cafea pe undeva mai la umbră. La o anumită distanţă, nişte voluntari chiar aruncau un disc frisbee, de un verde ţipător, de la unul la altul, în cerc. La una dintre mese o descoperi pe Judith, care arăta la fel de mototolită cum se simţea el. Ei da, poate nu chiar aşa. Cu toate că pierduse o noapte de somn, tot arăta trăsnet. Stephen îşi puse trei ceşti de cafea pline ochi pe tavă şi apoi, mai curând din gândire raţională decât din motive de foame adevărată, îşi mai puse şi un castron de cereale şi se aşeză lângă ea.

O vreme mâncară în linişte. Când Stephen luă a doua ceaşcă la rând, Judith spuse:

— Ei şi?

Stephen luă o înghiţitură mare din licoarea amară. Aici se făcea cafeaua foarte tare.

— Şi ce? Ce cred eu?

— Da.

— Habar n-am. Trebuie să recunosc că am cam rămas fără replică.

Ea aruncă o privire cercetătoare în jur. Nu era nimeni în apropiere care i-ar fi putut auzi.

— Poate nu ar trebui să te grăbeşti cu interpretările. Orişicât, ai patru cuvinte întregi dintr-o scrisoare de două pagini... Aşteaptă până ştii ce scrie în întreaga scrisoare.

— Nu fac arheologii chestia asta tot timpul? Se uită la o literă într-un papirus vechi şi spun că aşa cum e scris, cu codiţa spre stânga în loc de spre dreapta trebuie că întreg documentul este cu două sute de ani mai vechi decât se presupusese până atunci. Sau mai recent. În orice caz înseamnă ceva cu totul diferit, din cauza unei singure litere.

— N-am idee. Întreabă-l pe Yehoshuah dacă fac arheologii asta tot timpul.

Avea de-a dreptul dureri de cap. Nu se mai recunoştea. Nu mai avusese niciodată dureri de cap. Şi stomacul se revolta împotriva excesului de cafea. Stephen puse a treia ceaşcă pe masă şi se dedică restului de cereale.

— Ceea ce mă întreb, continuă el mestecând, este dacă aceasta poate exista. Şi în această privinţă ştiu prea puţin. Trebuie să existe şi alte surse în afara textelor biblice, în care să fie menţionat Isus. Ce este cu recensământul pe care l-a ordonat împăratul Augustus? Era Augustus sau nu? „Dar se întâmpla ca în timpul acela să fie emis un ordin din partea lui Augustus, ca toată lumea să fie onorată.” Cam aşa ceva scrie pe undeva. Şi tocmai atunci era Maria gravidă cu El.

— Dar abia proaspăt gravidă.

Stephen scutură din cap nemulţumit.

— Trebuie să verific asta. Pur şi simplu nu pot să cred. Vreau să spun, ce ar însemna asta? Închipuie-ţi ce-ar fi dacă s-ar putea dovedi că Isus nu a trăit cu adevărat! Ce-ar însemna asta!

Judith dădu din umeri.

— Asta ar fi o descoperire. Şi tu ai fi descoperitorul. Asta ţi-ai dorit doar tot timpul.

— Dar ce ar însemna asta pentru lume? Oricum el este figura centrală a creştinătăţii, a celei mai mari comunităţi religioase ale lumii. Dacă Isus nu a trăit cu adevărat, atunci asta ar însemna că cineva a inventat această personalitate. Că ar fi un personaj. Ca Superman. Sau, Doamne fereşte - Micky Mouse!

— Nu mai dramatiza. Majorităţii oamenilor religia le este oricum complet indiferentă. Pe aceştia i-ai lovi mult mai rău dacă ai putea dovedi că Micky Mouse nu a trăit niciodată.

— Foarte nostim. Stephen sorbea ultima cană de cafea. Nici nu ştiu de ce mă nelinişteşte asta. Dar mă nelinişteşte. Mă întreb în mod serios dacă poţi să-ţi asumi răspunderea să dezvălui un astfel de adevăr.

— Oho, făcu Judith cu ochi mari. Ăsta e un ton cu totul nou, mister Foxx.

Stephen puse din nou cana pe masă şi o privi surprins.

— Ia spune - ce înseamnă aceste aluzii tot timpul? Drept cine mă iei de fapt?

Judith îşi schimonosi gura într-un rânjet ostil, iar ochii îi scânteiau supăraţi.

— Există câteva lucruri pe care încă nu le-ai înţeles. Unul dintre ele este că în viaţă sunt şi alte lucruri decât doar să câştigi mereu.

— Nu zău? răspunse Stephen înverşunat. Cine ţi-a povestit prostia asta?

— Tu vrei doar să dovedeşti că eşti mai şiret decât John Kaun, marele manager.

— Şi ce dacă? Poate chiar sunt.

— Şi? Cu ce folos?

Stephen simţi cum în sângele său începu să clocotească dorinţa de luptă, ca bioxidul de carbon.

— Oricine vrea să câştige, spuse el. Şi cine susţine altceva acela pur şi simplu a renunţat să creadă că poate câştiga. Tot ce mai doreşte câte unul este să nu piardă, şi asta se realizează cel mai simplu când nu mai lupţi. Aşa stau lucrurile.

— Ah, vorbeşte americanul din tine. Totul e foarte easy. Totul e fezabil, trebuie să ştii doar cum.

— Da. Chiar aşa.

Judith dădu din cap.

— Asta e aşa de... plat. Atât de superficial. Nu ştiu - poate totuşi joacă un rol faptul că aparţin unui popor care priveşte înapoi spre cinci mii de ani de cultură, iar tu doar spre două sute.

— Asta e cea mai mare tâmpenie pe care am auzit-o vreodată, explică Stephen şi se ridică de pe scaun. Serios. Cei cinci mii de ani de cultură ai tăi îi poţi arunca la closet şi trage apa dacă un astfel de gunoi al creierului este tot ce poate produce. Şi acum să mă scuzi, trebuie să plec. Mai trebuie să scriu o ofertă. Pentru a câştiga următorul milion, dacă nu te deranjează.

*

Locţiitorul şefului săpăturilor urmărise convorbirea preţ de câteva clipe cu ochii bulbucaţi şi respiraţia întretăiată, apoi îşi pierdu cumpătul.

— Muntele Templului? ţipase el. Vreţi să radiografiaţi Muntele Templului? Da, sunteţi complet nebuni?!

Kaun îi dăduse să înţeleagă lui Ryan, printr-un scurt semn cu capul, să-i aducă pe cei doi tehnicieni aici, ceea ce şi făcuse imediat. Apoi se uită liniştit la israelianul cu podoaba capilară neglijentă şi nasul borcănat, hotărât să nu se lase provocat şi în orice caz să-şi păstreze cumpătul până îşi va reveni celălalt. Nimeni nu reuşea să ţipe şi să spumege mai mult de şapte sau opt minute despre un lucru, iar dacă nu, însemna că era cu adevărat un caz de psihiatrie. Cei mai mulţi colerici, Kaun trăise aceasta în numeroasele negocieri neplăcute, se linişteau după două până la trei minute, cu condiţia să nu-i întrerupi. Întreruperile erau cele care întreţineau un atac de urlete - oarecum începea s-o ia de la