– Sigur. Deci, care dintre ele îţi place?

– Tu n-ai nicio idee cât de important este acest artefact, nu-i aşa?

– Ştiu că are valoare, omule, asta e ceea ce contează. Faptul că un poliţist a împuşcat un extraterestru cu ea acum o mie de ani nu-mi prea agită clopoţelul.

– Vic Russell a lucrat cu Paula Myo. Şi ştiu că ai auzit de ea.

– Sigur, omule, e coşmarul viu al planetei noastre. N-am ştiut că şi ea a fost pe aici zilele acelea.

– Oh, da, a fost chiar înainte de Starflyer. Şi cel pe care l-a împuşcat Vic nu era un extraterestru, ci Tarlo, un coleg de la direcţie care fusese corupt de Starflyer şi-i trădase pe Vic şi pe soţia sa. Deşi discutabil, se spune că Tarlo era unul dintre cei mai importanţi agenţi Starflyer.

– Ozzie, înţeleg acum, asta a fost arma care l-a ucis. Asta te-a atras pe tine.

– Cam aşa ceva.

– Să înţeleg că eşti interesat şi de chestii extraterestre autentice?

– Orice lucru care face parte din moştenirea Starflyer. De ce, ai localizat încă o secţiune a navei?

Chiştoc clătină din cap.

– Mă tem că nu, omule. Dar una dintre vecinele mele este specializată în tehnologie extraterestră mai ciudată şi alte mici resturi interesante. Ştii, eşantionul straniu pe care echipajele de pe misiunile de recunoaştere l-au cules, chestii despre care nu ajungi niciodată să auzi în unisferă, pe care ANA şi Marina le ţin secrete. Dacă vrei, ar trebui să te pun în legătură cu ea, am un cod de unisferă, e foarte discretă. Garantez pentru ea.

– Spune-i că, dacă dă peste orice fel de relicve Anomine, voi fi fericit să-i vorbesc, spuse el, ştiind că nu ar trebui. În afară de asta, nu sunt interesat de nimic.

– Bine, m-am gândit doar să întreb.

Troblum se ridică în picioare, mulţumit că nu avea nevoie de biononic pentru a-i genera un câmp de întărire a muşchilor. Dar lumea aceasta avea totuşi o gravitaţie standard de 0,8.

– Poţi chema capsula pentru mine, te rog?

– Banii au intrat, aşa că, sigur. Ăsta este un alt motiv pentru care îmi place de tine, omule, nu trebuie să ne învârtim în jurul cozii flecărind inutil.

– Exact. Troblum luă cutia de conservare.

Era grea: putea simţi câteva broboane de sudoare apărându-i pe frunte şi peste umeri când o ridică în îndoitura braţului. Oare Chiştoc nu auzise de regrav?

– Hei, omule, eşti singurul Înalt pe care îl cunosc, aşa că aş vrea să te întreb un lucru. Ce părere are ANA despre toată chestia asta cu Pelerinajul? Este doar un maldăr de rahat sau Golul o să ne trimită pe toţi grămadă la dracu’?

– ANA: Guvernarea a făcut o declaraţie clară în privinţa asta în unisferă. Pelerinajul este regretabil, dar nu crede că acţiunile Visului Viu reprezintă o ameninţare fizică directă pentru Marea Confederaţie.

– Am accesat asta, sigur. Rahatul guvernamental obişnuit, nu-i aşa. Dar… ce crezi, omule? Ar trebui să-mi umplu navele şi s-o şterg afară?

– Afară unde, mai exact? Dacă facţiunea anti-Pelerinaj are dreptate, întreaga galaxie este condamnată.

– Eşti un bulgăre gigantic de glume, nu-i aşa? Haide, omule, spune-mi cinstit. Suntem în rahat?

– Contactele pe care le am în interiorul ANA nu sunt îngrijorate, aşa că nici eu nu sunt.

Chiştoc medită serios la asta pentru un moment înainte de a reveni la eul său obişnuit enervant de radiant.

– Mulţumesc, omule, îţi rămân dator.

– Nu tocmai. Dar, dacă voi găsi o modalitate să fim chit, te anunţ.

Troblum reflectă nedumerit la întrebarea lui Chiştoc, în timp ce capsula îl ducea înapoi la navă. Poate că nu fusese înţelept să admită că avea persoane de contact în interiorul ANA, dar făcuse o referire foarte generală. În plus, nu credea cu adevărat că Chiştoc ar putea fi un fel de agent care să lucreze pentru adversarii lui Marius care, fără îndoială, erau mulţi. Desigur, Starflyer recrutase agenţi mult mai buni decât Chiştoc. Dar, dacă Chiştoc lucra pentru vreo facţiune ANA, însemna că jucau un joc cu miză mare, iar, după cum înţelesese Troblum, situaţia Pelerinajului urma să fie rezolvată mai devreme decât mai târziu. Troblum clătină din cap şi ridică uşor cutia. Era o teorie interesantă, dar bănuia că exagerează cu analiza evenimentelor. Paranoia era sănătoasă, dar nu dorea să-i raporteze suspiciunea asta lui Marius. Mai mult ca sigur era vorba despre o preocupare reală din partea lui Chiştoc, născută din ignoranţă şi prejudecată populară. Asta era mult mai uşor de crezut.

Capsula ajunse înapoi la Mellanie’s Redemption şi Troblum cără cu grijă cutia de conservare în mediul stabil din navă. Rezistă impulsului de a o deschide pentru o ultimă verificare, dar o păstră în propria cabină de dormit tot timpul zborului înapoi spre Arevalo.

Prima dată când Araminta îşi dăduse seama de defecţiune fusese atunci când o ploaie de scântei sâsâiseră din braţul de alimentare al botului, chiar deasupra încheieturii multiprize la care erau conectate uneltele. În momentul acela era în genunchi lângă uşa balconului Julietei, încercând să-i demonteze mecanismul de acţionare. Unitatea nu mai fusese controlată şi reparată de cel puţin un deceniu. Când se deschise carcasa, fiecare piesă era plină de funingine. Strâmbă din nas exasperată şi se întinse după micul set de instrumente electrice multifuncţionale pe care îl cumpărase de la Askahar’s Infinite Systems, o companie specializată în echipamente reciclate din domeniul construcţiilor. U-amprenta extrase instrucţiunile de utilizare din memoria setului şi i le infiltră în creier prin clusterele ei macrocelulare. Se presupunea că asta i-ar da capacitatea instinctivă de a pune în funcţiune micile unelte. Nu era în stare nici măcar să-şi dea seama cu care dintre ele ar putea avea o şansă să cureţe atât de multă mizerie. Ustensilele