care-a adunat atâţia ani de serviciu sub centura aia străveche şi uzată? Sunt o groază de lucruri pe care nu le ştii despre Relocare, despre planurile noastre! Nici măcar să nu-mi răspunzi, sunt prea furios ca să citesc.

Ceea ce e cu totul altceva decât ce aveam în minte.

Fără îndoială că raporturile mele cu Nordstrom s-au cam deteriorat.

Dar mă rog.

Acum Janet se poartă mai bine, iar eu spun adevărul. Aşa că lucrurile sunt cum s-ar cuveni să fie.

Şi sunt sigur că, până la urmă, Nordstrom o să ajungă să aprecieze ce am realizat.

14

A doua zi dimineaţă mă duc la Tava Mare şi o găsesc tot fără capră. Şi tot fără bilet.

Janet iese şi face, foarte repede, un foc de toată frumuseţea.

Ne ciucim şi ne mâncăm Biscuiţii din Provizii, atingându-ne din când în când uşor cu mâna. Începem să ne ciondănim de formă şi ne fugărim prin peşteră, îndoiţi din şale şi scoţând ţipete. Ea chiar se poartă foarte bine. Izbesc furios o piatră de alta, arătându-i că am de gând să-i arunc nişte pământ în faţă. Îmi răspunde cu un lătrat foarte puternic.

Cineva îşi iţeşte capul.

Un tip tânăr, cu un aer de prostovan.

— Bradley? spune Janet. Să dea dracii.

— A, frumoasă primire, mami, zice tipul şi intră.

N-are voie să intre. Nimeni n-are voie să intre. Nu ţin minte să fi intrat cineva vreodată.

— Să-mi fut una, ce pute! spune el.

— Să nu te prind că vii la mine la muncă şi-ncepi să vorbeşti urât, zice Janet.

— A, sigur, mami, ce să-ţi spun. De parcă tu n-ai venit la mine la muncă şi n-ai vorbit urât.

— De parc-ai fi avut vreodată un loc de muncă, spune ea. De parc-ai fi muncit vreodată.

— De parcă făcutu’ bijuteriilor n-ar fi tot muncă, zice el.

— Of, Bradley, eşti plin de harfe, zice ea. N-ai avut nici urmă de instrument şi nici o prăpădită de bijuterie. Şi nici un client. N-ai făcut o bijuterie-n viaţa ta! Ai stat şi-ai frecat duda la subsol.

Noroc rupt în fund: primul nostru Vizitator în două săptămâni şi e rudă.

Îmi dreg glasul. Îi arunc o privire.

— Dă-ne cinci minute, fir-ar să fie, domnu’ Băţîncur, bine? zice ea. A venit fiu-meu.

— Îmi conceptualizam proiectele, mami, spune el. E o parte importantă. Şi mie-n sută ai vorbit urât la mine la muncă. Ţin minte foarte bine c-ai coborât o dată la subsol şi-ai zis că eram „un jeg ordinar futu-i“ fiindcă încercam să-mi împlinesc visu’ şi să ajung bijutier.

— A, căcat, zice ea. Nu te-am făcut niciodată jeg ordinar. Şi n-am spus nici în ruptul capului „futu-i“. Nu vorbesc niciodată cu „fut“. M-am lăsat de mult. Tu mă auzi că zic vreodată „fut“?

Se uită la mine. Clatin din cap. Nu zice niciodată „fut“. Când vrea să zică „fut“, zice „băga-mi-aş“. E foarte consecventă în privinţa asta.

— Ce e? spune Bradley? Nu vorbeşte?

— Respectă regulile, zice ea. Poate-ncerci şi tu cândva.

— Am încercat, spune el. Dar tot mi-au făcut vânt.

— Ţi-au făcut vânt de unde? zice ea. Ia stai, ia stai, un pic mai din urmă. De unde ţi-au făcut vânt? De la dezintoxicare?

— N-a fost nimic, mami! strigă el. Nu-i cazu’ să mă faci să-mi fie ruşine. Mă simt şi aşa destul de rău după ce nea Cutare mă face hoţ de faţă cu toată grupa.

— Doamne, Bradley, spune ea. Cum vrei să te-ndrepţi dacă te dau afară de la dezintoxicare? Ce-ai mai furat de data asta? Iar ai furat o combină stereo? Cine-i nea Cutare?

— N-am furat nimic, mami, zice el. Cutare e consilieru’ meu. Am împrumutat ceva. Un televizor. Televizoru’ din hol. Am crezut c-o să mă-ndrept mult mai repede cu un televizor în cameră. Aşa că mi-am luat recuperarea în propriile mele mâini. E-atât de grav? Parcă de-aia ajunsesem acolo, nu? Nu spun că tot ce-am făcut a fost perfect. Adică n-ar fi trebuit să-l vând, gen.

— L-ai vândut? spune ea.

— Nu dădeau niciodată nimic ca lumea! zice el. Dac-ar fi avut programe bune, ştiu precis că m-aş fi îndreptat. Dar nu. Era plicticos al naibii. Aşa că m-am hotărât să dau o petrecere pentru toată lumea, fiindcă mă susţineau atât de bine cu toţii, lăsându-mă să ţin televizoru’ în cameră. Aşa că, mă rog, am vândut televizoru’ pentru petrecere şi tocmai mă-ntorceam cu mălaiu’ la Locu’ de Petrecere, ca să iau nişte chestii pentru petrecere, nişte pălării, vuvuzele şi chestii de-alea, când am avut problema asta, cu substanţele, şi am avut nevoie dintr-odată de nişte substanţe. Şi pe urmă am dat nas în nas cu tipu’ ăsta cu substanţele. Şi tipu’ mi-a tras-o ca-n filme! Nimerindu-se acolo cu substanţele alea tocmai când aveam ceva bani. Nu i-a păsat nici cât negru sub unghie de recuperarea mea.

— Ai vândut televizorul de la dezintoxicare ca să-ţi cumperi droguri, spune ea.

— Ca să cumpăr substanţe, mami, de ce nu reţii corect? zice el. Felu’ în care numim lucrurile e important, mami, aşa m-a învăţat Cutare la consiliere. Uite, tu poate că n-ai fi vândut televizoru’, dar tu nu eşti consumatoare neglijentă de substanţe, şi ce să vezi?, eu sunt, de-aia mă găseam acolo. Mă auzi? Ştiu că ţi-ai dori să ai un fiu perfect, dar nu ai, ai un consumator neglijent de substanţe, care uneori judecă lucrurile rău, adică împrumută şi vinde un televizor ca să-şi cumpere substanţe.

— Sau inele şi bijuterii, spune Janet. Inelele şi bijuteriile mele.

— Dă-o-n gura mă-sii, mami, aia a fost demult! zice el. De ce trebuie să aduci mereu vorba de căcatu’ ăla? Mare dreptate a avut Cutare. Ca să câştigi tu, trebuie să pierd eu. Ca atunci când eram copil şi m-ai făcut torţionar de animale cu tot cartieru’ de faţă, da? Aia chiar a durut. Multe probleme de-acolo mi se trag. Chiar la asta lucram în cadrul grupului înainte să plec.

— Chinuiai