– Spune-ne când doreşti să fie livrată, zise el după ce u-amprenta ei făcu plata.

– Tot tu… adică, unul dintre voi. Unii dintre voi. Vă ocupaţi şi de livrare?

– Nu-ţi face griji, timpul nu ne-a dovedit încă pe noi, multiplii. Şi da, eu voi fi cel din capsula de marfă şi îi voi ajuta pe boţi atunci când se vor bloca pe scări. Nu neapărat acest trup, având în vedere vârsta lui, dar voi fi eu.

– Abia aştept să văd şi restul din tine.

– Există o serie de ei ai mei care sunt tineri şi frumoşi. Spune-i vanitate, dacă vrei, nu sunt imun la toate defectele obişnuite ale omului. Voi încerca să îi programez pentru livrare.

– Aşa frumoşi ca tine?

– Hei, nu mai fac nicio reducere. M-ai stors deja de m-ai uscat.

Ea râse.

– Atunci, aş face bine să mă întorc la muncă.

Araminta zâmbi tot timpul zborului înapoi spre apartament. Domnul Bovey era chiar fermecător. Toate versiunile sale. Bănuia că fusese mai mult decât o bună relaţie cu un client. Şi oare glumise în legătură cu trupurile tinere şi frumoase? De fapt, chiar şi ultimul pe care îl văzuse, cel mai în vârstă, era destul de distins. Şi dacă îi cerea o întâlnire? Vor sta la o masă doar ea şi douăzeci de el?

Dacă îmi cere.

Şi dacă o face, ce-o să-i răspund?

Ideea era neobişnuită, ceea ce o făcea foarte interesantă.

Şi dacă seara mergea bine? Îi aduc pe toţi douăzeci la mine acasă?

Oh, opreşte-te!

Încă zâmbea atunci când urca scările şi deschidea uşa din faţă. Apoi starea ei de spirit se prăbuşi la vederea apartamentului. Boţii făcuseră ceva progrese cu curăţenia, dar cel care avea ataşat aspiratorul era complet înfundat. Niciunul dintre boţi nu avea capacitatea de autoîntreţinere, aşa că trebuia să facă ea asta, manual. Şi tot nu pusese la loc mecanismul de acţionare al uşii de la balcon. S-ar putea să mai dureze o vreme înainte ca domnul Bovey să livreze bucătăria şi baia ei cea nouă, iar ea să-şi dea seama cât de bine interpretase întâlnirea lor.

Târziu, după-amiază, când locul arăta în sfârşit în ordine, începu să întindă foile de etanşare pe podeaua din salon. Acela fu momentul în care u-amprenta îi spuse că are un apel de la Laril.

– E sigur el?

– Da.

Se întrebă dacă ar trebui să o sune pe Cressida sau poate Serviciul de Taxe şi Impozite i-ar plăti o recompensă.

– De unde sună?

– Dirijarea codului de identificare provine din Oaktier. Un rezumat al traseului alunecă în vederea ei periferică.

– Una dintre Lumile Centrale ale Confederaţiei, citi ea. Ce face acolo?

– Nu ştiu.

– Sigur. Se aşeză pe cubul care era, de fapt, patul ei portabil şi îşi scoase mănuşile. Îşi şterse fruntea. Respiră adânc. Bine, accept apelul. Imaginea lui îi apăru în perspectiva exovederii primare, făcând să pară că stătea în picioare chiar în faţa ei. Dacă era reprezentarea reală, nu se schimbase prea mult. Păr subţire şaten, tăiat scurt, o faţă rotundă cu o falcă dolofană, un gât gros şi o barbă deasă întunecată, mijind ca întotdeauna mai mult decât îi plăcea ei. Zgâria rău, îşi aminti. Niciodată nu şi-o dăduse jos cu gel, indiferent de câte ori i-o ceruse.

– Mulţumesc că ai preluat apelul, spuse el. Nu eram sigur că ai s-o faci.

– Nici eu.

– Am auzit că eşti bine, ai bani.

– Am primit banii prin instanţa de judecată. Laril, ce faci? De ce eşti pe Oaktier?

– Nu e evident?

Îi luă câteva secunde să înregistreze şi chiar mai mult ca să accepte. Trebuie să fie o diversiune, o înşelătorie.

– Migrezi spre interior? întrebă ea, neîncrezătoare.

El îi zâmbi. Acelaşi zâmbet lipsit de griji pe care îl afişase atunci când o întâlnise prima dată. Foarte atrăgător, cald şi încrezător. Nu îl văzuse prea des după ce se căsătoriseră.

– Ni se întâmplă tuturor, în final, spuse el.

– Nu! Nu-mi vine să cred. Devii Înalt? Tu?

– Primul meu lot de biononice a sosit de o săptămână. Am început să-mi integreze câteva câmpuri de bază. Este o experienţă deosebită.

– Dar… se bâlbâi ea. În numele lui Ozzie! Cultura Înaltă nu te-ar accepta. Ce-ai făcut, ţi-ai şters jumătate din amintiri?

– Ăsta este un mit destul de comun. Ştii, cultura Înaltă nu este vechea Biserică Catolică. Nu trebuie să te confesezi şi să-ţi renegi păcatele din trecut. Atitudinea actuală este cea care contează.

– Ştiu că nu iau criminali. A fost un caz, cu secole în urmă – Jollian crezu că ar putea scăpa de ceea ce-a făcut cu o ştergere a memoriei şi o migrare spre lumile interioare. Paula Myo l-a prins şi a făcut să i se înlăture biononicul, astfel încât să poată fi judecat într-un proces pe Lumile Externe ca tipul de om care era atunci când a comis crima. Cred că a primit câteva sute de ani de suspendare.

– Asta crezi tu despre mine, că mă calific pentru precedentul Jollian? Ei bine, mulţumesc foarte mult, Araminta. Sunt câteva lucruri pe care le-ai putea lua în considerare. Unu, Paula Myo nu mă urmăreşte. Şi nu o face, după părerea mea, pentru că nu am comis nicio crimă.

– I-ai spus asta şi Serviciului de Impozite pe Venituri Viotia?

– Afacerile mele au fost un dezastru, sigur. Nu ascund asta. I-am prezentat chiar şi iniţiatorului meu Înalt situaţia finanţelor mele. Ştii ce mi-a răspuns?

– Continuă.

– Cultura Înaltă propovăduieşte respingerea răului numit bani.

– Cât de convenabil pentru tine.

– Ascultă, am vrut doar să-mi cer scuze. Nu-ţi cer nimic.