afaceri lucrative cu tomograful cu ultrasunete şi nu dorea clienţi nemulţumiţi. Acesta era motivul pentru care fusese trimis Bob Richards.

— Aşadar, eu nu văd nimic, se plânse grasul în cele din urmă. Aceste poze arată ca imaginile ecografiei făcute de soţia mea când era gravidă. Nici atunci nu recunoşteam nimic.

Bob îi zâmbi cuceritor.

— Dar medicul soţiei dumneavoastră cu siguranţă a recunoscut ceva, nu-i aşa?

— Mmm, da. A spus ca va fi băiat.

— Şi a fost băiat?

— Da.

Toţi izbucniră în râs.

— Ei, spuse Bob prietenos, aceste poze se obţin după un procedeu foarte asemănător. Şi eu voi avea grijă să găsiţi o mulţime de ruine.

Pentru asta culese din nou râsete aprobatoare. Chiar şi grasul rânji strâmb. Bărbatul în costumul gri-închis fu primul care încetă să râdă.

— Ce se aude cu cutia de metal? dorea el să ştie. Aţi găsit-o?

— Cutia de metal. Bob se întoarse. George scutură din cap. Nu, din păcate, continuă Bob, aşa ceva nu am găsit.

— Sunteţi sigur? investigă celălalt mai departe.

Bob dădu din cap grav în semn că da.

— Sută la sută.

Nimeni nu putea exprima acest cuvânt cu tonul adânc al convingerii ca Bob Richards.

George ridică ochii când profesorul se întoarse brusc spre bărbatul grăsuţ, care chipurile era scriitor, şi cu urechile ciulite reuşi să audă când îi şopti: „Doar am spus că nu este aici camera video”.

Era aşadar adevărat. „Camera video.” Aceste cuvinte le înţelesese George foarte exact, iar privirea mustrătoare pe care o aruncase şeful securităţii conducătorului săpăturilor era ca şi o confirmare. Oamenii aceştia credeau cu adevărat că undeva în Israel era îngropată o cameră video, cu o înregistrare video a lui...

George nici nu îndrăznea să gândească.

O înregistrare video a lui Isus Hristos.

Oare era posibil aşa ceva? Desigur, în faţa lui Dumnezeu nu era nimic imposibil. Nici măcar o călătorie în timp. Poate era chiar în planurile sale nepătrunse să dea în dar oamenilor tocmai în acest secol, atât de marcat de televiziune, o înregistrare video a Mântuitorului lor, pentru a întări Biserica Sa şi a-i conduce pe oameni înapoi spre credinţă. Şi cum altfel ar fi lăsat El să se întâmple asta, decât pe această cale minunată?

George simţi bătăile inimii. Dar... Dar cui i se dezvăluise acest secret? Acestui om care cheltuia pentru un singur costum mai mulţi bani decât era necesar pentru a hrăni un întreg sat din Bangladesh un an întreg - în mâinile lui avide de bani urma să ajungă acest document unic? Ce altceva ar căuta să facă cu el decât bani mai mulţi? Să obţină mai multă putere?

Evident - el va păstra înregistrarea. Nimeni care nu era client al reţelei sale de televiziune nu o va putea vedea. Şi va fi brusc mai scump, foarte scump, să devii clientul lui. Le va astupa gura clienţilor săi cu contracte pe termen lung şi îi va obliga să înghită şi toate porcăriile despre el însuşi.

Va transmite cuvintele Domnului între cele două calupuri de publicitate, cele mai scumpe din toate timpurile. Va trebui să suporte campanii interminabile de publicitate pentru băuturi răcoritoare, detergenţi, cauciucuri, protej-slip şi gumă de mestecat, pentru a avea voie să vadă chipul Mântuitorului. Isus va fi din nou răstignit pe Muntele Golgota al comerţului, mereu şi mereu - mai întâi sâmbătă seara la oră de vârf, apoi în programul dinaintea ştirilor şi în cele din urmă la ora copiilor, când se dau reclamele pentru păpuşile Bărbie şi figurile He-Man.

— George? îl auzi pe Bob întrebând. Nu ţi-e bine?

Scutură din cap, îşi reveni.

— Merge, spuse el. Poate a fost puţin prea mult soare ieri.

Bob îl măsură puţin nesigur.

— Poţi să arunci o privire încoace? îl întrebă el. M-ar interesa să ştiu ce părere ai.

— Da, spuse George, încuviinţând din cap fără vlagă. Bineînţeles.

Păşi lângă Bob la masă, pe care cineva acoperise fotografiile pe care le făcuseră ei, cu un plan mare al terenului. Acest plan era desenat cu precizie, evident o copie a unui document oficial. Şi ce se putea vedea pe el i se părea lui George oarecum cunoscut.

— Aceasta este o schiţă a Muntelui Templului din Ierusalim, îi explică bărbatul în costumul gri-închis şi briliantul din acul de cravată străluci. Ce ar trebui făcut pentru a-l investiga tomografic?

*

Stephen Foxx se trezi târziu în dimineaţa asta şi se simţi ca şi cum trecuse un buldozer peste el. Şi nu era doar ăsta motivul pentru care abia putuse închide un ochi.

De Sabat, micul dejun dura mereu deosebit de mult, pentru ca oamenii să poată dormi mai mult. Evident că de Sabat nu se lucra şi voluntarii care erau din Israel şi care nu locuiau tocmai în capătul celălalt al ţării foloseau prilejul pentru a pleca acasă. Iar rezultatul era că oricum doar cei care nu erau evrei rămâneau în tabără. Aceştia ar fi lucrat cu plăcere şi sâmbătă şi liniştea de Sabat le dădea impresia ciudată că îşi petreceau duminica mai devreme cu o zi.

Părea să fie o zi liniştită. Când Stephen ajunse la cortul-bucătărie pe diverse mese apăruseră table de şah, alţi săpători şedeau cu cărţi şi o cană de