— Cândva tot o să aflu, repetă ea cel puţin pentru a cincea oară.

Se referea desigur tot la descoperirea pe care o făcuse el, descoperire ce declanşase, după câte se părea, întreaga agitaţie.

— O să afli în seara asta, spuse Stephen şi îşi trase pantalonii.

Judith îl privea fără să se clintească. Intrase înainte pur şi simplu în cort, în timp ce el se afla în chiloţi, se aşezase pe patul său şi începuse să-l descoasă despre descoperirea sa.

— E o poveste lungă. Dacă ţi-o povestesc ţie, trebuie să o relatez încă odată şi lui Yehoshuah şi asta e prea mult.

— Vrei doar să o faci mai palpitantă.

— Desigur, şi asta. Când vine fratele tău?

— Într-o jumătate de oră.

Avea ceva dur în temperamentul ei. Această duritate provenea probabil şi din faptul că la cei douăzeci de ani ai ei îşi satisfăcuse deja stagiul militar de doi ani în armata israeliană. Pe Stephen îl trecuseră fiorii când aflase că această făptură temperamentală cu picioare lungi era capabilă să conducă un tanc, că fusese implicată în lupte cu arme de foc împotriva oamenilor Intifadei{1} şi că, legată la ochi, putea să reasambleze o mitralieră în mai puţin de un minut. Pe când el nu cunoştea armata decât din filme.

— Nu ar fi mai bine să mergem cu maşina mea? Şi să-l întâlnim în Tel Aviv?

Arătă cu o mişcare a capului spre mobilul său care se afla pe masă.

— Nu mai dai de el acum. E prins deja în traficul infernal din Ierusalim.

— Bine atunci.

Îşi aranjă cămaşa sa preferată, alcătuită dintr-o combinaţie rafinată de în, bumbac şi diferite fibre sintetice, o cămaşă ce-l însoţea în toate expediţiile sale. Purtată singură părea o costumaţie lejeră, iar combinată cu un sacou dădea impresia de eleganţă şi se putea spăla la nevoie şi cu apă rece şi săpun, păstrându-şi albeaţa. Provenea dintr-un butic mic şi exclusivist din New York, pe care i-l recomandase cineva de la Societatea Exploratorilor, un bărbat care avea aproape optzeci de ani şi care povestea cu orice ocazie cum în tinereţe făcuse înconjurul lumii cu bicicleta.

Apoi îşi puse sacoul. De asemenea, o piesă pe care trebuise s-o caute multă vreme. Era uşor, ţinea răcoare în zone calde şi de cald în zone reci, se putea rula uşor în bagaj fără a ocupa mult spaţiu şi fără să se mototolească şi se asorta la orice. Desigur că nu fusese prea ieftin. Dar el îşi făcuse un obicei să nu plece nicăieri fără să aibă posibilitatea să se îmbrace cu gust, ca un om de afaceri. Avea chiar şi nişte cravate în sacul său marinăresc cu aspect rustic; dar pe acestea Judith încă nu le văzuse pentru că altfel s-ar fi distrat pe seama lor. Dar din proprie experienţă ştia că nimic nu te ajuta mai mult să pari sigur pe tine decât convingerea că eşti îmbrăcat potrivit. Când avea de a face cu oameni, o cravată putea fi la fel de importantă precum un pistol într-o confruntare cu un tigru.

Judith se ridicase şi se postase în dreptul intrării. Când dădu la o parte prelata de la intrare, soarele care coborâse la apus, aruncă o rază caldă şi lată, ce străbătu de-a curmezişul cortul, mângâind patul de campanie şi podeaua prăfuită, din pământ bătătorit.

— Cred că vine un taxi.

— Mmmh, făcu Stephen, în timp ce-şi lega şireturile de la pantofi.

Pe aceştia nu putea să-i păstreze curaţi într-o asemenea regiune. Şi din când în când trebuia să mai facă şi ordine; cu coada ochiului văzu că sub pat se afla cutia arheologică pe care o folosise ieri, o cutie plată, dreptunghiulară, din tablă mată, cu un capac pliabil, în care se punea pământul scos în locul descoperirilor pentru a putea fi dat mai târziu prin sită. Uneori se descopereau obiecte mici, dar importante, abia la trecerea prin sită - precum dinţi singulari, oscioare, părţi ale unor podoabe - care fuseseră trecute cu vederea la locul săpăturilor. Dar toate aceastea puteau fi amânate pe mâine. Îşi băgă portofelul şi mobilul în buzunar şi verifică dacă avea destui bani la el.

— Se pare totuşi că vor să toarne un film, spuse Judith. Aceea e o cameră de filmat, nu?

— Ce?

Stephen veni în spatele ei, îi privi peste umăr şi savura căldura obrazului ei aflat la o distanţă de doar un centimetru. Mirosul fetei era incitant, chiar fără să-l poată identifica.

— Chestia aia pe trepied. În faţa cortului.

Stephen privi într-acolo şi văzu într-adevăr o cameră de tipul acelora care se foloseau în cinematografie. Doi dintre oamenii lui Kaun se străduiau să o înşurubeze pe stativul stabil.

— Ciudat, zise el.

— Vor să toarne un film, ascultă-mă pe mine. Stephen clătină încet din cap.

— Nu pot să-mi imaginez aşa ceva. Nu pot să-mi imaginez că Gingis Han a venit aici doar pentru a turna un film despre o campanie arheologică.

Treptat, începu şi el să se întrebe dacă înţelegea cu adevărat ce se petrecea de fapt. Dacă se uita dincolo, la Zona 14 şi spre cele cinci rulote strălucind roşu aprins în apusul soarelui şi vedea oamenii aceia ciudaţi fără feţe, îmbrăcaţi în salopete N.E.W. forfotând neîncetat, se simţea exclus, împins la marginea evenimentelor. Ce se petrecea acolo semăna aproape cu filmele acelea în care cineva descoperea ceva epocal - un extraterestru sau un om preistoric -, iar apoi năvăleau „cercetătorii” ca lăcustele, sigilau totul, ridicau garduri de protecţie şi prelate şi îşi instalau peste tot instrumentele.

Derulă încă o dată evenimentele în minte. Ziua de ieri. Descoperirea. Teoria sa despre aceasta. Acum când se gândea la ea nu i se mai părea atât de convingătoare. Ceva era greşit. Ceea ce se petrecea nu se potrivea cu teoria sa. Poate era foarte bine dacă putea să revadă totul în seara aceea împreună cu Judith şi fratele acesteia.

*

Vecinul său de scaun în avion îl recunoscu tocmai când zburau peste Alpi.

— Scuzaţi-mă că vă întreb, dar nu sunteţi dumneavoastră scriitorul Peter Eisenhardt? spuse el acea frază aducătoare de satisfacţii, pe care orice