Khalil.

– Operaţiunile militare din sectorul tău vor fi reduse în mod practic la zero. Fortificaţiile dintre Cornul de Aur şi Bosfor, sunt cuprinse în cartierul genovez al Galatei. Or, genovezii ne-au asigurat de neutralitatea lor binevoitoare. Asta înseamnă că trupele tale vor constitui o importantă rezervă, susceptibilă a fi folosită în orice alt punct al frontului. Pentru a le putea deplasa cu uşurinţă, îţi ordon să construieşti neîntârziat un drum de acces foarte larg şi bine pietruit, ce va ocoli Cornul de Aur. Bineînţeles, nu îţi vei slăbi vigilenţa în ceea ce-i priveşte pe genovezi. N-am încredere în ei. Sunt sigur că joacă pe două tablouri. Sectorul care cuprinde valea râului Lycus va rămâne sub comanda mea directă. Tunul cel mare, făurit de Orban, va fi folosit tot aici. Se adresă apoi lui Hamza-Paşa, şeful statului său major: Să-mi raportezi de îndată ce flota noastră de război va sosi la baza de la Cele Două Coloane. Ordon ca toate unităţile noastre navale să intre în dispozitiv fără nici o întârziere! Vreau ca învăluirea Constantinopolelui să fie totală: şi pe uscat, şi pe apă!

Făcu semn agăi ienicerilor să se apropie.

– Reşat Nuri, ienicerii vor interveni în luptă numai la comanda mea!

Se întoarse apoi către celelalte căpetenii militare:

– În fiecare seară, după ultima chemare a muezinului, comandanţii de mari unităţi se vor prezenta la cartierul general spre a-mi raporta operaţiile militare executate în timpul zilei şi spre a primi noi ordine!

Se uită la clepsidra din apropierea hărţii. Nisipul se scurgea molcom, ca şi secundele timpului.

– Foarte curând vom afla răspunsul basileului. Dacă va fi negativ, vom deschide imediat ostilităţile printr-un bombardament masiv asupra oraşului. Karagea, Işak, Zaganos, treceţi la posturile voastre!

* * *

Pe turnurile palatului imperial al Blachernelor, stindardele de război ale basileului fâlfâiau majestuos, vestind constantinopolitanilor că asediul fusese în mod practic deschis. De pe platforma superioară a donjonului, Constantinos cuprindea cu privirea doar o parte din imensa tabără otomană ce se desfăşura dincolo de centura de fortificaţii a oraşului. Generalii şi ofiţerii săi de Stat-major stăteau nemişcaţi înapoia lui, respectându-i tăcerea. Mai erau de faţă şi comandanţii trupelor veneţiene şi genoveze, române şi catalane, care aveau să se bată umăr la umăr cu romeii pentru apărarea Constantinopolelui. „Sunt mulţi osmanlâii lui Mehmed! reflecta cu tristeţe împăratul. Mulţi ca viermii pământului!” Se feri să împărtăşească gândurile sale ofiţerilor. Adoptând o mască impasibilă, li se adresă cu ton doctoral:

– În general, asediaţii se bucură de un mare avantaj faţă de asediatori. Fortificaţiile le asigură o apărare eficientă, şi deci pierderi minime, în vreme ce agresorii, expuşi în câmp deschis săgeţilor şi ghiulelelor duşmane, se pot aştepta la pierderi extrem de severe, atât în oameni, cât şi în materiale.

„O, Basileule, pe cine încerci tu să înşeli?” reflectă Lysandros Chrisogeorghis, locţiitorul marelui domestic, care trăsese deja concluzii foarte negre după ce analizase disproporţia dintre forţele beligerante.

Constantinos îşi mai plimbă o dată privirile asupra poziţiilor turceşti, cântărindu-le puterea.

– Aşa cum am prevăzut, sultanul îşi masează trupele şi artileria în vecinătatea văii Lycus, precum şi a porţii Sfântului Roman, pentru că zidurile din acest sector sunt mai slabe. Ţinând seama de dispozitivul forţelor inamice, va trebui să facem unele schimbări în comandamentele noastre. Cele mai înverşunate lupte se vor da în faţa porţii Sfântului Roman.

