Oscar îi duse în jos la trei metri deasupra apei tulburi, deplasându-se în amonte, folosind doar senzorii pasivi. Câteva din capsulele mari ale forțelor de sprijin din Ellezelin brăzdau cerul deasupra lor, în drum spre interceptarea cetățenilor care încercau să fugă. Elvin’ Payback a rămas invizibilă, dar asta nu l-a putut opri pe Oscar să-și țină respirația și să fixeze prostește cu privirea tavanul cabinei, în timp ce capsulele îi treceau pe deasupra capului. Și-a adus aminte de filmele de război pe care obișnuia să le vizioneze în prima lui viață, deja antice pe atunci, care prezentau deplasările silențioase ale submarinelor. Principiile de aici erau cam aceleași. S-a simțit chiar ispitit să ducă nava sub apă în timpul abordării pentru a completa similitudinea. Tomansio l-a făcut să se răzgândească, spunându-i că zgomotul și dislocarea apei la contactul cu suprafața le-ar putea trăda prezența.

Așa că au plutit în derivă de-a lungul cheiurilor pustii, ca o fantomă prin ceață. Potrivit informațiilor culese de Liatris, care spărsese rețeaua invadatorilor, câteva escadre paramilitare erau dislocate în jurul perimetrului docurilor, sprijinite de zece capsule armate, pentru a le asigura autoritatea imediată. Nimeni nu supraveghea râul de la fațada lungă a docurilor.

Beckia McKratz se infiltrase în rețeaua originală comercială a acestora, manipulând abil nodurile cu un software care i-a deschis canalele fără ca monitoarele de gestionare să înregistreze ceva neobișnuit. Înainte chiar de a atinge pământul, preluase comanda completă a unui depozit de marfă gigantic aparținând agenției de import Bootel & Leicester. În timp ce treceau pe deasupra unui bazin de reparat barje pustiu, a deschis una din ușile de plyplastic, iar nava a alunecat în spațiul închis întunecat de dincolo de acestea, picurând ploaia rece pe podeaua de beton aglomerat cu enzime. Ușa s-a închis silențios în spatele lor, iar din baza corpului navei s-au umflat cinci picioare-piedestal rotunjite. Oscar a aterizat lângă o stivă înaltă de containere de marfă galbene și verzi care conțineau excavatoare de construcții civile fabricate pe alte planete.

– Jos și în siguranță, a spus el, permițându-și să răsufle îndelung, ușurat.

– Suntem în siguranță, a replicat Tomansio vesel. N-aș avea încredere în nimeni altcineva.

În timp ce Mellanie’s Redemption cădea din hiperspațiu la patru mii de kilometri deasupra planetei Sholapur, Troblum privea în jos la continentul ce intra rulând încet în zorii zilei. Lumina nouă și puternică scălda o formațiune musonică chiar în apropierea coastei subtropicale, unde orașul-stat Ikeo se ghemuia în mijlocul peisajului abrupt și spectaculos. Studie cu interes condițiile meteo. Nu erau prea mulți musoni pe Sholapur, dar cei care se materializau tindeau să fie feroce. Acesta ar ajunge în zonă în mai puțin de două ore.

Pe scaunul din fața lui, în cabina navei, solidoul Catrionei Saleeb se lăsă pe spate, zâmbind mulțumită. Își trecu o mână prin părul negru cârlionțat, o mișcare apatică pe care el o găsise întotdeauna senzuală.

– Furtuna asta ne-ar putea ajuta, a spus ea cu vocea ei răgușită.

Solidoul Trishei Marina Halgarth traversă suprafața mică a podelei spre Catriona. Purta o pereche de blugi strâmți din piele neagră și un mic tricou de un alb pur care-i scotea în evidență corpul frumos, atletic. Tatuajele cu circuite organice în formă de aripi verzi de fluture îi tremurau încet pe obraji în timp ce se strecura pe perne lângă Catriona. Cele două fete se cuprinseră confortabil cu brațele una pe cealaltă. Trisha își îndoi degetele de la picioarele goale.

– Crezi? o întrebă ea pe Catriona.

– Va dura ore întregi ca să trecem peste Ikeo. Asta o să dea peste cap senzorii, oricât de sofisticați ar fi. Peste majoritatea proprietăților vor fi câmpuri de forță care vor bloca o mulțime scanarea din unghi scăzut. Asta e în avantajul nostru, nu-i așa, Troblum, dragă?

– Ar putea fi, a recunoscut el.

Ce i-ar fi plăcut lui era să aibă opinia Isabellei Halgarth cu privire la situație, dar îi pierduse programul de personalitate I-conștientă când părăsise stația Facțiunii Acceleratorilor. O folosise atunci într-un proiector pentru a convinge senzorii că nava lui se afla încă pe platforma de andocare. Isabella avea o viziune mult mai sinuoasă decât celelalte fete, ceea ce ar fi făcut-o ideală pentru analiza evenimentelor viitoare.

– Nu și dacă încerci și ajungi în timpul furtunii, a spus Tricia. Chiar și cu această navă ingrav vei avea de luptat ca să-ți menții nivelul în ciuda vântului. Cel mai bine ar fi s-o lași să-ți ofere acoperire în cazul în care trebuie să pleci în grabă.

Troblum accesă din nou imaginile senzorilor externi. Era o furtună puternică. Chiar și de la această înălțime putea vedea flash-uri de fulgere străpungând pătura de nori negri. La cererea sa, unitatea de comandă îi expuse tiparul senzorilor de pază împotriva intrușilor din Ikeo. Mellanie’s Redemption s-ar putea strecura printre ei neobservată. Probabil. Dar ar fi o luptă electronică strânsă. Și Tricia avea dreptate, furtuna ar produce un mediu prin care ar fi deosebit de dificil de zburat. Efectuă o scanare pasivă căutând eventuale nave aflate în orbitare, dar nu exista niciun fel de trafic de intrare sau de ieșire pe care să-l poată detecta, doar banda mică de sateliți geostaționari ai Sholapurului.

– Activează ​​mantaua de camuflaj complet și du-ne jos, i-a spus el unității de comandă. A scos apoi o hartă a orașului și a desemnat o mică vale aflată la opt kilometri de casa lui Florac Chiștoc, chiar lângă limita oficială a proprietății.

Troblum transpira neliniștit în timp ce coborau prin ultimele niveluri ale păturii de nori. Au ajuns apoi dincolo de vaporii reci. Terenul accidentat se afla la doar doi kilometri mai jos. În lumina palidă de dinaintea zorilor, nava se confunda perfect cu cerul gri acoperit în timp ce se scufunda rapid în aerul curat. A aterizat lângă câțiva copaci înalți care semănau cu niște palmieri și care