— Părul tău trebuie împletit, spuse el.

— Părul meu?

— Da. Te voi duce la femeia care-i împletește părul mătușii tale, la piață.

Atunci se întinse și-mi atinse părul. Mama îmi împletise părul la spital, dar, din cauza durerilor îngrozitoare de cap pe care le avusesem, nu îmi strânsese codițele foarte tare. Începeau să se desfacă, și părintele Amadi își trecu mâna peste codițele mele slăbite din legături, netezindu-mi părul cu mișcări tandre. Mă privea drept în ochi. Era prea aproape. Atingerea lui era atât de ușoară că voiam să-mi las capul pe mâna lui, să-i simt apăsarea mâinii. Voiam să mă las cu totul peste el. Voiam să-i simt mâna apăsată pe capul meu, pe abdomen, ca să simtă căldura care îmi străbătea trupul.

Dădu drumul părului meu și l-am privit ridicându-se și fugind înapoi spre băieți pe teren.

•

Era foarte devreme când mișcările Amakăi m-au trezit în dimineața următoare; în cameră încă nu pătrunseseră razele violete ale zorilor. În licărirea slabă ce venea de la lumina de pe stradă am văzut-o legându-și șalul în jurul pieptului. Ceva nu era în regulă; nu-și legase șalul doar ca să meargă la toaletă.

— Amaka, o gini?

— Ascultă, spuse ea.

Am deslușit vocea tușicăi Ifeoma de pe verandă și m-am întrebat ce face așa devreme. Apoi am auzit cântecele. Era cântatul măsurat al unui grup mare de oameni și venea de afară.

— Studenții se revoltă, spuse Amaka.

M-am ridicat și am urmat-o în camera de zi. Ce însemna asta, că studenții se revoltă? Eram în pericol? Jaja și Obiora erau pe verandă cu tușica Ifeoma. Simțeam aerul rece și aspru pe mâinile mele goale de parcă se ținea de picături de ploaie care nu voiau să cadă.

— Stingeți luminile de afară, spuse tușica Ifeoma. Dacă trec și văd lumina, s-ar putea să arunce cu pietre încoace.

Amaka stinse luminile. Scandările se auzeau mai limpede acum, tare și rezonant. Trebuiau să fie cel puțin cinci sute de oameni. „Administratorul unic să plece. N-are pantaloni, oh! Șeful statului să plece! N-are pantaloni, oh! Unde e apa curentă? Unde e lumina? Unde e benzina?

— Strigă atât de tare că am crezut că sunt chiar în fața casei, spuse tușica Ifeoma.

— Vor veni aici? am întrebat.

Tușica Ifeoma mă luă de umeri cu o mână și mă trase înspre ea. Mirosea a pudră de talc.

— Nu, nne, suntem bine. Cei care ar trebui să-și facă griji sunt cei care locuiesc lângă vicecancelar. Data trecută, studenții au dat foc mașinii unui profesor principal.

Scandările se auzeau mai tare, dar nu păreau mai aproape. Studenții se învioraseră acum. Fumul se ridica în vălătuci groși, opaci care se amestecau pe cerul înstelat. Scandările erau presărate de sunete de sticlă spartă.

— Nu vrem decât să plece administratorul unic! Nu vrem decât să plece! Nu pleacă? E de rău!

Strigăte și țipete acompaniau scandările. O voce solo se ridică, și mulțimile aclamară. Vântul rece de noapte, greu de miros de ars, aducea unde clare din vocea rezonantă ce vorbea într-o engleză stricată, la o stradă distanță.

— Mari Lei și Leoaice! Vrem oameni care poartă izmene curate, nu-i așa? Abi, șeful statului, ei poartă izmene obișnuite, să nu mai vorbim de curat? Nu!

— Uite, spuse Obiora, coborându-și vocea de parcă grupul de vreo patruzeci de studenți care treceau pe acolo l-ar fi putut auzi. Arătau ca un râu întunecat și repede, iluminat de torțele și bețele aprinse pe care le purtau în mâini.

— Poate vor să-i ajungă pe restul din campus, spuse Amaka, după ce trecură studenții.

Am mai stat să ascultăm o vreme, până când tușica Ifeoma ne spuse că trebuie să intrăm și să ne culcăm la loc.

•

Tușica Ifeoma veni acasă în după-amiaza aceea cu noutăți despre revoltă. Fusese cea mai violentă din ultimii câțiva ani, de când revoltele deveniseră evenimente obișnuite. Studenții dăduseră foc casei administratorului unic; până și casa de oaspeți din spatele casei mari arsese până în temelie. Șase mașini ale universitarilor fuseseră arse și ele.

— Am auzit că administratorul unic și soția lui au fost scoși pe ascuns în portbagajul unui Peugeot 404, o di egwu, spuse tușica Ifeoma fluturând o circulară.

Când am citit-o, am simțit un disconfort puternic în piept, ca arsurile pe care le simțeam după ce mâncam akara gras. Era semnată de secretar. Universitatea era închisă până la noi dispoziții, din cauza pagubelor provocate proprietății universității și a atmosferei de dezordine. Mă întrebam ce semnifică asta; dacă înseamnă că tușica Ifeoma va pleca în curând și dacă înseamnă că nu vom mai veni niciodată la Nsukka.

În timpul somnului de după-amiază, am visat că unicul administrator îi turna apă fiartă pe picioare tușicăi Ifeoma, în cada noastră de acasă, din Enugu. Apoi tușica Ifeoma a sărit din cadă și, ca-n vise, a sărit în America. Nu s-a uitat înapoi când am strigat după ea ca să se oprească.

Încă mă mai gândeam la visul meu, în timp ce stăteam cu toții în camera de zi, seara, uitându-ne la televizor. Am auzit o mașină intrând în curte și parcând în fața casei și mi-am încleștat mâinile tremurânde, sigură că e părintele Amadi. Dar, după bătaia din ușă, nu părea să fie el; era tare, nepoliticoasă, invazivă.

Tușica Ifeoma sări de pe scaun la ușă.

— Onyezi? Cine vrea să-mi dărâme ușa?

Crăpă ușor ușa, dar două mâini mari se întinseră și împinseră ușa la o parte.

Capetele celor patru inși care năvăliseră în apartament atingeau tocul ușii. Dintr-odată, apartamentul păru foarte înghesuit,