— Eu? Se miră munteanca şi privi pieziş spre ceilalţi oameni, care suiseră cu ea din Sabasa.

  Apoi tăcu şi-şi acoperi buzele cu podul palmei stângi. Tare-ţi mulţămesc, domnu Toma, pentru ajutorul care-1 dai, adăogi ea cu glas blând; şi-i fi bun să mai trimeţi aicea, mâni, căruţa cu părintele, aşa precum te-am mai rugat. Ţi-oi plăti cât îi spune, ş-oi socoti ajutorul dumnitale ca o binefacere. Pune în căruţă, odată cu părintele, pani douăzeci, măsline două chile, şi scrumbii zece, şi rachiu cinci gărăfi de câte-o ocă. Scrie şi acestea în catastif la dumneata, pe lângă cele ce am adus acuma cu noi. Cine-a binevoi să vie aici ca să vadă ori să privegheze pe mort, să-1 cinstesc c-un pahar şi să-i dau o bucată de pită cu ceva, ca să fie pomenire. Poftesc ş-acuma pe domnu judeţ şi pe străjer. Gheorghiţă, scoate din fân, din căruţa lui domnu Toma, o garafă şi ad-o aici, la foc.

  Oamenii s-au bucurat şi au zâmbit cu voie-bună cătră nevastă, prin lucirea flăcărilor. Vitoria le-a turnat rachiu şi au băut pe rând din acelaşi pahar, neuitând să închine pentru mort. Domnu Toma, mai ales, a vorbit drept după inima Vitoriei:

  — Dumnezeu să-i ierte lui Nechifor Lipan toate greşalele cu voie şi fără voie şi să binevoiască a-i da, măcar de-acu înainte, hodină în pământ.

  La această închinare Vitoria a crezut de cuviinţă să lăcrămeze, înainte de a bea, a vărsat pentru mort o picătură din pahar. Asta o făcea de mult, de când se arătase înţelegerii ei adevărul.

  Flăcăul a coborât fanarul în râpă. Ceilalţi au aşteptat ziua, lângă foc, cinstind din când în când băutura. Pe urmă s-au dus şi ei să descopere şi să vadă pe Lipan.

  Domnu Toma s-a întors în sat cu străjerul. După hotărârea Vitoriei, i-a năimit cal şi 1-a repezit solie de-al doilea la domnu subprefect Năstase Balmez, să-1 roage să binevoiască a împlini cât a putea mai degrabă rânduielile stăpânirii; că nevasta mortului îl roagă cu lacrimi şi plăteşte toate cheltuielile.

  În cursul zilei s-a ostenit părintele la deal, între gărăfi şi pani, şi cu mare greutate s-a pogorât în râpă, deşi Vitoria tocmise om ca să taie şi să sape trepte. Sfinţia sa era bătrân şi pântecos şi cu greu a izbutit a se înfăţişa la datorie. Punându-şi patrafirul, şi-a mângâiat barba albă, a deschis cartea şi a prins a ceti cuvinte vechi. Din când în când se oprea, ca să răsufle de trudă. Văduva a dat la o parte un colţ de poc-ladă, ca s-audă şi mortul şi să se uite la cer cu găvanurile negre ale căpăţânii. Oameni din sat şi trecători de aiurea veniseră nu atât pentru citanie, cât pentru pomana mortului. Femeile spuneau unora şi altora întâmplările şi era de mirare cum sosiseră, pe vânt, ori prin pământ, veşti de dincolo de munte, cum că făptaşii ar fi nişte oieri care ar fi trăitori în acele părţi.

  Vitoria asculta atent vorbele şi se gândea că numaidecât trebuie să treacă la o prietenă a ei de-acolo, s-o poftească la îngropăciune şi să mai afle ce vorbe s-au mai spus şi ce iscodiri s-au mai îndeplinit. Avea chiar o plăcere gândindu-se că a rămas cineva acolo care scormoneşte şi află.

  Autorităţile nu s-au putut aduna în râpă decât a treia zi. Vitoria a stat c-un umăr întors, ascultând ce puteau să spună nişte oameni care n-aveau nimic cu Nechifor Lipan. Au descoperit oasele, s-au uitat la ele; unul a cercetat căpăţâna; pe urmă a scris pe hârtie ce-au văzut şi ce-au înţeles. Jignită a fost munteanca mai ales de faptul că niciunul nu şi-a făcut cruce şi n-a spus o vorbă creştinească pentru sufletul lui Nechifor.

  Domnul subprefect Anastase Balmez şi-a adus aminte că a mai văzut-o pe munteanca.

  Acesta ţi-i omul după care umblai? Întrebă el.

  Acesta-i, domnule, răspunse munteanca.

  După cât se vede, e ceea ce bănuiam eu încă de-atunci. Omul dumnitale a fost omorât şi jefuit.

  Da, domnule, răspunse cu blândeţă Vitoria; însă în taşcă, s-au aflat ceva parale, şi chimirul na fost desprins de pe el.

  Atunci să-1 fi ucis careva din duşmănie?

  — Cum pot crede una ca asta, domnule, când el a călătorit cu prieteni de la Dorna pân-aici?

  Atunci Vitoria s-a crezut datoare să spuie ce ştia. Anume că, după cumpărătura de oi de la Dorna, Nechifor a venit pân-aici cu doi tovarăşi şi prieteni, care trăiesc şi acuma peste Stânişoara, la un loc care se cheamă Doi Meri. Acei prieteni arată că au cumpărat oile lui Lipan şi i-au numărat banii. După numărătoarea banilor, care s-a făcut sus, Lipan s-a întors, purcedând spre casă. Atunci se vede că cineva, care a fost de faţă ş-a văzut târgul şi banii, s-a luat după el şi 1-a lovit. I-a răpit banii oilor. Altfel nu poate să fie, arăta Vitoria; căci aşa spun acei doi prieteni ai mortului, anume Calistrat Bogza şi Ilie Cuţui. Deci Lipan nu şi-a pus banii la un loc cu cei care-i mai rămăseseră; ci-i purta în mână. Ucigaşul 1-a lovit şi i-a smuls banii; căci, cum 1-a lovit, Lipan a căzut în râpă cu tot cu cal. Să se fi dus după el, e mai greu de crezut; căci era cânele, care s-ar fi luptat cu îndârjire pentru stăpân. Ca să jefuiască pe mort, acel care lovise trebuia să ucidă şi cânele, însă cânele s-a aflat viu. Rămâne de văzut cine era acel străin martor, care a văzut pe Lipan primind banii. După cât înţelegea ea, gospodarii nu-şi aduc aminte cine ar fi fost acel om străin. Dar dacă i-a strânge stăpânirea, ei au să mărturisească şi au să-1 arate. În acelaşi timp să înţelege că au să facă şi dovada cumpărăturii oilor cu vreo chitanţă pe care Lipan a scris-o în vârful muntelui, deşi acolo nu se află nici