— Nu, prietene. Munca asta se face cu ajutorul a unsprezece site găurite după nevoie. Perlele care rămîn într-o sită cu 20 pînă la 24 de găuri sînt perle de cea mai mare valoare. Cele care rămîn în site cu 100 şi 800 de găuri sînt de calitatea a doua. Iar cele pentru care sînt folosite sitele cu 900 pînă la 1000 de găuri sînt numite seminţe.

— E un mijloc ingenios, spuse Conseil, si văd că împărţirea şi clasificarea perlelor se face în mod mecanic. Domnul ar putea să ne spună ce cîştig aduce exploatarea bancurilor de scoici cu perle?

— Dacă ne luăm după ce spune Sirr, pescăriile din Ceylon sînt arendate în fiecare an cu suma de 3 milioane de rechini.

— De franci, vreţi să spuneţi.

— Da, de franci, trei milioane de franci. Dar cred că pescăriile astea nu mai aduc aceleaşi venituri ca altădată. La fel se întîmplă şi cu pescăriile americane care odinioară aduceau 4 milioane de franci, iar acum cîştigul e redus la două treimi. Tot în tot, venitul general adus de exploatarea perlelor poate fi evaluat la 9 milioane de franci.

— Există cumva şi perle celebre care au fost cotate la un preţ foarte ridicat? întrebă Conseil.

— Da, băiete, se zice că Cezar a dăruit Servilliei o perlă în valoare de 20 000 de franci în moneda noastră.

— Am auzit chiar că una din cucoanele din antichitate bea oţet în care punea perle, vorbi canadianul.

— Cleopatra, răspunse Conseil.

— Trebuie să fi fost destul de rău la gust! se scutură Ned.

— Oribil, prietene Land, dar un păhărel cu oţet care costă 115 000 de franci, frumos preţ!

— Îmi pare rău că nu m-am însurat cu cucoana asta, rîse Ned.

— Cleopatra soţia lui Ned Land! exclamă Conseil.

— Era să mă însor cu adevărat şi nu e vina mea dacă nu s-a făcut, răspunse serios canadianul, l-am cumpărat chiar un şirag de perle lui Kat Tander — logodnica mea — care de fapt s-a măritat cu un altul. Ei bine, şiragul de perle nu m-a costat mai mult de un dolar jumătate şi cu toate astea — domnul profesor poate să mă creadă — perlele acelea n-ar fi trecut prin sita cu 20 de găuri.

— Dragul meu Ned, îi răspunsei rizînd, erau perle artificiale, simple boabe de sticlă unse în interior cu esenţă de Orient.

— Trebuie să coste mult esenţa asta de Orient!

— Aproape nimic! Nu e altceva decît o substanţă argintată din solzi de plătică şi amoniac. N-are nici o valoare.

— Poate de asta s-a măritat Kat cu un altul, filozofă Ned Land cu glas tare.

— Dar ca să ne întoarcem la perlele de mare valoare, am spus eu, nu cred ca un rege să fi avut una mai valoroasă decît aceea a căpitanului Nemo.

— Asta, arătă Conseil spre vitrina în care era închisă minunata bijuterie.

— Cu siguranţă că nu mă înşel dacă afirm că are o valoare de 2 milioane de...

— Franci, spuse iute Conseil.

— Da, două milioane de franci, şi pe căpitan nu 1-a costat decît oboseala de a o culege.

— Cine ştie, poate că mîine, în plimbarea noastră, o să găsim una la fel.

— Ei şi? spuse Conseil.

— Cum, ei şi ?

— La ce ne-ar servi 2 milioane pe Nautilus ?

— Pe Nautilus nu, dar poate... În altă parte! îi întoarse Ned vorba.

— În altă parte! oftă Conseil.

— Meşterul Land are dreptate. Dacă am aduce cu noi în Europa sau în America o perlă de cîteva milioane, acest fapt ar întări şi adeveri spusele noastre cu privire la călătoria pe sub mări.

— Aşa cred şi eu, încuviinţă Ned Land.

— Este primejdios pescuitul perlelor? întrebă Conseil, care se întorcea mereu la partea practică a lucrurilor.

— Deloc, am răspuns eu repede, mai cu seamă dacă se iau oarecari măsuri de prevedere.

— Ce primejdii pot fi în meseria asta? făcu Ned Land. Doar să înghiţi cîteva guri de apă de mare...

— Chiar asa, Ned. Dar ia spune, l-am întrebat eu, încercînd să imit tonul nepăsător al căpitanului Nemo, îţi este cumva teamă de rechini, bravul meu Ned?

— Mie, se miră canadianul, mie, care sînt de meserie vînător cu cangea? Nici nu-mi pasă de ei!

— Nu e vorba să-i pescuieşti cu cîrligul şi să-i urci pe bordul unui vas, unde să le tai coada cu toporul, să le deschizi pîntecele, să le scoţi inima şi să o arunci în mare.

— Atunci e vorba să...?

— Sigur că da.

— În apă ?

— În apă.

— Pe legea mea! Cu o cange bună n-am de ce mă teme. Ştiţi, domnule, rechinii ăştia sînt animale făcute cam fără socoteală. Ca să te poată înşfăca, trebuie mai întîi să se întoarcă pe burtă şi în timpul ăsta...

Ned Land spunea «înşfăca» în aşa fel, încît te treceau fiori auzindu-l.

— Dar tu, Conseil, ce crezi despre rechini?

— Eu, zise Conseil, voi fi sincer cu domnul. «Semn bun», mi-am spus.

— Dacă domnul înfruntă rechinii, urmă Conseil, nu văd de ce nu i-am înfrunta împreună?

Capitolul III O PERLĂ DE ZECE MILIOANE

Veni şi noaptea. M-am culcat. Am dormit destul de prost. Rechinii jucară un rol însemnat în visele mele şi am găsit că-i foarte dreaptă şi foarte nedreaptă totodată etimologia după care cuvîntul rechin vine de la «requiem».

A doua zi, pe la patru dimineaţa, m-a trezit stewardul pe care căpitanul Nemo mi-l pusese la dispoziţie. Mă sculai în grabă, mă îmbrăcai şi intrai în salon.

Căpitanul Nemo mă aştepta.

— Sînteţi gata de plecare, domnule Aronnax? mă întrebă el.

— Sînt gata.

— Vă rog să mă urmaţi.

— Dar tovarăşii mei, căpitane?

— Au fost înştiinţaţi şi ne aşteaptă.

— Îmbrăcăm acum costumele de scafandri ? am întrebat.

— Nu încă. Nu l-am adus pe Nautilus prea aproape de coastă, aşa că sîntem destul de departe de bancul Manaar; dar am pregătit luntrea care ne va duce exact la locul de debarcare, scutindu-ne o bucată bună de mers prin apă. În ea sînt şi aparatele de scufundare, pe care le vom pune cînd va începe explorarea submarină.

Căpitanul Nemo mă conduse spre scara centrală care răspundea pe punte. Ned Land şi Conseil erau