(septembrie 1939), are loc răzbunarea legionarilor: asasinarea primului-ministru Armând Călinescu; după care oamenii regelui Carol au reacţionat cu metode cvasimedievale: atentatorii executaţi pe loc şi lăsaţi cu zilele să putrezească în stradă, sute de execuţii oarecum la întâmplare, în provincie. Se porneşte cu furie „spirala" violenţei.

  Pactul Ribbentrop-Molotov (23 august 1939). Izbucneşte al doilea război mondial.

  O dată cu instaurarea dictaturii regale, ne apropiam de izbucnirea celui de-al doilea război mondial, pe care omenirea îl vedea apropiindu-se din an în an de la venirea lui Hitler la putere, în 1933. în 1936 reocupase Renania, provincie germană de graniţă, pe care tratatul de la Versailles o decretase „demilitarizată"; în martie 1938 ocupase Austria (Anschluss), considerând-o germană; la 29 septembrie în acelaşi an, după o încordată criză politică între Axa Berlin-Roma pe de o parte şi francezi şi britanici pe de alta, aceştia din urmă acceptaseră, prin acordul de la Munchen, dezmembrarea Cehoslovaciei, considerându-se încă nepregătiţi pentru o confruntare militară (Germania anexează cam o treime din teritoriul Cehiei, zis al Munţilor Sudeţi, cu densă populaţie germană, Ungaria primeşte sudul Slovaciei, iar Polonia regiunea Teschen); la 15 martie 1939, Hitler invadase şi restul Cehoslovaciei. Cehia devenea protectorat german, iar Slovacia, amputată de partea ei de sud şi de Rutenia subcarpatică, cedate Ungariei, devenea (teoretic) independentă. Nici de data asta anglo-francezii nu reacţionează.

  Mica înţelegere (Cehoslovacia – România – Iugoslavia), care de la înfiinţarea ei în 1920 nu ajunsese să fie niciodată o reală putere militară, era de-acum un vis al trecutului, iar ţara noastră, în faţa acestei înaintări nestăvilite a celui de-al III-lea Reich (titlul pe care îl luase Germania hitleristă, adică „al treilea imperiu"), se văzuse silită să semneze un tratat comercial care făcea din noi un client cvasiexclusiv al Germaniei.

  La 23 august 1939 lumea află cu stupefacţie că Germania şi Uniunea Sovietică, pe care toţi le credeau duşmani de moarte, semnaseră un pact de neagresiune. (Se va afla mai târziu că prevedea împărţirea Poloniei şi autorizarea dată de germani Uniunii Sovietice de a reocupa Basarabia.) A rămas cunoscut sub numele celor doi miniştri de externe: Pactul Ribbentrop-Molotov. Nu va trece decât o săptămână, şi Germania, la l septembrie 1939, invadează fără preaviz Polonia, cu un aparat militar formidabil. Pretextul era recuperarea portului Danzig (Gdansk), majoritar german, şi a coridorului care-l despărţea de Germania. Franţa şi Marea Britanie, respectând tratatul de garanţie ce le lega de Polonia, declară război Germaniei la 3 septembrie 1939. Aşa a început al doilea război mondial, care va ţine mai mult decât primul şi va face zeci de milioane de victime.

  Francezii şi britanicii nu sunt însă în măsură să atace imediat Germania, din cauza inferiorităţii lor aeriene şi a existenţei unor fortificaţii betonate de-a lungul întregii graniţe germane (Linia Siegfried). Germania poate duce un război-fulger în Polonia care, după o rezistenţă eroică, atacată şi de la răsărit de sovietici, e împărţită la 28 septembrie între cei doi agresori.

  Germania apare deodată ca o putere de neînvins. Ce ar fi trebuit să facem noi, românii, în această configuraţie politică? Primiserăm şi noi garanţii din partea Franţei şi a Marii Britanii, dar ce valoare mai aveau?

  La 10 mai 1940 porneşte atacul Germaniei împotriva franco-britanicilor, ocolind fortificaţiile franceze (Linia Maginot) prin violarea neutralităţii olandeze şi traversarea Belgiei de la nord spre sud. Oarecum neprevăzut, Franţa se prăbuşeşte în câteva săptămâni.

  Ultimatumul sovietic (26 iunie 1940). „Diktat"-ul de la Viena (30 august 1940)

  Consecinţele pentru noi sunt imediate. La numai o săptămână după armistiţiul francez din 17 iunie 1940, România primeşte o notă ultimativă din partea URSS: ni se cerea să cedăm imediat Basarabia şi Bucovina de nord. A fost un moment extraordinar de dramatic. Regele Carol al II-lea nemaiavând parlament, este silit să-şi adune cel puţin un Consiliu de Coroană – instituţie veche pe care o scoate din nou la lumină. Consiliul de Coroană adună în grabă 21 de membri.

  Avem 36 de ore ca să răspundem acestui ultimatum. Cum putem apăra 650 de kilometri de graniţă împotriva unei puteri de 20 de ori mai mare decât România? S-a telefonat imediat ministrului de externe german pentru a interveni pe lângă ruşi ca să începem negocieri. Dar în acel moment germanii şi ruşii sunt aliaţi. Hitler ne spune să cedăm imediat. Atunci, la o a doua întrunire a Consiliului de Coroană, câteva ore mai târziu, din 21 de membri numai şase au mai fost de părere să rezistăm orice ar fi, printre ei Nicolae Iorga şi un basarabean, istoricul Ştefan Ciobanu!

  Şi acum mă întreb, după atâtea zeci de ani, acum când cunoaştem ce a urmat, şi de asemeni care a fost clauza secretă din Pactul Ribbentrop-Molotov (care cuprindea acordul dat sovieticilor de a înainta până la Prut), mă întreb dacă nu aceşti şase oameni au fost cei care au avut dreptate. Oare n-ar fi fost mai bine în ziua aceea să spunem că rezistăm? Pierdeam războiul în 8 zile, mureau câteva zeci de mii de oameni, dar nemţii ar fi intrat în ţara noastră, pentru că n-ar fi admis – e un calcul pe care îl puteau face şi oamenii politici de atunci – să-i lase pe ruşi să pună mâna pe petrolul de la Ploieşti, din moment ce pregăteau un război împotriva URSS. Lucrul acesta se ştia, îl scrisese Hitler în cartea lui, Mein Kampf, cu ani în urmă. E clar deci că, dacă noi îi lăsam pe nemţi să ne ocupe restul ţării, am fi avut exact aceeaşi situaţie ca Polonia, adică în tot timpul războiului am fi fost ocupaţi de cele două mari puteri agresoare, dar rămâneam cu onoarea nepătată. Există un principiu de la care n-aveam voie să ne abatem: nu cedezi un petic de pământ fără să tragi un foc de armă. Aceasta a fost, după părerea mea, marea eroare politică pe care am făcut-o în ultimii 50 de ani. Noi trebuia să ne batem în 1940 împotriva ruşilor, chiar de n-ar fi durat decât opt zile. Căci, după ce am