Apoi, tocmai când se uita mai atent la componentele de acţionare, o lumină strălucitoare fulgeră pe suprafaţa acestora. Se întoarse la timp pentru a vedea ultima cascadă din ploaia măruntă de scântei ce cădeau pe mormanul de foi de etanşare stivuite în colţul holului. Fuioare de fum începură să se rotească în sus. Botul trepidă, apoi înţepeni, în timp ce întregul segment de jos al braţului de alimentare se întuneca. Sub ochii ei, carcasa argintie uzată îşi schimba rapid aspectul din cauza căldurii din interior.

– Mama lui Ozzie! ţipă ea şi începu repede să şteargă foile, încercând să stingă punctele strălucitoare pe care le aprinseseră scânteile.

U-amprenta nu mai putea accesa botul, era complet mort, iar acum un miros cert de ulei plutea în aer. Un alt bot alunecă afară şi recuperă un bulb stingător de la bucătărie, apoi se întoarse şi pulveriză spumă albastră pe braţul botului defunct. Araminta gemu disperată când lichidul, bolborosind, se revărsă peste scândurile podelei, udându-le. Aspectul de lemn masiv era din nou la modă, motiv pentru care ordonase botului să şlefuiască podelele originale vechi până la fibră. După aceea avea de gând să le acopere cu foi de etanşare în timp ce restul camerei era decorată şi dotată, apoi ar fi finisat scândurile cu furnir lustruit pentru a scoate în evidenţă modelul ondulat roşu-auriu al lemnului vechi original.

Araminta zgârie pata umedă cu unghia, dar nu părea prea rău. Va trebui doar să pună un alt bot să şlefuiască lemnul şi mai mult. Erau cinci maşini versatile care îndeplineau sarcini diferite în apartament, toate de mâna a doua sau a treia, toate cumpărate de la Askahar’s Infinite Systems.

Odată pericolul de incendiu înlăturat, u-amprenta ei îl contactă pe Burt Renik, proprietarul de la Askahar’s Infinite Systems.

– Ei bine, nu pot face nimic, spuse acesta, după ce îi explicase ce se întâmplase.

– L-am cumpărat de la dumneata acum două zile!

– Da, dar de ce l-ai cumpărat?

– Poftim? Dar mi l-ai recomandat.

– Da, Candel 8038. Are nivelul de putere pe care-l doreai pentru echipamentele pentru sarcini grele. Dar ai preferat să apelezi la mine, în loc să mergi la un dealer autorizat.

– Ce vrei să spui? Nu mi-am putut permite un model nou. Biblioteca de evaluare a unisferei susţine că este un model pe care te poţi bizui.

– Exact. Şi din acest motiv vând o mulţime de unităţi recondiţionate. Dar cel pe care l-ai cumpărat avea certificatul de garanţie de la producător expirat de mai mult de un deceniu. Acum, cu toată bunăvoinţa din universul lui Ozzie, trebuie să-ţi spun că primeşti pentru cât plăteşti. Am unele modele mai noi în stoc, dacă ai nevoie de un înlocuitor.

Araminta îşi dorea să fi avut capacitatea de a-i strecura un pachet de sensorium dincolo de filtrele u-amprentei, unul care să-i producă o explozie de durere echivalentă cu un pumn în nas.

– Ai accepta un schimb de piese?

– Aş putea face o ofertă pentru oricare dintre componentele care pot fi salvate, dar ar trebui să aduc botul la atelier pentru a vedea ce a mai rămas. Aş putea veni, oh… la mijlocul săptămânii viitoare. Şi ar trebui să primesc şi o taxă de colectare.

– Pentru numele lui Ozzie, mi-ai vândut o rablă!

– Ţi-am vândut ceea ce ai vrut. Ascultă, mă ofer să recondiţionez componentele ca un gest de bunăvoinţă. Am o afacere şi vreau clienţi fideli.

– Ei bine, pe mine m-ai pierdut.

Încheie convorbirea şi îi spuse u-amprentei să nu accepte niciun nou apel de la Burt Renik.

– La dracu’!

U-amprenta revizui rapid programul de renovare, adăugând un interval suplimentar de trei zile la data finalizării prevăzute de ea, presupunând că nu va cumpăra un înlocuitor pentru 8038. Era o presupunere corectă. Bugetul nu mergea aşa cum planificase iniţial. Nu cheltuia în exces, dar timpul necesar pentru înlăturarea tuturor accesoriilor şi decoraţiunilor vechi şi demodate era mult mai mare decât estimase iniţial.

Araminta se aşeză înapoi pe podea şi se uită la botul stricat. N-o să mă apuc să plâng acum. Nu sunt chiar aşa de jalnică.

Pierderea lui 8038 fusese o lovitură, totuşi. Trebuia doar să aibă încredere că boţii rămaşi vor rezista. U-amprenta începu să le aplice controale de diagnosticare în timp ce ea încerca să detaşeze covorul abraziv de la multipriza năclăită de spumă a lui 8038. Piesa era costisitoare şi, spre deosebire de bot, era absolut nouă. Starea ei de spirit nu era îmbunătăţită de felul în care arăta apartamentul. Muncise la el timp de cinci zile întregi, curăţându-l până la pereţii goi şi eviscerând echipamentul intern vechi. Locul arăta groaznic. Fiecare suprafaţă era acoperită cu particule fine de rumeguş, ceea ce-i accentua înfăţişarea jalnică. Nici ecoul ce însoţea fiecare mişcare în camerele goale nu era de ajutor. După ce va face curăţenie astăzi, ar putea începe etapa de renovare. Era sigură că asta îi va reface entuziasmul. Fuseseră momente în ultima săptămână când avusese atacuri de panică, întrebându-se cum de putuse fi atât de proastă încât să mizeze totul pe apartamentul ăsta murdar şi vechi.

Anexa abrazivă se eliberă şi reuşi s-o scoată. Sub controlul direct al u-amprentei, doi dintre boţii rămaşi îşi remorcară fratele stricat, îl scoaseră din apartament şi îl aruncară în containerul comercial pentru deşeuri parcat afară. Araminta tresărea de fiecare dată când se loveau de scări, dar vecinii nu erau acasă, aşa că nu aveau să ştie niciodată cum ajunseseră rămăşiţele acolo.

Cu covorul abraziv conectat la un alt bot, un Braklef 34B – vechi de numai opt ani –, îşi îndreptă din nou atenţia la mecanismul de acţionare a uşii de la balcon. Ştia că, dacă avea să-şi facă sânge rău pentru botul stricat, o să înceapă să-şi plângă