biblioteca Nr.1
de cărți online gratis
Cărți » Filosofie » Eliberare carti online pdf 📖 📕 - carte online gratis .Pdf 📚

Cărți «Eliberare carti online pdf 📖». Rezumatul cărții:

0
0
1 ... 62 63 64 ... 126
Mergi la pagina:
ploaie lipite de umeri, gulere ridicate, capetele jos, uitându-se cu invidie la cei doi colegi protejați de ploaia furtunoasă în gheretele aflate de-o parte și de alta a porții. Mergeau încet, plictisiți, amărâți și asurziți de ploaie. În regulă. Ieșiră din lumină, lângă poartă principală.

– Mateo, du-te!

Cei trei spanioli se topiră în întuneric.

Nancy așteptă. Le spusese cinci minute. Cinci minute să scape de ei și să taie verigile gardului de sârmă. Apoi ea și Tardivat urmau să scape de cei doi gardieni din față. Inima îi bătu cu putere când lumina unui fulger reflectată de muntele din spatele ei se revărsă asupra complexului. Un tunet prelung se auzi cu ecou dintre dealurile din spatele lor.

– Tardi, e timpul să mergem, spuse Nancy.

Bărbatul se duse către marginea de nord a complexului, ea spre sud. Furtuna îi ajuta. Întunericul părea și mai dens după fiecare fulger. În timp ce tunetele duduiau, ea fugea de-a lungul drumului, aplecată în față, cu ochii ațintiți asupra soldaților de la poarta principală. Un țipăt, scurt și brusc, țâșni de undeva din vest. Nici un foc de armă. Gardienii de la poartă însă îl auziseră; ridicară armele și ieșiră din gherete. Nancy se afla chiar la limita întunericului acum. Putea să vadă fața celui mai apropiat gardian, putea să vadă cum îi curge apa pe obrajii palizi, în timp ce părul lui blond, o nuanță mai întunecat acum fiindcă era ud, se ițea de sub caschetă.

– Ce se întâmplă? strigă el în noapte.

Îi răspunse doar zgomotul furtunii. Se holbă în întuneric clipind, iar Nancy se mișcă pe vine, rapid, ca să ajungă în spatele lui, cu cuțitul în mână.

În partea de nord a porții, Tardivat se ivi din întuneric, puse brațul pe după celălalt gardian și îi tăie gâtul. Nancy înaintă rapid, dar ceva instinctiv îl făcu pe gardianul din fața ei să se întoarcă spre ea.

Ea ezită, uitându-se fix în ochii lui de un albastru-închis, apoi porni la atac. Bărbatul se folosi de patul puștii ca să-i blocheze lovitura de cuțit, rănindu-i încheietura. Cu mâna stângă, ea îl lovi tare în maxilar, dar gardianul o prinse strâns în timp ce se ducea spre el și o trase sub el. Stătea cu toată greutatea pe ea, încercând s-o apuce de mâna în care avea cuțitul, forțând lama spre gâtul ei. Câștiga teren, simțea cum o apasă lama de gât. Încă un fulger și se uită fix în ochii lui. Își dădu seama că el era mai înspăimântat decât e ea, văzu pe fața lui șocul pe care îl simțise când își dăduse seama că pusese cuțitul la gâtul unei femei.

Tunetul venit din nou și înainte să audă focul armei lui Fournier, simți cum membrele germanului se înmoaie și un jet de sânge o lovi din plin în față.

Împinse corpul de pe ea și se ridică în picioare înainte ca Tardivat să ajungă lângă ea. Alergară împreună prin poartă în complex, lăsați pe vine, îndreptându-se spre clădirea principală prin iarbă. Ușa principală era deschisă. Se lipiră de zidul de beton rugos.

Un ofițer german se uita clipind în ploaie, cu mâna pe tocul de pistol. Fulgerul lovi și Nancy îl văzu cum se smucește în față văzând trupurile gardienilor săi. Se întoarse în clădire.

– Suntem atacați! Chemați întăriri!

Mai veni un trăsnet din cuibul lui Fournier, de data asta fără să fie mascat de tunet, iar neamțul căzu pe spate în hol. Nancy se îndepărtă de perete, sări peste corpul lui și intră pe ușă, mergând la stânga spre camera generatorului.

O hidoșenie. O halcă de oțel vopsit verde-închis, înțesat de tuburi groase care arătau ca niște mușchi și care mormăia pentru sine într-un ritm greoi și apăsat. Închise ușa în spatele ei și simți un fior de plăcere. Duhnea a benzină. Îi arătaseră exact unde să pună încărcăturile pe monstruozitățile acelea în timpul antrenamentelor. Folosi trei dintre pachetele ei de TNT de jumătate de kilogram, îndesate aproape de burta vulnerabilă a mașinăriei, alese un creion-detonator care îi dădea la dispoziție patru minute să se îndepărteze și ciupi vârful tubului ca să-l activeze.

Exact când făcea asta, auzi de afară un zgomot care nu putea fi confundat cu un tunet. Duduitul percutant, sunetul betonului aruncat în aer și izbit de spatele clădirii, un muget metalic adânc care zgudui clădirea în timp ce imensul turn de emisie se mișca.

De partea cealaltă a ușii auzea cum se urlau ordine în telefoane și focuri de armă din interiorul clădirii. Săltă capul să arunce o privire spre intrare, trase un scaun de la biroul din capătul cel mai îndepărtat și îl propti sub clanță, apoi sparse o fereastră.

Mai avea trei minute.

Imediat cum sparse geamul, un glonț șuieră prin deschizătură și ricoșă în carcasa de metal a generatorului. Ea se feri, își acoperi capul și auzi cum glonțul se înfipse în peretele din spatele ei.

Stinse luminile în cameră și folosindu-se de mânecile groase de lână ca să-și protejeze palmele de cioburi, își luă inima-n dinți și sări pe geam, pe sub șuieratul subțire al altui glonț.

O a doua explozie avu loc

1 ... 62 63 64 ... 126
Mergi la pagina:


Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