gândești că pierderea unui om din echipaj e cel mai rău lucru cu putință. Nu e adevărat. Să pierzi întreg echipajul e mai rău. N-ai lăsat să se întâmple asta.

Dar e ceva mai important despre care trebuie să discutăm: care e chestia cu tine și muzica disco? Pot să înțeleg televiziunea anilor ’70, pentru că tuturor le plac oamenii păroși cu gulere uriașe. Dar disco?

Disco?!

•

Vogel verifică poziția și orientarea lui Hermes pe ruta planificată. Corespundea, ca de obicei. Pe lângă faptul că era chimistul misiunii, era și expert în astrofizică. Totuși, îndatoririle lui ca navigator erau ridicol de ușoare.

Calculatorul știa cursul. Știa când să încline nava, astfel încât motoarele ionice să fie poziționate corect. Și știa tot timpul coordonatele navei (calculate ușor în funcție de poziția Soarelui și a Pământului și cunoscând ora exactă cu ajutorul ceasului atomic de la bord).

Cu excepția cazului în care calculatorul s-ar fi defectat complet sau ar fi survenit alt eveniment critic, cunoștințele vaste de astrodinamică ale lui Vogel n-ar fi fost niciodată necesare.

Terminând verificarea, rulă un diagnostic al motoarelor. Funcționau la maximum. Făcu toate acestea din cabina lui. Toate calculatoarele de la bord puteau controla toate funcțiile navei. Se duseseră zilele în care trebuia să mergi să verifici personal motoarele.

Terminându-și munca pe ziua respectivă, avu în sfârșit timp să citească e-mailul.

Frunzărind mesajele pe care NASA socotise că merită să le încarce, le citi mai întâi pe cele mai interesante și răspunse unde era necesar. Răspunsurile sale erau stocate în cache și urmau să fie trimise spre Pământ la următorul transfer de date efectuat de Johanssen.

Un mesaj de la soția lui îi atrase atenția. Intitulat Unsere kinder („copiii noștri”), nu conținea decât o imagine. Ridică o sprânceană. Mai multe lucruri săreau în ochi simultan. În primul rând, kinder ar fi trebuit să înceapă cu literă mare. Era puțin probabil ca Helena, o profesoară care preda gramatica în Bremen, să fi făcut o astfel de greșeală. Apoi, între ei, își numeau copiii, cu afecțiune, die Affen{27}.

Încercă să deschidă imaginea, dar programul îi raportă că fișierul nu putea fi citit.

Parcurse holul îngust. Cabinele echipajului erau lipite de carcasa exterioară a navei care se rotea constant pentru a mări la maximum gravitația simulată. Ușa lui Johanssen era deschisă, ca de obicei.

— Johanssen, bună seara, spuse Vogel.

Echipajul păstra același orar de somn și se apropia ora stingerii.

— Bună, zise Johanssen, ridicând ochii din calculator.

— Am o problemă cu calculatorul, explică Vogel. Ai putea să mă ajuți?

— Sigur, spuse ea.

— Ești în timpul tău liber, zise Vogel. Poate mâine, când ești la datorie, e mai bine?

— E bine și acum, spuse ea. Ce s-a întâmplat?

— Un fișier. E o imagine, dar computerul meu n-o vede.

— Unde e fișierul? întrebă ea în timp ce tasta.

— E în spațiul meu partajat. Numele e „kinder.jpg”.

— Să vedem.

Degetele îi zburau peste tastatură, în timp ce ferestrele se deschideau și se închideau pe ecran.

— E cu siguranță un antet jpg defect, zise ea. Probabil s-a paradit la descărcare. Stai să mă uit cu un editor hexa, să văd dacă recuperăm ceva…

După câteva momente spuse:

— Ăsta nu-i un jpg. E un fișier text simplu, ASCII. Arată ca… mă rog, nu știu ce e. Arată ca o grămadă de formule matematice. Înțelegi ceva din asta? spuse ea indicând spre ecran.

Vogel se aplecă și privi textul.

— Ja, zise. E o manevră pentru cursul lui Hermes. Spune că numele e „manevra Rich Purnell”.

— Ce înseamnă asta? spuse Johanssen.

— N-am mai auzit de manevra asta, zise Vogel privind tabelele. E complicată… foarte complicată…

Îngheță.

— Ziua solară 549? spuse el uimit. Mein Gott{28}!

•

Echipajul lui Hermes se bucura de puținul timp liber într-o zonă numită „camera de recreere”. Acesta consta dintr-o masă lângă care abia mai rămânea loc să se așeze șase inși, iar gravitația era redusă. Poziția sa în mijlocul navei abia dacă îi conferea 0,2 g.

Totuși era destul ca să-i țină pe toți pe scaune în timp ce se gândeau la ce le spusese Vogel.

— … iar atunci misiunea s-ar încheia cu interceptarea Pământului cu două sute unsprezece zile mai târziu, încheie el.

— Mulțumim, Vogel, spuse Lewis.

Auzise explicația mai devreme, când Vogel venise la ea, dar Johanssen, Martinez și Beck o auzeau pentru prima oară. Îi lăsă o clipă s-o digere.

— Chiar ar funcționa chestia asta? zise Martinez.

— Ja, spuse Vogel dând din cap. Am făcut calculele. Sunt corecte toate. E un curs genial. Uimitor.

— Cum ar pleca de pe Marte? zise Martinez.

Lewis se aplecă peste masă.

— Mesajul era mai mare, spuse ea. Noi ar trebui să preluăm proviziile de lângă Pământ, iar Watney ar trebui să ajungă la VAM-ul lui Ares 4.

— Ce e cu toată secretomania asta? zise Beck.

— Conform mesajului, NASA a respins ideea, explică Lewis. Preferă să riște mai mult cu Watney decât mai puțin cu noi toți. Cine a strecurat asta în e-mailul lui Vogel evident că nu e de acord.

— Deci asta înseamnă să ne opunem direct unei decizii NASA? zise Martinez.

— Da, exact asta înseamnă, confirmă Lewis. Dacă facem manevra, o să trebuiască să ne trimită nava cu provizii, altfel murim. Avem ocazia să le forțăm mâna.

— O s-o facem? zise Johanssen.

Priviră cu toții spre Lewis.

— N-o să vă mint, spuse ea. Să dea naiba dacă nu mi-ar plăcea. Dar nu e o decizie obișnuită. NASA a respins în mod expres implicarea noastră. Vorbim despre nerespectarea unor ordine. Și nu spun asta cu inima ușoară.

Se ridică și începu să se învârtă cu pași ușori în jurul mesei.

— O s-o facem numai dacă suntem toți de acord. Și înainte să răspundeți, luați în considerare consecințele. Dacă o dăm în bară cu preluarea proviziilor, murim. Dacă o dăm în bară cu manevra de asistență gravitațională, murim. Dacă facem totul perfect, adăugăm cinci sute treizeci și trei de zile la misiunea noastră. Cinci sute treizeci și