Se toarnă şi alcoolul, se-nchide iarăşi bine vasul şi se lăsata se certe până se-mpacă, adică vreo două luni, legănând din când în când butea

  • Se strecoară şi se bea când vreţi sau se umplu sticle pana la gura şi se îndoapă ca vinul

  Altă vişinată:

  4 kg vişine • 1 kg zahar

  1,5 litri alcool • 500 ml vodca

  Taină: După aceleaşi proporţii şi reţetă – mai înainte lichiorul se chema vutcă – se pot face „afinată", „zmeurată", „dresată", „caisată, strugurato, pepenată", „pepenată gălbejită" (nu pot scrie nicicum „gălbenatăj, „comata, '„prunată", „căpşunată", (nu-i aşa că-i vesel?!) „merată, perata. Nu ştiu, n-am încercat încă să fac „nucată şi nici „alunata. „Gutuiata, însă, e minunată, şi-o să fac şi altădată „(lămâiată" şi portocalata, ca sa nu mai spun de „kiwiată" şi „bananată", voi încerca să fac la anul).

  Altă taină: Un lichior trebuie să aibă între 18 grade şi vreo 45 grade.

  Deci, când puneţi alcool, faceţi o socoteală, cam cât de tare vreţi să iasă „mandarinata" sau „grefata" („zău, Radone, nu-i cam mult?" mă ciupeşte iritat din pliscul cenzorial directorul editurii, Gabi lencek, „Domnu' director, aţi prefera atunci să zic „grepfutata"?) şi puneţi cât alcool vă place: „coacăzata" va fi magnifică!

  CLĂTITE CU CE-O FI

  Oricât vi s-ar părea de ciudat, suntem diferiţi de toţi până şi în clătite!

  Clătita franţuzească e ceva mai casantă şi mai poroasă decât cea mioritică, nu se poate re-ncălzi, pentru că se sparge şi se usucă iască (crep!).

  Clătita rusească, blini, este mult mai groasă şi cu compoziţie mai complicată decât a noastră.

  Clătita carpatină e unică deci, în simplitatea ei suplă (nu simţiţi, în sfârşit, un fior patriotic? nu vă vine să vă ridicaţi în picioare şi, cu clătita fluturând ca o flamură în gând, în mână şi în gură, să morfoliţi un imn de slavă gliei străbune şi roditoare?)! Trăiască clătita Noastră!

  l ou • 1 lingură făină cu vârf • ulei l praf de sare • 1 pahar cu lapte recişor (100 ml)

  Se amestecă oul cu făină

  Se adaugă laptele şi sarea, şi se bat bine împreună

  Se lasă să respire 1 sfert de oră

  O tigăiţă de tablă, cu coada lungă, se unge cu ulei şi se încinge pe foc iute

  Se scurge uleiul într-o cănită, să rămână doar o peliculă pe tigaie, se pune iar pe foc

  Se agită pasta (cu polonicul) şi se umple cam o jumătate de polonic de zeamă la o tigăiţă de 20-25 cm diametru

  Se toarnă şi se joacă pasta până acoperă tot fundul tigăii încinse

  Când s-a desprins de tablă (o mai ajutăm pe margini) clătita se întoarce cu un cuţit lat (sau prin aruncare, cine poate)

  Se lasă să se rumenească până joacă-n tigaie şi se varsă în farfurie, unde o aşteaptă lista interminabilă de umpluturi dulci, sărate, piperate, cu fructe, cu carnate, cu laptate, cu de toate.

  GEM DE MĂCEŞE (DRACILĂ)

  5oo gr măceşe roşite bine • 250 g zahăr

  500 ml apă

  Se curăţă măceşele de sâmburi şi de partea lânoasă

  Se pune apa cu zahăr la fiert şi, când a dat în clocot, se pun fructele

  Totul clocoteşte încet până începe să se lege

  Se pune gemul în borcane şi se pun acestea în cămară rece, în dulapul de zestre braşovenesc

  Torhen Tonch din Şercaia mă învăţase nu numai săseşte ci şi să mănânc „heciumpeci" cu pâine prăjită. Dar „dracila", în toate formele ei, „dulceţ", şerbet, sirop, peltea, „coardă", era bine cunoscută şi în sud şi în Moldova, încă înainte de fanarioţi.

  MAGIUN DE CAISE, PRUNE, CORCODUŞE

  Magiunurile se fac din prune, caise sau corcoduşe foarte coapte, pentru că, în principiu, nu se pune zahăr.

  Gustul rafinat îl dau miejii de sâmbure, mai ales cei de caisă şi de zarzăre. Deci, Se grijesc fructele (se spală, se scot sâmburii), se pun la fiert într-o tingire cu fundul gros, dar nu direct pe plită, ci pe ţiglă încinsă, abia să bulbucească

  Sâmburii de caisă şi corcoduşe se sparg, se pisează ca orezul, cam o mână plină de mieji la un chil de fructe

  Fructele se amestecă într-o doară până când dau în primul clocot, dar, după aceea, trebuie învârtite cât de des, că se prind

  După primele clocote, rămâne la buna dumneavoastră plăcere dacă pasaţi printr-o sită sau nu pasta de fructe, pentru a scăpa de coji (mie, unuia, îmi plac pieliţele, şi unde mai pui, sunt şi foarte sănătoase)

  Trebuie să se lege bine, aşa că fiertul şi amestecatul durează ore şi ore, până când e magiun, adică o pastă în care melesteul (făcăleţul, mestecăul) abia se mai învârte

  Acum, la sfârşit, se pun sâmburii, se mai amestecă de câteva ori şi se pune magiunul în borcane bine preîncălzite, altfel se sparg

  ŢUICĂ FIARTĂ

  500 ml ţuică • 5 linguriţe miere

  10 boabe piper • 1 vârf cuţit scorţişoară

  10 cuişoare

  Se pune ţuica într-un ibric la fiert cu piperul, scorţişoara şi cuişoarele

  Când s-a încălzit de ies aburi se adaugă mierea şi se amestecă puţin, până se contopeşte totul într-un vis de iarnă

  La primul semn, atenţie, doar semn de clocot, se ia de pe foc şi se acoperă; se oferă în ceşcuţe mici de lut, cât mai strânse la gură, să se răcească încet şi să se concentreze parfumul binefăcător, care „ia răceala cu mâna"

  Ţară friguroasă, prea puţin temperată, dar foarte continentală, România şi-a găsit, ca finlandezii ori norvegienii cu berea lor clocotită, încălzitoare interioare rapide, „buiote comestibile" cum se amuză francii să le spună. Ţuica, care numai de prune poate fi, altminteri e rachiu (de mere, pere, caise, ori din ce o mai fi) e, sub dealurile argeşene, de treizeci de grade, iar de la