un fel de cancelarie, iar vântul nu aduce în vârtejurile lui acolo nici cerneluri, nici pene de scris. Hârtia de cumpărătoare a oilor e la Lipan în taşcă, nu-i la dânşii; însă dacă spun ei că au dat bani pe partea lui de oi şi i-au numărat acolo cu martor, cine poate îndrăzni să spuie că nu-i aşa? Adevărat este că lumea se dovedeşte plină de vorbe şi înşelări şi ar fi spunând unii şi alţii de peste munte că toată treaba asta n-ar fi curată; însă ea nu poate obijdui pe nimeni, fiind încredinţată că Dumnezeu va scoate la urma urmei adevărul la lumină.

  Femeie, zise domnu Anastase Balmez, răsfrângându-şi cu dispreţ buzele; din ce spui dumneata, eu nu pot alege nimica. A fost vreun martor când s-a făcut târgul?

  Nu ştiu, n-am de unde şti, domnule subprefect; dumneata vei întreba şi gospodarii vor răspunde.

  Bine, la asta ne pricepem noi, şi avem să-i întrebăm. Dar dumneata ştii ceva despre acel martor? De unde l-ai scos?

  Eu nu l-am scos de nicăieri, domnule subprefect; dar trebuie să fi fost. Dacă n-a fost acolo un străin pe care l-am putea trage la răspundere, atunci să deie samă prietenii.

  Dumnezeu să te înţeleagă, femeie. Bănuieşti cumva pe acei prieteni, Calistrat Bogza şi Ilie Cuţui?

  Ferească Sfântul; eu nu bănuiesc pe nimeni. Ei au să vă spuie ş-au să-şi deie sama, ca nişte gospodari ce sunt. Până la Borca, în urma oilor, au umblat trei. Dincolo, peste munte, nu s-au mai văzut decât doi. Pe-al treilea l-au mâncat hultanii şi lupii, după cum se vede. Dumnealor să arate cine a dat cu baltagul; căci şi asta se vede în căpăţâna aceasta. Eu n-am de unde şti; dumneavoastră nici atâta; să spuie dumnealor, să arate pe acel care a fost martor şi a văzut numărătoarea banilor.

  Ce martor, femeie? Ce-mi tot vorbeşti de martor?

  Grăiesc şi eu ca o minte slabă ce mă aflu.

  Lasă martorul, femeie. Datoria mea e să strâng în chingi pe cei doi. Oricât de vicleni ar fi, cu mine nu se pot pune. Am descoperit eu cazuri mai grele.

  Vitoria îşi strânse umerii şi buzele:

  Dumneavoastră, domnule subprefect, veţi face cum veţi crede că-i mai bine; numai să-mi daţi învoire să-mi îngrop omul şi să-i fac rânduielile creştineşti. Vă rog să scrieţi şi ciobanilor.

  Care ciobani?

  Ciobanii lui Lipan, care aveau în samă oile lui. Nu se poate să nu ştie şi ei de vânzare – dacă într-adevăr a fost vânzare.

  Dumneata crezi cumva că n-a fost vânzare? Şi l-au ucis cei doi ca să-i ieie oile?

  Eu n-am spus asta, domnule. Am spus să scrieţi ciobanilor. Nu se poate să-i lepede stăpânul lor aşa, fără să le plătească simbriile şi să-i cinstească, după datină.

  Ai dreptate, vom face întrebare. Şi cred, nevastă, că n-ar fi rău să mergi şi dumneata cu mine acolo, să fii de faţă când am să-i chem pe Bogza şi pe Cuţui.

  Merg, de ce să nu merg? Se învoi Vitoria. Am acolo treabă şi c-o prietenă a mea, soţia unui negustor. Vreau s-o poftesc şi pe dânsa să fie de faţă când vom coborî aceste oase în sat, ca să le punem la hodină, în pământ. Se cuvine să poftesc şi pe acei gospodari, cu nevestele.

  Cum aşa? Eu mă duc să-i cercetez şi dumneata îi pofteşti la îngropăciune?

  De ce să nu-i poftesc? Îi poftesc şi la îngropăciune, şi la praznic, ca pe nişte buni creştini. Eu n-am nimic cu dânşii; Dumnezeu nu mi i-a arătat încă. Oamenii pot vorbi una şi alta; femeia lui Cuţui poate spune despre Bogza că ar fi având visuri urâte şi grăieşte prin somn; dumneavoastră, ca stăpânire, puteţi să le puneţi întrebări; dar eu ce pot face decât o îngropăciune cu datoriile care se cuvin morţilor?

  Îi poftesc şi pe dânşii; de ce să nu-i poftesc? Vă poftesc şi pe dumneavoastră, dacă nu vi-i cu supărare.

  Parcă aşa nu vor fi subt ochii dumneavoastră?

  Domnu Anastase Balmez clătină din cap şi rămase gânditor. Iar avea femeia dreptate; însă nu credea de demnitatea lui să recunoască. O cercetare discretă şi delicată i se înfăţişa ca sistemul cel mai bun să descopere şi să apuce de grumaz pe făptaşi. Negreşit, cei doi gospodari nu vor putea să refuze să vie la înmormântare în Sabasa. Asta ar fi ceea ce, în drept, se cheamă o confruntare cu cadavrul victimei. Încercă să lămurească asta femeii. Acuma în sfârşit i se părea c-o înţelesese şi o judecă destul de vicleană şi ascunsă. Vitoria nu putea şti ce poate fi o confruntare, dar primi, zâmbind, hotărârea autorităţii – cugetând în sine că nu-i rău să fie amestecat şi boieraşul acela cu căciula ţuguiată, în zvonurile, prepusurile şi intrigile otrăvite care creşteau ca un bulz de omăt în cealaltă vale, în sat la Suha. Cât era el de boier şi de fudul, ea şi cucoana Măria îl puteau vinde şi răscumpăra, jucându-1 pe degete, cu tot cu doftor, cu tot cu Bogza şi Cuţui, şi cu tot cu nevestele lor.

  Autorităţile sfârşindu-şi cercetarea, femeia trase iar poclada peste ciolane şi schimbă lumânarea din fanar. În acelaşi timp suspina şi bocea încet, dar cu coada ochiului priveghea în toate părţile la oamenii aceia străini, în straie negre, şi cu urechea era atentă la tot ce se spunea şi se şoptea.

  XV în Suha, domnul Anastase Balmez şi-a început cercetările lui cu o dibăcie de care se simţea cu drept cuvânt mândru. A poftit la domnia sa, ca informatori, pe cei doi gospodari, hotărât să-i asculte cu răbdare şi cu blândeţă.

  Ce pot pentru ca să ştiu eu, domnule subprefect? A răspuns cu glas destul de hotărât, amestecat cu puţină supărare, omul cu buza despicată. Eu nu pot pentru ca să ştiu nimica.

  Ştiu, te cred, domnu Bogza, îl domolea subprefectul. Dumneata eşti un om cu stare. Te