Cel mai simplu lucru, decise ea, era să dea jos mecanismul şi să cureţe murdăria manual, după care să folosească instrumentele de specialitate pentru a aduce sistemul la standardul cerut. Celălalt set de instrumente, cel mai mare, avea un set de chei de putere. Se puse pe treabă cu mai multă hotărâre decât avea dreptul, fără a recurge la aerosoli.

În timp ce lucra, u-amprenta îi parcurgea ştirile locale şi intersolare şi îi rezuma subiectele de care era interesată, administrându-i-le printr-un fel de burniţă neuronală calmă. Acum, dacă-şi cumpărase apartamentul, renunţase să verifice zilnic proprietăţile din oraş. Asta i-ar fi distras prea mult atenţia, mai ales dacă ceva foarte bun ar fi apărut pe piaţă. Aşa că, în loc de asta, chicotea încetişor la imaginile din vederea periferică. Fiul unui consilier din oraş fusese pus sub acuzare pentru fraude cu terenuri. Se zvonea că anchetatorii se apropiau şi de tăticul, care făcea parte din comisia municipală pentru managementul zonării. Noaptea trecută, Debbina, fiica cea mai mare a miliardarului Sheldonite Likan, fusese arestată din nou pentru comportament indecent într-un loc public. Imaginea ieşirii din secţia de poliţie Colwyn Central, din această dimineaţă, o arăta flancată de avocaţii săi, purtând încă rochia neagră din seara precedentă şi având părul blond ciufulit. Hansel Industries, una dintre cele o sută de companii de top din Ellezelin, discuta despre deschiderea unui district manufacturier în apropiere de Colwyn. Detaliile erau însoţite de proiecţii economice. Nu putu să se abţină să nu scaneze efectul asupra pieţei imobiliare.

Cât despre ştirile de politică intersolară, singurul subiect era noua moţiune introdusă în Senat de Marian Kantil, senatorul Pământului, pentru ca Visul Viu să se abţină de la a iniţia Pelerinajul. Senatorul de Ellezelin răspunsese părăsind sala. Fusese urmat de senatorii din Tari, Idlib, Lirno, Quhood şi Agra – planetele din Zona de Liber Schimb. Araminta nu fu surprinsă să afle că senatorul de Viotia se abţinuse de la vot, asemenea altor şapte Lumi Exterioare, toate la marginea zonei, toate cu numeroşi adepţi ai Visului Viu. Raportul continuase arătând şantierul imens de la marginea Marelui Makkathran, unde navele pentru Pelerinaj urmau a fi asamblate. Araminta se opri din curăţatul mecanismului pentru a viziona ştirea. O armada de maşini pentru construcţii civile amenaja terenul, nivelând cincisprezece kilometri pătraţi de zonă rurală gata pentru a fi placată cu beton. Primul eşalon de maşini mătura pământul cu grinzi de dispersare, muşcând din laturile colinelor şi escarpamentelor, spulberând orice material care se afla deasupra nivelului cerut. Tot surplusul de grohotiş, de sol pulverizat şi de nisip rezultat era ridicat de module regrav, apoi canalizat, prin câmpuri de forţă, în fluxuri solide care erau curbate prin aer şi aruncate în spate, în spaţiile de depozitare ale vastelor barje de minereu ce pluteau la marginea estuarului care alcătuia o latură a şantierului. După operaţiunea de nivelare, veneau o linie de maşini mai simple care înfigeau adânc în rocă piloni de susţinere care să suporte greutatea platformelor navelor stelare. Flota Pelerinajului avea să fie alcătuită din douăsprezece vase cilindrice, fiecare lung de o mie şase sute de metri, capabile să transporte două milioane de pelerini în suspensie. Visul Viu vorbea deja despre ei ca fiind doar „primul val“.

Araminta clătină din cap, nevenindu-i să creadă că atât de mulţi oameni puteau fi atât de proşti, şi trecu la rapoartele locale despre afaceri şi celebrităţi.

Două ore mai târziu, sosi Cressida. Aceasta se încruntă la urmele pe care pantofii ei cu toc înalt din piele lucioasă cu barete incrustate cu diamante le lăsau în stratul gros de murdărie ce acoperea podeaua din hol. Rochia de caşmir cu blană se contractă în jurul ei pentru a-i feri pielea de expunerea la aerul plin de praf. Ridică o mână pentru a-şi acoperi gura, făcând imprimeul de unghii auriu şi violet să fluture într-o unduire lentă.

Araminta îi zâmbi nesigură. Devenise brusc foarte conştientă de sine stând acolo, în salopeta ei murdară, cu părul ridicat şi ascuns sub o şapcă şi cu mâinile pline de grăsime neagră.

– E un bot mort în container, spuse Cressida, parcă deranjată de asta.

– Ştiu, oftă Araminta. Aşa se întâmplă când cumperi ieftin.

– Este unul de-al tău? Sprânceana Cressidei se ridică. Vrei să-l chem pe furnizor să ţi-l înlocuiască?

– Tentant. Ozzie ştie că, de fapt, nu a fost chiar atât de ieftin în raport cu bugetul meu, dar îmi voi purta singură bătăliile de-acum încolo.

– Asta e familia mea. Stupid de încăpăţânaţi până la ultimul.

– Mulţumesc.

– Sunt aici din două motive. Unul, ca să mă uit în jur. Bine, am făcut asta. Am venit o lună prea devreme, evident. Doi, vreau toate detaliile înspăimântătoare ale nopţii de joi. Tu şi băiatul acela destul de atractiv, Keetch, aţi plecat foarte devreme împreună. Şi, dragă, vreau să spun toate detaliile.

– Keetch cu greu poate fi numit băiat.

– Oh! Mai tânăr decât mine cu aproape un secol. Deci, spune-i celei mai bune verişoare ce s-a întâmplat?

Araminta zâmbit ruşinată.

– Ştii foarte bine. Ne-am dus la el acasă. Făcu un gest de neputinţă spre holul dărăpănat. Cu greu l-aş fi putut aduce aici.

– Excelent. Şi?

– Şi ce?

– Cu ce se ocupă? E singur? Cum e la pat? De câte ori te-a sunat? Îi este încă dor şi e disperat? A trimis flori sau bijuterii? Sau este patetic şi a ales calea cu ciocolata? În care dormitor de staţiune petreci weekendul?

– Wow, opreşte-te!

Zâmbetul Aramintei deveni acru. Într-adevăr, Keetch fusese mai mult decât bun la pat şi sunase de mai multe ori. Dar ea nu avea nicio intenţie să-i răspundă. Fiorul de libertate, de spaţiu de joc, de experimentare, de a nu da seamă nimănui, de a face alegeri şi de a lua propriile decizii sau pur şi