faţă la vânzare şi la numărătoarea banilor. E la înţelegerea orişicui că numai asemenea străin ori străini, care s-au aflat de faţă, au putut să urmărească pe Lipan, să-1 lovească şi să-i răpească banii oilor. S-ar putea ca aceşti martori să fie cu totul necunoscuţi. Nici Calistrat, nici Ilie Cuţui nu i-au văzut pân-atunci, nici de-atunci. Chiar dac-ar fi aşa, să arate ce înfăţişare aveau, ce cai şi ce straie. Din puţin, se pot afla multe şi făptaşii ies la iveală.

  — Dar mai este una, dragă Vitorie, urma cu fierbinţeală cucoana Măria a lui domnu Iorgu Vasiliu. Închipuieşte-ţi dumneata că, de la o zi la alta, nevasta lui Bogza şi-a adus aminte de mine şi a venit aicea în vizită. Eu nu i-am dat apă cu dulceţi şi cafea, ca la cucoana primarului, dar am poftit-o să şadă. Şi ce-ţi pare dumnitale, dragă Vitorie, iaca m-a înştiinţat că suntem rude şi vine la mine să mă întrebe de unde se împrăştie asemenea proaste zvonuri asupra soţului său. „N-am de unde şti, draga mea, zic. Poate să fie unii din prietini, din dragostea cea mare care o au asupra voastră.” După asta văd că începe a mă ispiti de departe dacă s-a dus munteanca de la Tarcău şi ce gânduri are. I-am răspuns că n-ai nici un gând; că umbli aşa prin lume jelindu-ţi bărbatul. Atuncea a lăcrimat şi Ileana şi i-a părut tare rău că l-ai chemat pe gospodarul ei la Primărie, ca să iasă pe urmă în sat vorbe. Mai bine era dacă te duceai la casa lor. Găseai un pahar de vin ş-o vorbă bună – ş-un ajutor de la bărbatu-său, ca să descoperi pe făptaşi, dacă sunt. – „Făptaşi sunt, zic eu. Nu mult, ş-avem să-i cunoaştem. Iar munteanca, zic, rău a făcut că n-a venit la voi să ceară sfat şi ajutor.”

  Cucoana Măria surâdea subţire. Zâmbi şi nevasta lui Lipan, în tăcere.

  Vrasăzică s-a dus cum a venit, urmă soţia domnului Iorgu Vasiliu. Nu trece, draga mea, un ceas şi văd venind părechea.

  A venit şi Gafiţa?

  A venit şi Gafiţa lui Cuţui. Asta umblă gătită mai luxos decât cealaltă, dar e mai proastă. Avenit şi ea să întrebe de una, de alta. I-am spus eu felurite lucruri. Am lăudat-o pentru straie şi pentru frumuseţă; numaidecât i-am arătat mare părere de rău de vorbele care le scorneşte asupra ei prietina cea mai bună pe care o are. Nu-i spun cine-i, ca să nu vâr intrigă; da-i bună prietină şi nevastă de tovarăş.

  „Va fi fiind Ileana?” „Nu-i Ileana, zic moale.”, 3a-i Ileana, văd eu că nu te poţi preface. Şi ce spune, mă rog, pe conta mea, nevasta lui Bogza?„ „Mai întâi nu-i Ileana lui Bogza, răspund; al doilea nu spune cine ştie ce, fără decât că ştie tot satul cine vine la dumneata, noaptea, când ţi-i bărbatul dus după oi.”

  La asemenea vorbă dulce, a ţipat de-a răsărit bărbatu-meu pe scaun în prăvălie. „Spune ea asta? Ea, care-i o slută ş-a scos-o Bogza din sărăcia de-acasă?” „Mai întâi, dragă, zic eu, nu-i vorba de Ileana.”, 3a o ştiu eu de câte e-n stare. La biserică trage la mine numai cu coada ochiului, să vadă cum îs îmbrăcată şi crapă de ciudă. Decât să vorbească de altele, mai bine să se uite la dânsa. Asupra mea nu vine bărbatu-meu băut şi nu mă grămădeşte într-un cotlon, ca să mă stropşească în bătăi. Afară de asta, bărbatu-meu nu visează urât.”

  Gazda se opri. Femeile se uitară una la alta. Munteanca îşi zbătu pleoapele şi-şi încreţi fruntea.

  — Mâni am să trec şi eu pe la dânsele, zise încet Vitoria, să le rog să mă ierte de supărarea pe care am făcut-o oamenilor lor. Bine ar fi să aflu cine-a fost martor; bine ar fi să văd hârtiile şi chitanţele; dar acu mai tare mi-i în grijă de ce se spune. Am şi eu vorbe potrivite după pilda dumnitale, dragă cucoană Mărie, să le aţâţ şi să le otrăvesc, ca să le fac să lepede din ele tot. Dacă au de spus ceva, au să spuie. Dacă n-or avea ce spune, îi las în plata lui Dumnezeu. Nu se cuvine să obijduiesc om nevinovat. Cerc să-mi găsesc soţul. Îi fac toate slujbele rânduite, ca să i se liniştească sufletul. Acuma mi s-a arătat în vis cu faţa – şi mă cheamă.

  Din dezbaterile amănunţite ale femeilor, a ieşit o rânduială bună. A doua zi dimineaţa, domnu Iorgu Vasiliu trimete după Bogza şi Cuţui, ca să vie să facă contract pentru brânză. Au ei treburi negustoreşti pe care le-au tot amânat în vremea iernii. Acuma vine primăvara şi afacerile încep a mişca. Deci gospodarii de la Doi Meri vin pentru contract şi arvună. Precum se cuvine, au să beie şi aldămaş şi au să mai întârzie. În vremea asta Gheorghiţă sade dosit în căsuţa cea mică din ogradă. Iar ele se duc întâi la Bogza acasă, pe urmă la Cuţui. Ori se duce una la Cujui şi alta la Bogza, şi după aceea schimbă. Au să le înţepe, au să le învăluie, au să le fiarbă pe nevestele oierilor – până ce le-or vedea zvârcolindu-se ca viermele. In asemenea împrejurare, Vitoria îşi va da sama despre ce pot şti femeile de treburile bărbaţilor lor – chiar de tainele lor, care le-au fost încredinţate cu grozav jurământ. Iar după asta, munteanca se poate duce să caute. Rămâne soţia lui domnu Vasiliu să încurce laţurile şi mai tare.

  Adevărul întreg, fără îndoială, numai Dumnezeu îl cunoaşte; însă cucoana Măria dorea aprig să vadă pe nevasta lui Cujui mai puţin luxos îmbrăcată. Făcând astfel şi necâştigând decât prepusuri, s-au întors amândouă la dugheană, tot cu vorbe multe, şi Vitoria a încălecat, ca să treacă iar muntele, cu feciorul.

  Drumul se curăţise de ape şi se zvânta. Pădurea fâşia lin din cetini şi răsufla aburi. În poienile sorite, pământul se ochise bine şi înverzeau pajişti. În frunzele moarte din