– Ştiu că nu era cel mai performant, dar am verificat informaţiile despre acest model în biblioteca de evaluare. Mi s-a părut în regulă.

Acum chiar se strâmbă.

– Data viitoare când cumpăraţi ceva din comerţ, inclusiv pentru ce luaţi de la mine, v-aş recomanda să faceţi o verificare în Codificarea lui Dave. U-amprenta lui îi dădu adresa. Biblioteca de evaluare, cu toate acele „rapoarte independente“ cu privire la modul în care produsul a funcţionat, ei bine, biblioteca este finanţată şi gestionată de corporaţii, aşa că nu o să găsiţi niciodată o evaluare cu adevărat negativă. Codificarea lui Dave este complet autonomă.

– Mulţumesc, spuse ea cu blândeţe, depunând adresa într-unul dintre spaţiile ei de depozitare. O voi accesa cândva.

– Mă bucur să vă ajut. Între timp, încercaţi culoarul şapte pentru o bucătărie. Cred că putem furniza comanda de acolo.

– Mulţumesc.

Se îndepărtă, destul de dezamăgită că nu o însoţeşte şi el. Poate că nu flirta cu clienţii. Ruşine.

Bărbatul care aştepta pe culoarul şapte avea o uniformă identică, albastru cu maro. Era, probabil, cu cinci ani mai mare decât domnul Bovey, dar şi mai înalt, zvelt, cu carura unui alergător de maraton. Pielea lui era de un palid nordic, cu părul tuns scurt, cu excepţia unei creste subţiri chiar în creştet. Ciudat, ochii verzi priveau în jur cu acelaşi tip de amuzament general, ca şi domnul Bovey.

– Ţi-aş recomanda aceste două stiluri de bucătărie, spuse el în semn de salut şi indică o mică zonă de prezentare. Sunt o alegere bună pentru dimensiunile pe care le-ai dat, iar acesta este unul dintre ultimele modele. Mai am două rămase în depozit, aşa că pot să-ţi ofer un preţ bun.

Araminta era uşor nedumerită. Domnul Bovey îi transmisese, evident, dosarul ei salariatului, dar nu era un motiv pentru ca acesta să înceapă ca şi cum s-ar fi cunoscut de când lumea.

– Să aruncăm o privire, spuse ea, scăzându-şi temperatura vocii.

Se dovedi că modelul indicat era destul de satisfăcător şi era o afacere bună. Împreună cu o unitate culinară de clasă medie, cu o serie de rezervoare de stocare multichim, mai primi un bar de mic dejun, scaune şi accesorii precum un frigider, un procesor de alimente, un servibot, rafturi şi dulapuri. Stilul era alb cast, cu ornamente negre şi aurii.

– Dacă o trimiţi la livrare, o iau, îi anunţă ea.

– Oricând o vrei, ţi-o aduc.

Ea ignoră invitaţia la flirt şi îi spuse u-amprentei să plătească depozitul.

– Băile pe culoarul unsprezece, îi zise el cu entuziasm neobosit.

Vânzătorul care o aştepta pe culoarul unsprezece îşi permisese să îmbătrânească până la vârsta biologică de cincizeci de ani, ceea ce era neobişnuit chiar şi pentru Viotia. Pielea lui era de abanos, doar cu un început de riduri, cu părul pe cale să încărunţească şi să se rărească.

– Am patru care cred că s-ar potrivi cu estetica dumitale, fu gambitul său de deschidere.

– Bună ziua! se răsti la el.

– Ah… da?

– Sunt Araminta, încântată să te cunosc! Şi sunt în căutarea unei băi pentru apartamentul meu. Poţi să mă ajuţi?

– Ce… ?

– Genul de releu pe care îl folosiţi aici este chiar nepoliticos. Ai putea cel puţin să mă saluţi înainte de a accesa fişierul pe care îl circulaţi pe aici. Sunt o persoană, ştii.

– Eu cred că… ah!

Expresia lui surprinsă se înmuie.

Araminta găsi lucrul acesta mult mai deconcertant decât amiciţia elegantă de la început.

– Ştii ce sunt, nu-i aşa? întrebă el.

– Ce vrei să spui?

– Eu sunt domnul Bovey. Suntem cu toţii domnul Bovey în acest magazin. Sunt un om multiplu.

Araminta era sigură că se va face roşie ca racul, de jenă. Ştia, desigur, ce era un multiplu, o personalitate împărţită între mai multe organisme printr-o adaptare a tehnologiei gaia-câmp. Acest lucru, susţineau practicanţii săi, era un adevărat salt evolutiv pentru omenire, un salt pe care toată lumea urmărea să-l realizeze folosind însă căi inutile ce duceau la fundături. Un om nu ar putea avea niciodată o moarte multiplă, cu excepţia cazului în care fiecare organism ar fi ucis, situaţie extrem de puţin probabilă. În felul lor liniştit, nonevanghelic, aceştia credeau că toată lumea va deveni multiplă într-o zi. Probabil după ce personalităţile vor începe să se contopească, lăsând doar o conştiinţă cu un trilion de organisme – un rezultat mult mai bun decât descărcarea în sanctitatea artificială a ANA.

Era o erezie umană, susţineau detractorii săi, o conspiraţie pe termen lung, pentru a-i imita pe extratereştrii Prime de pe Dyson Alpha. Adversarii mai sonori acuzau stilul de viaţă multiplă de a fi fost început de agenţii Starflyer lăsaţi în urmă, agenţi care încercau astfel să continue ideologia coruptă a comandantului lor mort.

– Îmi pare rău, spuse ea, ruşinată. N-am ştiut.

– E în regulă. E parţial vina mea, pentru că am presupus că ştii. Cei mai mulţi oameni din comerţ ştiu.

Araminta îi aruncă un zâmbet crispat.

– Continuitatea serviciilor este, aşa cred, un mare plus.

– Trebuie să fiu mai bun decât Burt Renik.

– Categoric!

– Bine, atunci. Deci, e în regulă să mergem amândoi să ne uităm la băi acum?

– Sigur că da.

Araminta sfârşi prin a cumpăra al treilea set pe care i-l arătă domnul Bovey, cel mai în vârstă. Nu dintr-un sentiment de vină. Acesta îi oferi cu adevărat o afacere bună şi stilul simplu de aur şi verde era perfect pentru apartament. Şi odată ce lăsă stânjeneala să-i dispară, fu chiar distractiv să stea de vorbă cu el. Nu putu însă înlătura suficient sentimentul ciudat de deconectare când vorbea cu corpul său mai în vârstă ştiind că era exact aceeaşi persoană care o salutase şi că