10

Înapoi în peşteră, Janet a făcut un foc ca lumea.

— Ce-a vrut pămpălăul? spune ea. Te-a dat afară?

Clatin din cap.

— S-a îndrăgostit de tine? întreabă ea. Vrea să iasă cu tine?

Clatin din cap.

— S-a îndrăgostit de mine? Vrea să iasă cu mine? M-a dat afară?

Nu clatin din cap.

— Ia stai, ia stai, de la capăt, spune ea. M-a dat afară?

Clatin din cap.

— Dar sunt în căcat? spune ea. Sunt oarecum în căcat?

Ridic din umeri.

— N-ai de gând să vorbeşti dracului cu mine? spune ea. E important. Măcar de data asta nu fi bou.

Nu mă consider bou şi nu-mi place să fiu făcut bou, în peşteră, în engleză, şi adevărul e că, dacă şi-ar da un pic silinţa să nu vorbească în peşteră, n-ar fi într-un căcat atât de mare.

Ridic un deget, gen: Stai o clipă. Apoi mă duc în Zona mea Separată şi-i scriu un bilet:

Nordstrom e nemulţumit de tine, îi scriu. Şi nemulţumit şi de mine, fiindcă mint pentru tine în FEZPP-uri. Aşa că o să încep să spun adevărul. Şi, după cum ştii, dacă o să spun adevărul despre tine, o să ajungi pe făraş, dacă n-o să începi să te comporţi mai bine. Prin urmare, te rog să te comporţi mai bine. Îmi pare rău că n-am putut să ţi-o spun în peşteră, dar, după cum ştii, n-avem voie să vorbim englezeşte în peşteră. Îmi place să lucrez cu tine. Trebuie doar să reglăm povestea asta.

Aşezată pe buşteanul ei, îmi citeşte biletul.

— Cred că tre’ să-mi scot capu’ din cur.

O aprob cu degetul mare ridicat.

11

A doua zi mă duc la Tava Mare şi o găsesc fără capră. Dar şi fără bilet.

Janet iese, îmi dă un bilet şi face repede un foc de toată frumseţea.

Chiar apreciez ce-ai făcut, scrie în bilet. Că mi-ai zisat adevărul. Ejti un preten adevărat şi-o să vezi ce bună pot să fiu.

Pentru micul dejun număr câte douăzeci de Biscuiţi din Provizii pentru fiecare. Pe urmă lucrez la ideograme, iar ea se preface că prinde şi mănâncă gândăcei. Pentru prânz număr câte douăzeci de Biscuiţi din Provizii pentru fiecare. După prânz mă prefac că-mi ascut suliţa, iar ea mi se aşază la picioare şi scoate şiruri lungi de sunete neinteligibile.

Nimeni nu-şi iţeşte capul.

Când calitatea luminii scade, se opreşte la intrarea în Zona ei Separată şi mişcă uşor din sprâncene, gen: Ca lumea, nu?

Intru în Zona mea Separată. Scot un Formular de Evaluare Zilnică a Prestaţiei Partenerei.

Măcar de data asta e uşor.

Observ vreo dificultate de comportament? Nu observ. Care e evaluarea generală a Partenerei? Foarte bună. Există Situaţii care necesită Mediere?

Nu există.

Îl trimit prin fax.

12

A doua zi dimineaţă mă duc la Tava Mare şi iar o găsesc fără capră. Şi tot fără bilet.

Janet iese şi face din nou, foarte repede, un foc de toată frumuseţea.

Număr câte douăzeci de Biscuiţi din Provizii pentru fiecare. După micul dejun lucrăm la ideograme. După prânz ea se apropie de uşă şi începe să scoată lătraturi care vor să dea de înţeles că o cireadă impresionantă de lucruri de mâncat tropoteşte pe lângă noi etc. etc., ceea ce bineînţeles că nu-i adevărat, lucrurile de mâncat, fiind robotice, sunt acolo unde stau mereu, peste râu. Când latră, eu îmi înşfac suliţa, mă apropii în goană de ea şi lătrăm împreună la lucrurile de mâncat imaginare.

Nimeni nu-şi iţeşte capul cât e ziua de lungă.

Pe urmă calitatea luminii se schimbă, iar ea se opreşte la intrarea în Zona ei Separată, adresându-mi un zâmbet, gen: Chiar e haios când o facem cum trebuie, nu-i aşa?

Scot un Formular de Evaluare Zilnică a Prestaţiei Partenerei.

Din nou: simplu.

Observ vreo dificultate de comportament? Nu observ. Care e evaluarea generală a Partenerei? Foarte bună. Există Situaţii care necesită Mediere?

Nu există.

Îl trimit prin fax.

De asemenea, îi scriu un bilet lui Nordstrom:

În urma conversaţiei noastre, spun în el, mi-am permis s-o pun în temă pe Janet. De atunci, face o treabă minunată, aşa cum reiese şi din Formularele de Evaluare Zilnică a Prestaţiei Partenerei (acum autentice!). Îţi mulţumesc pentru francheţe. În plus, îmi cer iertare pentru perioada în care am fost mai puţin sincer în FEZPP-uri. Îmi dau seama acum ce abordare negativă am avut.

Un strop de pupincureală, da.

Dar trebuie să îndrept nişte lucruri.

Îl trimit prin fax.

13

Târziu în noapte, faxul meu scoate zgomotul pe care-l face de obicei când primesc ceva.

De la Nordstrom:

Ce face? scrie în el. Ce face? I-ai spus? Ţi-am spus eu să-i spui? Iar acum ai tupeul să-mi spui că se poartă bine? De ce te-aş crede când îmi spui că se poartă bine, când în toată perioada când s-a purtat atât de rău mi-ai spus că se poartă tot bine? Of, m-ai lovit rău de tot. Ştii ce nu pot să sufăr? Din cauza copilăriei mele? Şi poate că tocmai de asta sunt aşa pornit? Mincinoşii. Tata o minţea pe mama înşelând-o, mama minţea înşelându-l pe tata cu Kenneth, care era alt mincinos şi care mi-a promis, când a făcut nuntă cu mama, că-mi cumpără trei ponei cu şei de aur, iar mai târziu, când a divorţat de mama, mi-a promis că-mi cumpără măcar un ponei cu şa obişnuită, dar, inutil să-ţi spun, n-am primit niciodată vreun ponei. Şi poate că de asta nu suport mincinoşii. AŞA CĂ NU MAI MINŢI. Nu mai minţi nici măcar o dată în legătură cu scârba aia de Janet! Nu-mi vine să cred că i-ai spus! Chiar crezi că-mi pasă cum e? ŞTIU cum e. E REA. Dar am nevoie S-O SPUI TU. Din motive de documentare. Ai idee cât e de greu să dai afară o tipă, başca o tipă în vârstă, başca o tipă