nostru nu le pasă de demnitatea şi decenţa umană. Zilele trecute, am însoţit-o pe Farzana jan la bazar ca să cumpere nişte cartofi şi naan. L-a întrebat pe vânzător cât costă cartofii, dar el n-a auzit-o, cred că era tare de o ureche. Aşa că ea a întrebat mai tare şi, dintr-o dată, un tânăr taliban a venit în fugă şi a lovit-o cu un băţ peste picioare. A lovit-o atât de tare încât a căzut jos. Ţipa şi o blestema, spunând că Ministerul Viciului şi al Virtuţii nu le dă voie femeilor să ridice vocea. Câteva zile bune a avut o vânătaie mare, roşie, pe piciorul lovit. Şi eu ce altceva puteam să fac decât să stau şi să mă uit cum soţia mea este bătută? Dacă m-aş fi luptat, câinele ăla ar fi băgat bucuros un glonţ în mine, fără să clipească! Şi atunci ce s-ar fi ales de Sohrab al meu? Străzile sunt deja pline de orfani înfometaţi şi îi mulţumesc lui Allah în fiecare zi că sunt viu, nu pentru că mi-ar fi frică de moarte, ci pentru că soţia mea are un soţ şi fiul meu nu e orfan.

Aş vrea să-l vedeţi pe Sohrab. E un băiat tare bun. Rahim Khan sahib şi cu mine l-am învăţat să scrie şi să citească, ca să nu crească şi să fie prost ca tatăl lui. Şi ce mai trage cu praştia, numai să-l vedeţi! Uneori îl iau pe Sohrab prin Kabul şi îi cumpăr bomboane. În Shar-e-Nau mai trăieşte încă omul-maimuţă şi, când ne întâlnim cu el, îl plătesc să vadă şi Sohrab dansul maimuţei. Să-l vedeţi numai cum râde! Noi doi mergem adesea în cimitirul de pe deal. Vă mai amintiţi cum stăteam cu dumneavoastră sub rodiu şi îmi citeaţi din Shahnamah? Pe deal iarba s-a uscat, iar pomul nu a mai prins rod de ani buni, dar Sohrab şi cu mine stăm la umbra lui şi eu îi citesc din Shahnamah. Nu mai e nevoie să vă spun că partea care îi place cel mai mult este cea cu Rostam şi Sohrab, cel al cărui nume îl poartă. În curând va putea să citească singur din carte. Sunt un tată foarte mândru şi foarte norocos.

 

Amir aga,

 

Rahim Khan sahib e foarte bolnav. Tuşeşte toată ziua şi văd sânge pe mânecă, atunci când se şterge la gură. A slăbit mult şi tare m-aş bucura să mănânce puţin din shorwa şi orezul pe care i le găteşte Farzana jan. Dar el ia doar o îmbucătură sau două şi numai din politeţe faţă de Farzana jan. Sunt atât de îngrijorat de soarta acestui om scump şi mă rog în fiecare zi pentru el. Peste câteva zile va pleca în Pakistan, să consulte nişte doctori de acolo şi, Inshallah, să sperăm că se va întoarce cu veşti bune. Dar în adâncul inimii mă tem pentru el. Farzana jan şi cu mine i-am spus micului Sohrab că Rahim Khan sahib se va face bine. Ce putem face? Are numai zece ani şi îl adoră pe Rahim Khan sahib. El a crescut cu Rahim Khan sahib lângă el. Dumnealui îl ducea prin bazar să-i cumpere baloane şi biscuiţi, dar acum e prea slăbit să mai facă asta. Am avut multe vise în ultima vreme, Amir aga. Unele dintre ele sunt coşmaruri cu cadavre care putrezesc în ştreang. Mă trezesc transpirat şi gâfâind. Totuşi, visez şi multe lucruri bune şi lăudat fie Allah pentru asta! Visez că Rahim Khan sahib se va face bine. Mai visez că fiul meu va creşte ca să devină un om bun, liber şi o persoană importantă. Visez că florile de lawla vor înflori din nou pe străzile Kabulului, iar muzica rubab se va revărsa din casele în care vor fierbe samovarele, în timp ce zmeiele vor pluti pe cer. Şi mai visez la ziua în care vă veţi