O fi regimul ăla alimentar al lor, ale cărui reguli ne rămân tulburi, o fi circumcizia? Ce secret îi face mai puternici decât noi chiar şi când par mai slabi? Un duşman aşa de necredincios şi de puternic trebuie distrus cu orice mijloace, ţi-o spun eu. Îţi dai seama că pe vremea intrării lor în Pământul Făgăduinţei ei erau doar şase sute de mii de oameni, şi socotind patru persoane la fiecare bărbat adult, se obţine o populaţie totală de două milioane şi jumătate. Dar pe timpul lui Solomon erau un milion trei sute de mii de luptători, deci cinci milioane de suflete, şi avem de pe-acum dublul. Iar astăzi? E greu să le calculezi numărul, împrăştiaţi cum sunt pe toate continentele, dar calculele cele mai prudente vorbesc de zece milioane. Ei sporesc, sporesc...

 

Părea copleşit de resentiment, încât fusesem tentat să-i ofer un păhărel din coniacul său. Dar îşi revenise şi, atunci când ajunsese la mesianism şi la cabală (şi deci era dispus să rezume şi cărţile lui despre magie şi satanism), eu intrasem deja într-un fel de ameţeală fericită şi reuşisem ca prin minune să mă ridic, să mulţumesc şi să-mi iau rămas-bun.

 

 

E peste poate, îmi spuneam eu, dacă ar trebui să îngrămădesc toate ştirile astea într-un document destinat unor oameni ca Lagrange există riscul ca serviciile secrete să mă arunce pe mine într-o celulă secretă, pesemne la castelul d'If, aşa cum i se cuvine unuia ahtiat după Dumas. Poate că luasem cartea lui des Mousseaux întru câtva peste picior, pentru că acum, când scriu, îmi amintesc că Le juif, le judaisme et la judaisation des peuples chretiens apăruse în 1869 în aproape şase sute de pagini cu corp de literă destul de mic, primise binecuvântarea lui Pius al IX-lea şi înregistrase un mare succes de public. Dar tocmai senzaţia pe care o încercam acum, că peste tot se publicau multe cărţulii şi cărţoaie antiiudaice, era cea care mă îndemna să fiu selectiv.

În cimitirul meu din Praga rabinii trebuiau să spună ceva uşor de înţeles, cu priză populară şi într-un fel nou, nu ca infanticidul ritual despre care se vorbea de secole, iar acum oamenii credeau în el ca şi în vrăjitoare, era de-ajuns ca să nu le dai voie copiilor să se-nvârtă prin preajma ghetourilor.

Şi aşa m-am apucat să-mi aştern raportul cu privire la lucrurile nefaste din noaptea aceea fatidică. Vorbise mai întâi cea de-a treisprezecea voce:

— Părinţii noştri le-au transmis aleşilor lui Israel datoria de a se aduna la un loc o dată pe secol în jurul mormântului sfântului Rabin Simeon-Ben-Jehuda. Sunt optsprezece secole de când puterea care îi fusese făgăduită lui Avraam ne-a fost răpită de cruce. Călcat în picioare, umilit de duşmanii săi, neîncetat sub ameninţarea morţii, de răpiri şi de violuri de orice fel, înseamnă că tot pământul trebuie să-i aparţină. Nouă ne aparţine încă de pe timpurile lui Aaron viţelul de aur.

— Da, zisese atunci rabbi Isascher, când vom fi singurii posesori ai întregului aur de pe pământ, adevărata forţă va trece în mâinile noastre.

— Este a zecea oară, reluase cea de-a treisprezecea voce, după o mie de ani de cruntă şi neîncetată luptă cu duşmanii noştri, când în acest cimitir se adună, în jurul mormântului Rabinului nostru Simeon-Ben-Jehuda, aleşii fiecărei generaţii a poporului lui Israel. Dar în niciunul dintre secolele anterioare strămoşii noştri nu ajunseseră să concentreze în mâinile noastre atâta aur şi, drept urmare, atâta forţă. La Paris, la Londra, la Viena, la Berlin, la Amsterdam, la Hamburg, la Roma, la Napoli şi la toţi Rothschilzii, israeliţii sunt stăpânii situaţiei financiare... Vorbeşte tu, rabine Ruben, care cunoşti situaţia de la Paris.

— Toţi împăraţii, regii şi principii domnitori, rostea acum Ruben, sunt încărcaţi peste măsură de datorii contractate cu noi pentru păstrarea armatelor lor şi pentru a-şi întări tronurile care se clatină. Trebuie deci să uşurăm tot mai mult împrumuturile, cu scopul de a lua ca gaj pentru asigurarea capitalurilor pe care noi le furnizăm ţărilor activele căilor ferate, ale minelor, pădurilor, ale marilor forje şi manufacturi şi ale altor imobile, precum şi administrarea impozitelor.

— Să nu uităm agricultura, care va rămâne întotdeauna marea bogăţie a oricărei ţări, intervenise Simeon din Roma. Marea proprietate funciară rămâne aparent neatinsă, dar dacă vom reuşi să facem guvernele să mărunţească aceste mari proprietăţi, cumpărarea lor va fi mai uşoară.

Apoi rabbi Juda din Amsterdam zisese: — Însă mulţi dintre fraţii noştri în Israel se convertesc şi primesc botezul creştin...

— Ce contează! răspunsese cea de-a treisprezecea voce.. Cei bogaţi ne pot sluji la perfecţie. În ciuda botezului trupului, spiritul şi sufletul lor rămân credincioase Israelului. De-acum într-un veac nu vor mai fi fii ai lui Israel care vor dori să se facă creştini, ci mulţi creştini se vor înrola în credinţa noastră sfântă. Atunci Israel îi va respinge cu dispreţ.

— Însă întâi de toate, zisese rabbi Levi, considerăm că biserica creştină este cel mai mare duşman al nostru. Trebuie să răspândim printre creştini ideile cugetării libere, ale scepticismului, trebuie să-i ticăloşim pe conducătorii acestei religii.

— Să răspândim ideea progresului care are drept urmare egalitatea tuturor religiilor, intervenise rabbi Manasse, să luptăm pentru a suprima din programele şcolare lecţiile de religie creştină. Israeliţii, prin îndemânare şi prin studiu, vor obţine fără greutate catedrele şi posturile de profesori în şcolile creştine. Cu acestea, educaţia religioasă va rămâne exilată în familie, iar cum în majoritatea familiilor lipseşte timpul pentru a supraveghea această ramură de învăţământ, spiritul religios va slăbi în mod treptat.

Era rândul lui rabbi Dan de la Constantinopol: — Şi, mai cu seamă, comerţul şi speculaţia nu trebuie să iasă niciodată din mâinile israelite. Trebuie acaparat comerţul cu alcool, unt, pâine şi vin, deoarece, astfel, noi ne facem stăpâni absoluţi ai întregii agriculturi şi în general ai întregii economii rurale.

Iar Naphtali din Praga spusese: — Să ţintim către magistratură şi avocatură. De ce israeliţii n-ar deveni miniştri ai instrucţiunii publice când au avut atât de des portofoliul finanţelor?

Vorbise, la sfârşit, rabbi Benjamin din Toledo: — Noi nu trebuie să fim străini de nicio profesie care