xml:lang="en-US">Îl lăsară pe Juan în pădurea de lângă stejarul prăbușit, după care se îndreptară spre est vreun kilometru și jumătate și împărțiră echipa. Rodrigo își luă trupa spre pantele din nord, în timp ce Mateo și Nancy montară o capcană cu sârmă împreună cu cei doi băieți francezi, Jean-Clair și Jules.

– Aș fi vrut să avem mai mult timp, murmură Mateo spre Nancy, care scormonea prin rucsac din nou.

Jean-Clair și Jules se uitau la ei. Ea nu răspunse.

Mateo luă două grenade de la ea și o rolă de scotch industrial, după care lipi prima grenadă de trunchiul unui puiet de la marginea drumului la înălțimea șoldurilor. Nu mai vorbea. Nancy legă sârma de un alt puiet de pe partea cealaltă a drumului, apoi se întoarse la Mateo să vadă cum leagă capătul lui de cuiul de siguranță al grenadei. Îl strânsese foarte îngrijit.

– Jean-Clair, spuse Nancy, tu și Jules luați cealaltă grenadă și aranjați-o la fel ca pe asta la douăzeci de metri mai în față.

Jean-Clair luă grenada, sârma și scotchul și băieții o porniră pe drum în sus.

Nancy se uită la ei cum leagă sârma la înălțimea potrivită pentru partea din față a unui camion de soldați. Chiar dacă știa unde e, Nancy de-abia putea să zărească sârmulița gri, subțirică, întinsă peste drumul punctat de umbre. Când Jean-Clair și Jules se întoarseră, Nancy le văzu expresiile mohorâte și concentrate și lucirea inconfundabilă a transpirației pe locul unde țineau între degete mitralierele Bren.

Vorbi încet.

– Băieți, ați fost antrenați pentru asta. O să fie bine. Așezați-vă pe poziții.

Ei dădură din cap, mărul lui Adam li se urca și cobora în timp ce înghițeau în sec de frică și entuziasm, apoi se urcară pe panta lină dinspre sud. Antrenați pe dracu’! Două sau trei săptămâni într-o clasă de cincizeci cu Nancy care zbiera la ei nu era tocmai Sandhurst.

– Sper să ai dreptate cu toată chestia asta, căpitane, spuse Mateo în timp ce se cățăra peste zidul scund de piatră care separa drumul de câmp.

Nu prea aveai unde să te ascunzi pe partea asta a drumului. Era doar un șanț de scurgere între marginea de sus a câmpului și pădurile de dincolo.

– De ce? întrebă ea în timp ce se ținea după el.

– Pentru că dacă greșești în privința acestui atac, eu va trebui să dezamorsez prima capcană a lui Jean-Clair.

O spusese ca pe o glumă, dar ea era prea tensionată ca să poată râde acum.

– Nu greșesc, răspunse ea, mergând în sus pe pantă, îndepărtându-se de el.

Apoi se opri, simți o adiere în aer înainte să audă. O explozie se rostogoli spre ei dinspre drum.

Capitolul 37

Cele două ore pe care le petrecuseră așteptând ca mașinile să treacă peste stejar fuseseră o tortură fină. Nancy voia să se termine, trebuia să se miște, să lupte, dar fiecare clipă pe care germanii o petreceau căutând capcane era un moment în plus pentru Gaspard să-și pregătească planul de apărare și să-și evacueze oamenii de pe platou. Aruncă o privire spre ceas. Mai erau patru ore de lumină. Dacă reușeau să-i țină pe germani să nu năvălească peste Mont Mouchet până la lăsarea întunericului, majoritatea luptătorilor lui Gaspard ar fi putut fugi de pe munte.

Își lăsă capul pe spate, se sprijini de marginea șanțului, își numără respirațiile, apoi sări pe poziție când auzi zornăitul de mitralieră dinspre vest. Câteva minute mai târziu se auzi și sunetul gutural al mortierei și pocnetul unei puști. Era a doua parte a planului. De-ndată ce drumul era eliberat, Juan primise ordin să tragă în convoi și apoi să fugă. C-un pic de noroc, germanii vor pierde încă o oră ca să-l caute.

Juan se trânti gâfâind în șanț lângă ei după vreo douăzeci de minute. Mateo îl îmbrățișă. Un oftat scurt și rapid fu singurul indiciu că-i fusese greu să-l aștepte.

– Ei bine? întrebă Nancy.

– Puștiul avea dreptate, răspunse Juan. Vreo mie de infanteriști cu sprijin de artilerie. Mina ta a zburat șenila tancului pe care l-au trimis să dea la o parte copacul; a trebuit să-l repare înainte să pornească din nou. Totul foarte organizat. Când păreau că sunt aproape gata, i-am ciocănit și eu un pic. A mimat jetul mitralierei sale. Aveau mortiere pe poziții în două minute. Așa că am tulit-o.

Suna de parcă îi era ciudă că fusese impresionat de ei.

– Sunt Waffen-SS. N-am mai văzut trupe atât de bune în zona asta. Tot ce-i mai bun pentru Gaspard.

Nancy înjură fluent în barbă. Fix de asta aveau nevoie! Trupe de elită din belșug. Simțea miros de usturoi sălbatic, de ulei de armă, mireasma minerală de sol, transpirație. Aveau să ajungă în curând. Se întoarse în șanț și puse mâna pe brațul lui Jean-Clair.

– Băiete, treaba noastră nu e să-i oprim pe ăștia, e să-i încetinim. Vrem să piardă timp alergând după noi. O să facem gălăgie și după