afară și din nou mugetul metalic. Două din cele trei ancore de beton ale turnului erau praf. Fulgeră chiar când se întoarse să vadă turnul cum se apleacă în față, ancorat acum într-un singur punct, spre spatele clădirii. Era timpul să plece. O luă spre sud, spre gaura pe care ar fi trebuit s-o taie Mateo în gard.

Două minute.

Fulger. Văzu tăietura clară în sârma din față și sprintă spre ea, dar fu prinsă din spate și trântită la pământ. Se zbătu, zvârcolindu-se. Un alt gardian, mai în vârstă și mai solid, un pachet de mușchi, după cum se simțea.

Duse mâna la cuțit, dar el îi lovi încheietura tare și repede cât să i-l zboare din mână.

Un minut. La naiba!

El se întinse peste ea și își puse mâinile în jurul gâtului ei. Se dădu în spate când ea încercă să-l lovească în ochi. Presiunea de pe gât crescu. În fața ochilor îi apărură puncte negre. Luptă, Nancy. Încercă să-l pocnească în stomac, dar haina greoaie îl proteja.

Cărămida de TNT explodă în camera generatorului cu o forță care zgudui pământul de sub ei.

Gardianul lui Nancy slăbi strânsoarea și forța exploziei îl făcut să se aplece în față. Era suficient de aproape. De data asta nu ezită.

Latul palmei ei îl nimeri exact unde trebuia, zdrobindu-i traheea. Nici nu avu timp să strige, scoase doar un sunet hârșâit, cu o expresie șocată și rănită. Mai explodă o încărcătură – TNT-ul lui Tardi din camera cu echipamentul de emisie. Fumul se scurgea prin ferestrele făcute țăndări și flăcările sclipeau prin rămășițele acoperișului.

Un motor hurui în spatele ei și ea se întoarse și văzu un autobuz militar vechi cum vine în trombă peste iarbă, drept spre ea. Scoase revolverul.

– Căpitane! Hai!

Un accent spaniol.

Niște brațe se întinseră spre ea dinspre locul pasagerului. În locul șoferului îl zări pe Tardivat. Nu fu nevoie să o roage de două ori. Îl apucă pe Mateo de încheietură, puse un picior pe roată și se lăsă trasă înăuntru.

Încă un duduit asurzitor când ultima încărcătură explodă în spatele lor. Nancy alergă prin autobuz până la geamul din spate și văzu cum, cu un ultim scrâșnet de metal care se sfâșia, turnul de emisie căzu în față, sfărâmând ruinele arzând ale clădirii și prăbușindu-se de-a lungul drumului din spatele lor.

Tardi încetini autobuzul până aproape că se opri și aprinse din nou farurile cât să-l prindă pe Fournier care venea în fugă pe povârniș, cu arma deasupra capului, urlând de fericire. Îl urcară și pe el, Tardivat acceleră și dispărură în norii de furtună.

Capitolul 32

Autobuzul cu care fugiseră se strică. Pufnea, hârâia, iar în apropierea taberei, la baza urcușului, se prăbuși. Îl împinseră din drum și îl camuflară cu verdeață, iar restul drumului până la tabără îl făcură pe jos. Furtuna trecuse și ceilalți oameni îi așteptau sub adăposturile din prelate ude, ca niște părinți îngrijorați.

– Am ajuns acasă, fraierilor! spuse Fournier. Cu toții!

Izbucniră urale. Bucuria lui scoase toată umezeala și frica din locul acela. Denden își aruncă brațele în jurul lui Nancy și o strânse tare, mai s-o sugrume. Își strânseră mâinile, își dădură palme pe spate, îi loviră tovărășește pe spanioli și le răvășiră părul. Păreau fericiți. Apoi Fournier scoase o ladă de vin dintr-o rezervă secretă și, sub prelatele ude leoarcă de la marginea pădurii, le povesti și repovesti istoria atacului, iar ceilalți stăteau cu ochii cât cepele de fericire și ascultau.

Nancy bea și se uita la Fournier, la valul lui de bucurie. Era un povestitor dat dracului.

– Am văzut-o prin lunetă, băieți. Da’ erau prea mulți copaci, prea multă mișcare, n-aveam ce să fac. A mimat cum se uita prin întuneric, cum își ștergea ploaia de la ochi. Am stat acolo și m-am gândit, căcat, o să moară fix când începeam să cred că-mi place de ea, nemțălăul ăla gras o s-o sugrume. Pauză pentru râsete. Și apoi BUM, fix în spatele ei explodează generatorul. Neamțul e un pic surprins, și BUM. Lovește ca o cobră, mă jur. Mâna dreaptă la gât și PAF! Toți aplaudară. A omorât ditai neamțul ăla cu o singură lovitură. Am crezut c-o să-i zboare capul și o să-i țopăie pe jos... poc, poc... poc...

Și mai multe râsete. Fournier întinse brațele, avea sticla într-o mână și se uită de la dreapta la stânga. Toți se aplecară în față, iar el își coborî vocea.

– Eu am crezut că asta a fost nasol. Arătă cu degetul spre cicatricea lăsată de arsura de pe obraz, apoi își ridică vocea într-un strigăt de comediant.

– Când colo, asta pentru ea e un soi de pupic!

Oamenii râdeau cu sughițuri acum și începură să se întoarcă spre Nancy.

Fournier ridică sticla spre ea.

– Așa că, să vă faceți temele, băieți! Căpitane Wake!

Toți își ridicară cănile și gamelele, iar Nancy își ridică sticla pe jumătate goală în