Din rândurile ofiţerilor generali se desprinse genovezul Giustiniani.

– Sire, îmi asum răspunderea apărării acestei porţi! Turcii nu vor trece decât peste cadavrele noastre!

Chipul împăratului se lumină.

– Nobile cavaler, îţi încredinţez bucuros acest sector, care reprezintă cheia de boltă a întregii noastre apărări. Tot aici îmi voi stabili şi eu cartierul general. Făcu un semn cu mâna generalului Chrisogeorghis.

– Chrisogeorghis, citeşte ordinea de bătaie a comandamentelor aşa cum am stabilit-o în ultimul consiliu de război!

Generalul desfăcu un sul de pergament şi îi dădu citire:

– Comanda trupelor genoveze din zona Myriandrion este încredinţată lui Paolo, Antonio şi Troilo Bochiardi.

Cei trei fraţi, falnici în armurile lor strălucitoare, făcură câte un pas înainte, apoi reintrară în rândul ofiţerilor.

– Bailul veneţian Girolamo Minotto va asigura cu unităţile sale militare apărarea palatului Blachernelor şi a fortificaţiilor din această zonă, continuă Chrisogeorghis.

Bailul era însoţit de fiul său mai mare, Franco, un adolescent cu ochi visători, de poet. Şi tatăl şi fiul erau mândri că participau la apărarea oraşului care le dăduse azil.

Basileul le zâmbi cu afecţiune.

– Întrucât veneţienii au constituit cel mai numeros contingent aliat, ordon ca, pe tot timpul duratei luptelor, alături de baniera imperială de purpură să fluture deasupra palatului şi baniera Sfântului Marco!

Chrisogeorghis reluă lectura:

– Teodore Caristo cu veneţienii lui vor apăra zidul lui Theodosios şi poarta Kaligaria.

Caristo, un bătrân venerabil, dar încă în toată puterea, avea renumele unui arcaş fără pereche. Glasul generalului se auzi iarăşi:

– Senatorul Theophilos Paleologos, cu trupele sale bizantine, apără poarta Selymbria. Cavalerul veneţian Catarino Contarini apără poarta Pagae şi Poarta de Aur.

De o eleganţă rafinată, Contarini îşi purta cu cochetărie armura splendid cizelată. Era cel mai influent şi mai avut membru al coloniei veneţiene, iar printre strămoşii lui se numărau dogi, cardinali, ambasadori şi generali.

– Manuel Paleologos apără poarta militară numărul doi, citi Chrisogeorghis.

Manuel Paleologos, matematician, filozof şi literat erudit, renunţase la cercetările lingvistice spre a se lupta pentru apărarea Constantinopolelui. Înlocuise pana de gâscă şi călimara cu sabia şi cu scutul.

– Senatorul Constantinos Comnen, continuă generalul Chrisogeorghis, va asigura apărarea ansamblului de fortificaţii Sfântul Diomedis. Demetrios Cantacuzino, locţiitorul marelui logotet, va apăra zidurile dinspre Marea de Marmara până la portul Eleutherios. Prinţul Orkhan, cu trupele sale turceşti, va asigura apărarea portului Eleutherios şi vărsarea râului Lycus în mare.

Împăratul salută cu mâna pe principele musulman, care se înclină cu respect. Nu i se părea ciudat că un turc lupta în rândurile apărătorilor Bizanţului. Erau destui romei renegaţi înrolaţi în armatele sultanului. Mutatis mutandis.

Chrisogeorghis continuă:

– Cavalerul Pere Julia şi trupele catalane apără sectorul maritim cuprins între portul Contoscalion şi portul Bucoleon. Cardinalul Isidor şi trupele papale acoperă zona maritimă a Acropolei.

Cardinalul purta platoşă şi arme, asemenea celorlalţi comandanţi.

– Boierul Ioan Vlahul şi trupele lui de români apără poarta Sfânta Theodosia.

Împăratul se uită cu plăcere la căpitanul loan, un bărbat