Marea Roşie, vestitul lac al tradiţiilor biblice, pe care ploile nu-l împrospătează niciodată, în care nu se varsă nici un fluviu mai de seamă, pe care o evaporare excesivă o seacă neîncetat şi care pierde în fiecare an un strat de apă înalt de un metru şi jumătate! Golf ciudat, care, dacă ar fi închis cu totul, ar seca poate în întregime.

N-aveam de gînd să-mi bat capul pentru a înţelege ce toană l-a împins pe căpitanul Nemo să ne aducă aici, dar eram foarte mulţumit că ne găsim acolo; Nautilus înainta cu o viteză mijlocie, cînd plutind deasupra apei, cînd afundîndu-se, aşa că am putut vedea şi dedesubturile, şi suprafaţa mării acesteia ciudate.

La 8 februarie, în zorii zilei, se ivi înaintea noastră oraşul Meca. acum numai ruine, ale cărui ziduri se prăbuşesc numai la zgomotul tunului şi unde mai vezi ici şi colo cîţiva curmali înverziţi. Era un oraş însemnat odinioară, cu şase pieţe publice, cu 26 moschee şi ale cărui ziduri, apărate de 14 forturi, formau o centură de trei kilometri. Apoi Nautilus se apropie de ţărmurile africane, unde marea este mai adîncă. Acolo, privind prin geamurile salonului apele limpezi, ca de cristal, am admirat minunatele tufişuri de mărgean strălucitor şi pereţii uriaşi ai stîncilor ce păreau acoperiţi cu o blană verde, făcută din alge şi fucuşi. Ce privelişte de nedescris şi ce bogăţie de peisaje şi de poziţii pitoreşti la temelia stîncilor şi insuliţelor vulcanice de lîngă coasta libiana! Dar vegetaţia ne-a apărut în toată frumuseţea ei abia spre ţărmul răsăritean, pe coasta Tehama, unde Nautilus ajunse în scurtă vreme; acolo, zoofitele creşteau nu numai sub nivelul mării, ci formau împletituri nespus de frumoase chiar la cîţiva metri deasupra ei; împletiturile acestea mi s-au părut mai variate, dar totodată şi mai puţin colorate decît cele din apă, a căror prospeţime era întreţinută de umezeală.

Cîte ceasuri fermecătoare am petrecut astfel la fereastra salonului! Si cît de mulţi reprezentanţi noi ai florei şi faunei submarine am admirat la lumina farului nostru electric!

La 9 februarie. Nautilus plutea în partea cea mai largă a Mării Roşii. Acolo, marea atinge un diametru de o sută nouăzeci de mile.

În aceeaşi zi, la amiază, după determinarea locului, căpitanul Nemo se urcă pe punte, unde îl aşteptam. Aveam de gînd să nu-l las să plece pînă nu aflu ceva despre planurile sale viitoare. De cum mă zări, el veni spre mine şi, oferindu-mi prietenos o ţigară, îmi spuse:

— Vă place Marea Roşie, domnule profesor? Aţi cercetat îndeajuns minunăţiile ei, peştii şi zoofitele, fundul plin de bureţi şi pădurile de mărgean? Aţi zărit oraşele de pe ţărm?

— Da, domnule căpitan, i-am răspuns. Nautilus este cum nu se poate mai potrivit pentru un astfel de studiu. E foarte priceput, ca să zic aşa.

— Priceput, îndrăzneţ şi de nevătămat! Nu se teme nici de furtunile groaznice ale Mării Roşii, nici de curenţii şi nici de stîncile ei.

— În adevăr, spusei eu, marea aceasta e socotită printre cele mai rele şi, dacă nu mă înşel, a avut şi în vechime o faimă proastă.

— Cum nu se poate mai proastă, domnule Aronnax! Istoricii greci şi latini o vorbesc de rău, iar Strabon spune că-i primejdioasă mai cu seamă în epoca vînturilor de nord din timpul verii şi în anotimpul ploilor. Arabul Edrisi, care o descrie sub numele de Golful Colzum, povesteşte că vasele piereau în mare număr izbite de bancurile ei de nisip şi că nimeni nu îndrăznea s-o străbată în timpul nopţii. După cum spune el, e o mare cu vijelii groaznice şi cu insule neprimitoare şi «care nu are nimic bun» nici în adîncime şi nici la suprafaţă.

— Se cunoaşte că istoricii aceştia n-au călătorit pe bordul lui Nautilus!

— Fără îndoială, îmi răspunse căpitanul zîmbind, dar în privinţa asta nici modernii nu stau mai bine decît cei vechi. Le-au trebuit secole ca să descopere puterea mecanică a aburului! Cine ştie dacă peste o sută de ani va mai exista un al doilea Nautilus! După cum vedeţi, se merge greu înainte, domnule Aronnax.

— Aşa este, am răspuns, vasul dumneavoastră a depăşit cu un secol sau poate cu mai mult epoca noastră. Păcat că un asemenea secret va trebui să piară odată cu inventatorul său!

Căpitanul Nemo nu răspunse.

— După mine, domnule Aronnax, spuse el, după un timp, numele Mării Roşii vine de la cuvîntul ebraic «Edrom», şi cei din vechime i-au spus aşa din pricina culorii deosebite a apelor ei.

— Pînă acum n-am văzut totuşi decît apă limpede, fără nici o culoare deosebită.

— Fireşte; dar înaintînd mai adînc în golf, veţi vedea că apa îşi schimbă culoarea. Mi-aduc aminte că am văzut Golful Tor roşu de tot, ca un lac de sînge.

— Şi culoarea asta o puneţi pe seama unei alge microscopice?

— Da, pe seama unei materii mucilaginoase, roşii, produsă de nişte plante mărunte, cunoscute sub numele de «tricodesmii», atît de mici, încît patruzeci de mii dintre ele încap într-un spaţiu de un milimetru pătrat. Poate că o să le vedeţi cînd vom fi la Tor.

— Aşadar, căpitane, nu-i prima oară cînd străbateţi Marea Roşie cu Nautilus?

— Nu, domnule. Din nefericire, urmă el, nu vă pot duce prin Canalul de Suez; dar veţi putea vedea mările zăgăzuite de la Port Said, poimîine, cînd vom fi în Mediterana.

— În Mediterana! strigai eu.

— Da, domnule profesor. Vă miraţi?

— Mă mir, căpitane, cu toate că de cînd sînt pe bordul vasului dumneavoastră m-am obişnuit să nu mă mai mir de nimic!

— Dar ce vă miră?

— Viteza nemaipomenită cu care va trebui să meargă Nautilus ca să ajungă poimîine în Mediterana, după ce va înconjura Africa, trecînd pe la Capul Bunei Speranţe!

— Dar cine v-a spus că vom face înconjurul Africii, domnule profesor?

— Atunci, numai dacă Nautilus poate pluti şi pe uscat, şi ar putea să treacă pe deasupra Istmului Suez...

— Sau pe dedesubt, domnule Aronnax.

— Pe dedesubt ?

— Fireşte, răspunse căpitanul Nemo. Natura a făcut de multă vreme sub limba aceasta de pămînt ceea ce oamenii fac acum la