Apoi se întoarse, se uită spre dealuri și Nancy îi văzu fața pentru prima dată.

Maiorul Böhm.

Se uită fix spre ea, cu același zâmbet cald, ușor condescendent, pe care îl afișase când o condusese afară din sediul Gestapo din Marsilia în ziua în care îl arestaseră pe Henri.

Ea coborî binoclul și începu să meargă în jos pe pantă, spre bicicletă, apoi picioarele i se înmuiară și se așeză la baza unui scoruș, respirând des și rapid. Pieptul o ținea, capul i se învârtea.

Termină. Termină. Ia-o mai ușor. Nu te mai gândi la asta, nu te mai gândi la ce înseamnă. Ce îi spusese Luc lui Böhm? Ce dăduse la schimb ca să n-o mai tortureze pe soția lui?

Țâșni în picioare. Furia, furia oarbă o conduse jos pe deal, peste câmp, la bicicletă. Furia o duse peste marginea văii, printre dealuri. Furia o duse fiecare kilometru din cei treizeci până la prima santinelă a lui Gaspard care îi blocă drumul spre Mont Mouchet.

– Madame Wake, ce plăcere, spuse maquisardul.

– Lasă vrăjeala, căcăciosule, și du-mă la Gaspard. Acum!

Dacă ar fi avut timp să se gândească, și-ar fi dat seama că nu o să meargă bine. Gaspard aflase deja că oamenii lui Fournier aveau mitraliere Bren și TNT și explozibili din plastic și că se distrau exersând cu ele de la Clermont-Ferrand până-n Aurillac, iar succesul lor în distrugerea turnului radio l-ar fi dat peste cap și nici unul dintre lucrurile astea nu l-ar fi făcut mai dispus să asculte. Dar nu avea timp să se poarte cu mănuși.

Îi spuse ce văzuse.

– Trebuie să plecați de aici, spuse ea în liniștea rău-prevestitoare care se lăsase.

Gaspard stătea pe o ladă lângă foc. Legaseră o prelată peste el ca să nu-i dea de gol fumul când ocazional treceau patrule aeriene, deși asta, plus punctele de observare din lungul drumului, păreau singurele lor măsuri de securitate. Cel puțin șaptezeci dintre oamenii lui se bucurau de soare în spațiul deschis din jur. Alte două sau trei sute se aflau în zonele din apropiere.

Gaspard se uită la ea de parcă tocmai îi sugerase să dea o fugă până în oraș să stea la un pahar de vorbă cu căpitanul Böhm.

– Nu.

Dobitoc încăpățânat! Respiră adânc. Explică-i în termeni pe care până și el poate să-i înțeleagă.

– Luc a fost aici, spuse ea. El a spus Gestapoului unde sunteți. Ce altceva ar fi vrut să afle? Aveți la dispoziție patru, cinci ore cel mult, Gaspard. Nancy vorbea clar și ferm. Böhm o să ordone un atac aerian și o să urmeze și trupe la sol. Sunt pe drum. Nu puteți să așteptați. Dacă ați fi pregătit rutele de evacuare cum trebuie...

– Am spus NU! Gaspard își lovi mâinile grele de genunchi cu o bufnitură puternică. Nu i-am dus pe oamenii ăștia în munți ca să fug de naziști la fiecare alarmă. Și îl știu pe Luc de zece ani. Nu ne-ar trăda niciodată. Niciodată. Suntem în siguranță azi, la fel cum am fost și ieri.

Nancy strânse pumnii.

– Tu nu ai văzut! Tu nu ai văzut ce i-au făcut! Ar fi spus orice ca s-o scape de o clipă în plus de suferință – și eu la fel. I-au tăiat burta.

Gaspard se ridică. Acum erau amândoi în picioare, se uitau unul în ochii celuilalt.

– În cazul ăsta ar fi mințit! urlă Gaspard. Nemții o să-și irosească bombele și oamenii pe vreo ruină la kilometri întregi de aici.

– Nu ai de unde să știi asta. Böhm a dat pe brazdă zeci de oameni.

El tăie aerul cu mâna.

– Minciuni. Nu renunț la locul ăsta, la tabăra asta, doar pentru că tu crezi că Luc ne-a dat de gol locația, madame.

Ea îl apucă de braț și încercă să-și controleze vocea.

– Ce te-ar costa? Ai putea să-ți răspândești oamenii peste dealuri. Plecați de aici două, trei zile și dacă se dovedește că Luc a reușit să le dea o locație falsă sau deloc, puteți să vă întoarceți.

El se uită la ea cu dispreț profund.

– Nu înțeleg de ce oamenii lui Fournier ascultă de tine, fetițo. Cum aș putea să-mi conduc oamenii dacă le spun să fugă și să se ascundă de fiecare dată când e vreun zvon că ar putea să vină nemții? Suntem bărbați sau iepuri? Noi suntem aici să luptăm.

Dorința de a-i urla în fața era aproape copleșitoare.

– Când o să fie momentul potrivit! Când o să ajungă Aliații în Franța o să avem nevoie de fiecare om ca să-i împingem pe nemți în spatele