afară sunt grupuri, dacă vrea cineva să intre, spuneţi-i că locul e ocupat, va fi destul ca să plece, ăsta e obiceiul, Merg cu tine, spuse bărbatul, Nu, mai bine merg singură, trebuie să aflăm cum se trăieşte acum, din câte am auzit, toată lumea e oarbă, Atunci, spuse bătrânul cu legătură neagră, e ca şi cum am fi tot în spitalul de nebuni, Nu există comparaţie, ne putem mişca în voie, mâncarea se va rezolva, nu vom muri de foame, trebuie să fac rost şi de haine, am rămas în zdrenţe, ea avea cea mai mare nevoie, aproape goală de la brâu în sus. îşi sărută bărbatul, simţi în clipa aceea ca o durere în inimă, Te rog, orice s-ar întâmpla, chiar dacă vrea cineva să intre, nu plecaţi de aici, şi dacă veţi fi daţi afară, deşi nu cred să se întâmple, dar să prevedem orice ipoteză, rămâneţi lângă uşă, împreună, până mă întorc eu. îi privi cu ochii plini de lacrimi, uită-te la ei, depindeau de ea aşa cum depind copiii mici de mamă, Dacă eu îi las baltă, se gândi, nu-i trecu prin minte că toţi afară erau orbi şi trăiau, ar trebui să orbească şi ea, ca să înţeleagă că te obişnuieşti cu orice, mai ales dacă nu mai eşti om, şi chiar dacă n-ai ajuns aşa departe, iată-1 pe băieţelul strabic, de pildă, care nici nu-şi mai strigă mama. Ieşi pe stradă, privi şi memora numărul uşii, numele magazinului, acum trebuia să vadă cum se numeşte strada, la colţ, nu ştia până unde o va duce căutarea mâncării, şi ce fel de mâncare, putea s-o aştepte la trei uşi distanţă sau la trei sute, n-avea voie să se rătăcească, nu va putea întreba pe nimeni care e drumul, cei care pe vremuri vedeau acum erau orbi, iar ea, care putea să vadă, n-ar şti unde se află. Soarele se ivise printre nori, strălucea în bălţile dintre gunoaie, se vedea mai bine iarba crescând printre pietrele caldarâmului. Erau mai mulţi oameni. Cum se orientează, se întrebă soţia medicului. Nu se orientau, mergeau paralel cu clădirile, cu braţele întinse în faţă, se loveau tot timpul unii de alţii ca furnicile pe potecă, dar nu se auzeau proteste, nici nu era nevoie să vorbească, una dintre familii se desprindea de perete, înainta de-a lungul celei care venea din sens opus, şi astfel se deplasau şi îşi continuau drumul până la viitoarea întâlnire. Din când în când se opreau şi adulmecau la intrarea în magazine, încercând să simtă dacă venea vreun miros de alimente, oricare ar fi fost, apoi mergeau mai departe, coteau după câte un colţ, dispăreau din faţa privirilor, curând apărea de acolo un alt grup, nu aveau aerul de a fi găsit ce căutau. Soţia medicului se putea mişca mai rapid, nu-şi pierdea timpul intrând în magazine să vadă dacă aveau produse comestibile, însă îşi dădu seama repede că nu va fi uşor să găsească suficiente provizii, puţinele băcănii pe care le-a întâlnit în drum păreau devorate pe dinăuntru, erau ca nişte coji goale.

  Se îndepărtase mult de locul unde îşi lăsase soţul şi companionii, traversând iar şi iar străzi, bulevarde, pieţe, când se pomeni în faţa unui supermarket. înăuntru, aspectul era acelaşi, rafturi goale, tejghele dărâmate, printre ele colcăiau orbii, cei mai mulţi în patru labe, măturând cu palma podeaua imundă, aşteptând să găsească ceva bun de folosit, o cutie de conserve care a rezistat la loviturile care au încercat s-o deschidă, un pachet de orice, un cartof, chiar zdrobit, o bucată de pâine, chiar tare ca piatra. Soţia medicului se gândi, Ar trebui totuşi să fie ceva, e enorm. Un orb se ridică de pe jos văitându-se, un ciob de sticlă i se înfipsese în genunchi, sângele îi curgea pe picior. Orbii din grup îl înconjurară, Ce s-a întâm-plat, ce s-a întâmplat, şi el le spuse, O bucată de sticlă, în genunchi, Care, Stângul, una dintre oarbe se lăsă pe vine, Atenţie, să nu fie pe aici şi alte cioburi, bâjbâi, pipăi, ca să deosebească un picior de altul, Am găsit, spuse, încă stă drept, unul dintre orbi începu să râdă, Păi, dacă stă drept, profită, râseră şi ceilalţi, fără deosebire între bărbaţi şi femei. Apropiindu-şi degetul mare şi cel arătător ca pe un cleşte, e un gest natural care nu trebuie învăţat, oarba extrase ciobul, apoi legă genunchiul cu o cârpă pe care o scoase din sacoşa pe care o ţinea pe umăr, în sfârşit, contribui cu propria ei glumă la buna dispoziţie generală, Nu mai e nimic de făcut, nu mai e drept, toţi au râs, iar rănitul replică, Când o să ai nevoie, putem încerca să vedem ce altceva se îndreaptă, sigur nu sunt în acest grup soţi şi soţii, o dată ce nimeni nu pare scandalizat, or fi cu toţii oameni cu obiceiuri libere şi uniuni fără complexe, dacă nu cumva tocmai cei doi sunt soţ şi soţie, de unde încrederea, însă, de fapt, nu par, n-ar vorbi în public în asemenea termeni. Soţia medicului privi de jur împrejur, ce mai era încă utilizabil era disputat cu lovituri care aproape întotdeauna se pierdeau în aer şi cu îmbrânceli care nu alegeau între prieteni şi adversari, uneori obiectul încăierării le scăpa din mâini şi ajungea pe podea, aşteptând să se împiedice cineva de el, Aici n-o nimeresc, se gândi, folosind un cuvânt care nu făcea parte din vocabularul ei, demonstrându-se încă o dată că forţa şi natura circumstanţelor au o mare influenţă asupra lexicului, să ne gândim la militarul care a zis rahat când a fost somat să se predea, absolvind astfel de delictul de proastă educaţie izbucniri viitoare în situaţii mai puţin periculoase. Aici n-o nimeresc, se gândi din nou, se pregătea să iasă, când un alt gând, providenţial, îi trecu prin minte, într-un loc ca ăsta trebuie să existe o magazie, nu zic o magazie mare, asta o fi altundeva, probabil departe, ci o rezervă cu anumite produse mai cerute, însufleţită de idee, porni în căutarea uşii