Vorbea destul de încet, încât doar Jean-Clair putea s-o audă.

– Bine, spuse el.

Minutele trecură târâș până când Nancy auzi huruitul motoarelor în depărtare și ridică vocea.

– Dacă trage cineva înainte să dau eu ordin, o să-l omor eu cu mâna mea. S-a-nțeles?

– Da, căpitane..., murmurară ei.

Răcnetul gutural al camioanelor diesel era din ce în ce mai clar. Nancy se uită printre ierburile înalte care străjuiau șanțul. Un tanc ușor în față, urmat de două vehicule semișenilate care remorcau mitraliere Howitzer. La naiba! Grenadele n-ar fi avut nici o șansă. Se uită la vehiculele grele cum treceau zguduind valea pe măsură ce înaintau, apoi văzu marea masă de infanterie care urma, câte patru în rând. Pe măsură ce treceau pe sub ea, la mai puțin de 25 de metri, putu să vadă fețele fiecăruia. Bărbați, nu băieți. Stăpânii Universului, zdraveni și bine hrăniți, în rânduri ordonate, marșând sincronizat. Mai departe, la vest, de-a lungul drumului, deveniseră ca un șarpe verde care se târa în sus prin vale. Valea ei.

Strânse Brenul, simți metalul încălzit de soarele de primăvară care îi atingea degetele și se rugă, nu lui Dumnezeu, ci aceluia care făcuse cele două grenade în Marea Britanie. Spera că reușise să pună un vârf de magie în ele sau că adierea vântului, umezeala din aer, milioanele de mișcări din univers o să facă să se rostogolească sub una dintre semișenile înainte să explodeze. Să bubuie motorul, să-i oblige pe germani să abandoneze unul dintre tancurile inutile în loc să-l care în sus pe munte și să-l îndrepte spre băieții lui Gaspard.

Prima grenadă se detonă cu o explozie scurtă, dar puternică, iar valea se înfioră. Un stol de păsări se înălță într-un zbor speriat, chiar în spatele lor. A doua explodă jumătate de minut mai târziu cu un zgomot diferit, înfundat, o explozie dublă care zgudui pământul, nu aerul. Nancy se lipi de șanț și se uită după fum. Da! O coloană neagră și untoasă de ulei de motor de la primul vehicul semișenilat.

Simți cum Jean-Clair se mișcă lângă ea.

– Așteaptă-ți rândul, Jean-Clair.

Când Rodrigo și detașamentul lui începură să tragă, un zăngănit de mitraliere și ecoul lor triplat de pantele înalte de deasupra se revărsară peste germani dinspre pădure, din partea opusă poziției lui Nancy. Zornăitul mitralierelor ușoare, bufnitul gloanțelor care plesneau pietrișul, amestecat cu ordinele strigate scurt și urgent în germană, țipetele oamenilor deja răniți, apoi bubuitul surd al unuia dintre rezervoarele semișenilatei avariate care sărise în aer și miasma care se revărsa. Oamenii SS reacționară rapid, ocupând pozițiile de tragere în spatele vehiculelor rămase. Degetele lui Nancy se albiseră pe patul Brenului ei în timp ce se uita la patru grupuri a câte trei infanteriști cum montau mortierele pe marginea de nord, unde zidurile joase de piatră de la marginea drumului i-ar fi putut apăra. Căută distanța poziției lui Rodrigo. Simți în gât gustul amar al adrenalinei.

– Căpitane, spuse Jean-Clair cu o voce disperată.

– Așteaptă! mârâi ea.

Mai multe comenzi strigate scurt în germană și grupulețe de oameni cu armele la piept începură să urce panta din nord, la vest de locația lui Rodrigo, gata să-i flancheze pe el și grupul lui de sus.

Era timpul să le pună bețe-n roate.

– Acum!

Mateo și Juan săriră în picioare și aruncară grenade din șanț peste pajiște, direct în drum, printre soldații din spatele semișenilatei, în timp ce Nancy, Jean-Clair și Jules își concentrară focul pe echipele care operau mortierele. Timpul trecea foarte greu și mult prea repede. Simțea fiecare glonț din Bren ce străpungea tunica groasă a caporalului care stabiliza mortiera de parcă ar fi fost în corpul ei. Unu, doi, trei, de-a lungul spatelui, într-o diagonală începând de la omoplat, coloană, rinichi. Îl aruncă în față. Țeava mortierei se duse într-o parte, trimițând încărcătura în deal și o mare pală de pământ și piatră fu aruncată în aer.

Asta îi zdruncină.

– Hai! Hai! Hai! strigă Nancy urmându-i pe Mateo și Juan spre vest, de-a lungul șanțului, mergând pe vine în timp ce germanii se chinuiau să-și dea seama de unde venise noul atac.

Apucă o altă grenadă de la brâu în timp ce alerga, trase cuiul cu dinții și o aruncă pe sub braț peste câmp. Explodă în perete, trimițând o explozie de fragmente de piatră ce se răspândiră printre soldați.

Oamenii lui Rodrigo nu mai trăgeau, dispăruseră în pădure în secunda în care detașamentul lui Nancy li se alăturase. Jules se întoarse și trase cu Brenul din nou, după care se împletici înapoi, cu brațul peste ochi în timp ce încărcătura unei mortiere îi explodă la picioare. Jean-Clair îl apucă de haină și îl trase, orbit și urlând prin șanțul de scurgere. Aici era mai la adăpost, mai ferit, dar era și mâlos ca naiba, iar bocancii lui Nancy rămăseseră înțepeniți. Gloanțele vâjâiau pe lângă capul ei, apoi fură din nou feriți de o dumbravă tânără care se întindea între ei și pădure.

– Repede, spre copaci! strigă ea.

Jean-Clair