— Deci nu aveți nicio dovadă.

Teddy îi aruncă o privire aspră:

— Nu. Nu încă, dar ne ocupăm de asta.

— Serios? zise Mitch. Chiar ne permitem să ne pierdem timpul cu asta? Vreau să zic, avem de planificat o aprovizionare în apropierea Pământului, ca să nu mai zic că trebuie să ne dăm seama cum va ajunge Watney la Schiaparelli. Avem destule pe cap.

— Da, avem destule pe cap! zise Teddy clocotind de furie. După mica ta cascadorie, suntem obligați să ne înhămăm la asta.

— Presupusă cascadorie, zise Mitch ridicând un deget. Presupun că Annie o să spună presei că am hotărât să încercăm manevra asta riscantă? Și o să omită partea cu revolta?

— Bineînțeles, spuse Teddy. Altfel am arăta ca niște idioți.

— Deci bag de seamă că am scăpat cu toții! zise Mitch zâmbind. Nu poți să concediezi oamenii pentru că au pus în aplicare politica NASA. Chiar și Lewis e în regulă. Ce revoltă? Și poate că Watney ajunge să trăiască. Numai finaluri fericite, peste tot!

— Poate că tocmai ai omorât tot echipajul, spuse Teddy. La asta te-ai gândit vreodată?

— Indiferent cine le-a dat manevra, spuse Mitch, n-a făcut decât să transmită informații. Lewis a hotărât să țină seama de ele. Dacă ar lăsa sentimentele să-i întunece judecata, ar fi un comandant de doi bani. Și nu e un comandant de doi bani.

— Dacă o să pot să dovedesc vreodată că tu ai fost, o să găsesc o cale să te concediez, spuse răspicat Teddy.

— Sigur, zise Mitch ridicând din umeri. Dar dacă n-aș fi fost dispus să-mi asum riscuri ca să salvez vieți, aș…

Se gândi o clipă.

— … aș fi fost tu.

ÎNREGISTRARE DE JURNAL: ZIUA SOLARĂ 192

Sfinte Sisoe!

Se întorc după mine!

Nici măcar nu știu cum să reacționez. Sunt copleșit!

Și am o cârcă de muncă de făcut înainte să prind autobuzul ăla către casă.

Nu pot să orbiteze. Dacă nu sunt în spațiu când trec ei pe-acolo, nu pot decât să-mi facă cu mâna.

Trebuie să ajung la VAM-ul lui Ares 4. Chiar și NASA e de acord. Și când dădacele de la NASA recomandă o cursă pe uscat de 3.200 de kilometri, e clar că ai dat de belea.

Schiaparelli, vin!

Mă rog… nu chiar imediat. În continuare trebuie să fac toată cârca aia de muncă despre care am pomenit.

Călătoria mea până la Pathfinder a fost o plimbărică rapidă în comparație cu periplul epic care urmează. Am scos-o la capăt cu o mulțime de șiretlicuri fiindcă a trebuit să supraviețuiesc doar optsprezece zile solare. De data asta, lucrurile sunt diferite.

Pe drumul către Pathfinder am avut o medie de optzeci de kilometri într-o zi solară. Dacă mă descurc la fel de bine când mă îndrept spre Schiaparelli, călătoria o să dureze patruzeci de zile solare. Hai să zicem cincizeci, să fim siguri.

Dar nu e numai călătoria. Odată ce ajung acolo, trebuie să campez și să aduc o mulțime de modificări VAM-ului. NASA estimează că vor dura treizeci de zile solare, patruzeci și cinci ca să fim siguri. Puse laolaltă, călătoria și lucrările la VAM înseamnă nouăzeci de zile solare. Să spunem o sută, pentru că nouăzeci și cinci cere o rotunjire.

Deci va trebui să supraviețuiesc o sută de zile departe de habitat.

— Dar VAM-ul? te aud întrebând (în imaginația mea înfierbântată). N-o să aibă niște provizii? Măcar aer și apă.

Nț. Canci.

Are rezervoare de aer, dar sunt goale. O misiune Ares are oricum nevoie de o grămadă de oxigen, azot și apă. De ce să trimiți și mai multe cu VAM-ul? E mai ușor ca echipajul să umple VAM-ul de la habitat. Din fericire pentru colegii mei de echipaj, planul misiunii i-a impus lui Martinez să umple rezervoarele VAM-ului din ziua solară 1.

Zborul de proximitate are loc în ziua solară 549, deci va trebui să plec până în ziua solară 449. Așa că am 257 de zile solare ca să-mi pun fundul în mișcare.

Pare o grămadă de vreme, nu-i așa?

În timpul ăsta, trebuie să modific roverul ca să transporte „Marea Treime”: regulatorul atmosferic, oxigenatorul și recuperatorul de apă. Toate trei trebuie să stea în zona presurizată, dar roverul nu e destul de mare. Toate trei trebuie să funcționeze tot timpul, dar acumulatorii roverului nu pot face față unei asemenea încărcături prea mult timp.

Roverul va trebui să mai transporte și toată mâncarea mea, apa, celulele solare, acumulatorul de rezervă, uneltele mele, niște piese de schimb și Pathfinderul. Fiind singurul meu mijloc de comunicare cu NASA, Pathfinderul ajunge să călătorească pe acoperiș, cam ca bunicuța Clampett{30}.

Am o mulțime de probleme de rezolvat, dar am o mulțime de oameni deștepți care să le rezolve. Cam toată planeta Pământ.

NASA continuă să lucreze la detalii, dar ideea e să folosesc amândouă roverele. Unul pe care să-l conduc, altul care să funcționeze ca remorcă de marfă.

O să trebuiască să aduc modificări structurale remorcii ăleia. Și prin „modificări structurale” înțeleg „să decupez o mare gaură în carcasă”. Apoi pot să mut înăuntru Marea Treime și să folosesc prelata habitatului ca să acopăr cât de cât gaura. O să se gonfleze când o să presurizez roverul, dar o să reziste. Cum o să decupez o bucată mare din carcasa unui rover? O să-l las pe simpaticul meu asistent Venkat Kapoor să explice în continuare:

[14.38] JPL: Sunt sigur că te-ntrebi cum o să decupezi o gaură în rover.

Experimentele noastre arată că un sfredel pentru mostre de roci poate trece prin carcasă. Uzura burghiului o să fie minimă (rocile sunt mai dure decât compozitul din carbon). Poți să dai găuri în linie, iar apoi să îndepărtezi cu dalta bucățile rămase între ele.

Sper că-ți place să dai găuri. Burghiul are 1 cm lățime, găurile o să fie la distanță de 0,5 cm una de alta, iar lungimea totală a tăieturii e de 11,4 m. Asta înseamnă 760