Cărți «Pădurea Norvegiană descarcă cărți bune online gratis PDF 📖». Rezumatul cărții:
— Hei, ce-ai păţit? m-a întrebat ea. Parcă nu-ţi sunt boii acasă.
— N-am nimic. Am fost şi eu într-o mică excursie şi sunt cam obosit.
— Arăţi de parcă ai fi văzut o stafie, spuse Midori.
— Zău?
— Ai ore în după-amiaza asta?
— Germană şi religie.
— Poţi să chiuleşti?
— La germană nu, pentru că am test.
— Când se termină?
— La două.
— Bine. Ce-ar fi să vii cu mine în oraş să bem ceva?
— Să bem la ora două? am întrebat eu.
— Ca să-ţi mai schimbi starea de spirit… pari atât de abătut! Hai cu mine ca să-ţi mai transmit un pic de energie! Eu asta aş vrea… să bem ceva şi să-mi mai revin şi eu. Ce zici?
— Bine, hai să mergem! am zis eu, oftând. Te aştept la ora două în faţa clădirii.
După germană, am luat autobuzul şi ne-am dus în Shinjuku. Am intrat într-un bar subteran, undeva în spatele librăriei Kinokuniya. Am început amândoi cu două pahare de vodcă şi apă tonică.
— Vin aici din când în când, spuse ea. Nu se sinchiseşte nimeni că bei ziua-n amiaza mare.
— Obişnuieşti să bei peste zi?
— Câteodată, spuse ea, făcând să răsune cuburile de gheaţă din pahar. Uneori, când mi se pare grea viaţa… vin aici şi beau vodcă şi apă tonică.
— Ţi se pare grea viaţa?
— Da, uneori, spuse Midori. Am şi eu problemele mele.
— Ca de exemplu?
— Familia, prietenii, cicluri menstruale neregulate… prostii de-astea.
— Mai bem câte un pahar? am îndemnat-o eu.
— Bem!
Am făcut semn cu mâna chelnerului şi am mai comandat două pahare de vodcă şi apă tonică.
— Mai ţii minte că m-ai sărutat în duminica aceea? întrebă Midori. M-am tot gândit la gestul tău… a fost grozav!
— Îmi pare bine!
— Îmi pare bine!” mă maimuţări Midori. Doamne, cât eşti de ciudat!
— Zău?
— Ştii, mă gândeam că ar fi fost grozav ca acela să fi fost primul sărut din viaţa mea. Dacă aş fi capabilă să schimb cursul vieţii, pe cuvânt că aşa l-aş considera şi m-aş gândi la el toată viaţa. Apoi m-aş întreba ce s-o fi întâmplat cu băiatul acela, Watanabe, pe care l-am lăsat să mă sărute pentru prima oară în viaţă, pe terasa de la mansardă… o fi având vreo cincizeci şi opt de ani acum?… N-ar fi grozav?
— Cum să nu! am zis eu, spărgând un fistic.
— Ia ascultă, ce-i cu tine? Pari atât de absent… şi nici măcar nu mi-ai răspuns la întrebare.
— Probabil că nu m-am obişnuit cu lumea asta, am zis eu după o clipă de gândire. Nu ştiu, dar am senzaţia că lumea nu e cum trebuie. Oamenii, peisajul… totul mi se pare ireal.
Midori şi-a rezemat un cot de bar şi m-a privit fix.
— Parcă am mai întâlnit asta undeva… Într-un cântec de-al lui Jim Morrison. Sunt sigură.
— People are strange when you're a stranger24.
— Peace25! spuse Midori.
— Peace! am zis şi eu.
— Zău că ar trebui să vii cu mine în Uruguay, spuse Midori, stând în continuare rezemată de bar. Dă-i încolo pe toţi – iubită, familie, facultate!
— Nu-i rea ideea, am spus, râzând.
— Nu ţi se pare minunat să scapi de toate şi de toţi şi să te duci undeva unde nu cunoşti pe absolut nimeni? Uneori îmi vine să fac aşa ceva. Chiar mi-aş dori. Dacă m-ai duce cu tine, undeva departe, ţi-aş trânti o grămadă de prunci voinici ca nişte tăuraşi şi am trăi cu toţii fericiţi, alergându-ne şi hârjonindu-ne.
Am râs cu poftă şi mi-am terminat al treilea pahar de vodcă.
— N-ai vrea o grămadă de prunci voinici ca nişte tăuraşi?
— Cum să nu! am zis. Mi-ar plăcea grozav să-i văd cum arată.
— Nu-i nimic dacă nu-i vrei, spuse Midori, în timp ce mânca un fistic. Vezi bine că spun doar prostii la ora asta. Dă-i încolo pe toţi şi hai să plecăm undeva… Ce rost ar avea să mergem în Uruguay? Nu vezi acolo decât rahat de măgar.
— S-ar putea să ai dreptate.
— Rahat de măgar peste tot. Rahat ici, rahat colea… toată lumea asta-i un rahat! Te rog desfă-mi şi mie fisticul ăsta.
M-am chinuit până am reuşit să-l sparg şi să-l curăţ de coajă.
— Da, dar ce grozav a fost în duminica aceea! continuă ea. Sus, pe terasă, privind focul, bând bere, cântând… Nici nu mai ţin minte de când nu m-am mai simţit atât de relaxată. De obicei, mereu am câte ceva de făcut, mereu mi se dă ceva de făcut. Cel puţin, tu mă laşi în pace.
— Păi, eu nu-ţi cer nimic pentru că încă nu te cunosc bine.
— Vrei să spui că dacă m-ai cunoaşte mai bine, te-ai comporta ca toţi ceilalţi?
— Probabil, am zis. Ca să supravieţuieşti în lumea asta, trebuie să-i pui pe alţii la treabă.
— Sunt sigură că tu nu mi-ai face aşa ceva. Eu zic că mă pricep la oameni şi ştiu exact cine profită de altul sau cine se lasă păcălit. Tu nu eşti genul ăsta şi de aceea mă simt atât de bine cu tine. Ai idee cam câţi sunt cei care profită şi cei pe seama cărora se profită? O mulţime! Şi apoi îi auzi lăudându-se că au păcălit pe nu ştiu cine sau se vaită că au fost păcăliţi. Nu pot să sufăr asemenea chestii, dar n-am încotro. Sunt lucruri pe care trebuie să le fac şi le iau ca atare.
—