– Haide, lasă. A fost prea ciudat pentru a fi o amintire.

– Cele mai multe vise sunt generate de memorie, cu excepţia lui Inigo, desigur. Ele îşi au rădăcinile în realitate, în experienţă. Ceea ce vezi este evenimentul aşa cum îl recunoaşte personalitatea ta reală. Visele sunt lucruri foarte adevărate, Aaron, nu sunt ceva ce se poate ignora sau îndepărta cu un aerosol. Dacă nu te confrunţi cu ceea ce visezi, niciodată nu vei fi cu adevărat împăcat cu tine însuţi.

– Trebuie să-ţi dau un ban de argint acum?

– Sarcasmul este un foarte jalnic mecanism de apărare socială, mai ales în aceste circumstanţe. Ştim amândoi cât ai fost de tulburat. Nu-ţi poţi ascunde emoţiile de cineva cu atâta experienţă ca mine. Gaia-câmpul te arată aşa cum eşti.

Aaron se asigură că gaia-particulele erau complet închise, nepermiţând să-i scape nimic din interiorul craniului.

– Bine, atunci, mormăi el. Ce a fost ce-am visat?

– Ceva din trecutul tău.

– Hei, haide. Cu siguranţă mă aflu în prezenţa unui adevărat maestru galactic al artei.

Imperturbabilă, Corrie-Lyn mai luă o înghiţitură de ceai.

– Mai relevant, un moment întunecat din trecutul tău. Ca să supravieţuiască ştergerii şi să se manifeste atât de puternic, aş crede că a fost ceva crucial în dezvoltarea ta psihologică. Oamenii aceia erau foarte speriaţi, îngroziţi chiar. Pentru ca atât de mulţi indivizi să alerge atât de înspăimântaţi, ameninţarea trebuie să fi fost letală. Acest lucru este rar în ziua de azi în Confederaţie, chiar şi în rândul celor mai îndepărtate Lumi Exterioare.

– Deci conduceam o misiune de evacuare din calea unui dezastru. Rar, dar nu imposibil. Se întâmplă o mulţime de lucruri în Lumile Externe la care planetele mai dezvoltate închid ochii.

Corrie-Lyn îi zâmbi trist.

– Ai fost deasupra lor, Aaron. Îţi aminteşti? Nu alergai cu ei. Erai cel de care se temeau. Tu şi ceea ce reprezentai.

– Asta e o tâmpenie.

– Bărbaţi. Femei. Copii. Toţi fugeau. Toţi isterizaţi şi îngroziţi. Mă întreb ce aveai de gând să faci cu ei. Am stabilit când eram la templu că nu ai niciun fel de conştiinţă.

– Foarte inteligent! zise el batjocoritor. Te-am enervat, iar acum vii şi deschizi focul ca să-ţi iei un pic revanşă psihologică. Doamnă, trebuie să-ţi spun că e nevoie de mult mai mult ca să mă poţi speria şi, pe Ozzie! ăsta e adevărul adevărat.

– Nu încerc să te sperii în niciun fel, Aaron, răspunse ea cu seriozitate. Nu asta înseamnă Visul Viu, nu adevăratul Vis Viu. Noi existăm pentru a ghida viaţa omului spre împlinire. Promisiunea Golului este o parte foarte mare din asta, da, dar nu este singura componentă pentru a înţelege ceea ce eşti, care este natura ta elementară. Vreau să eliberez potenţialul din tine. În mintea ta, există ascuns mai mult decât violenţă fără sens, simt asta. Poţi fi mult mai mult decât ceea ce eşti azi, dacă m-ai lăsa să te ajut. Putem explora visele tale împreună.

– Poţi să mă consideri demodat, dar visele mele sunt ale mele.

– Întunericul la care ai fost martor la sfârşit mă interesează.

– Umbra aceea?

În ciuda lui însuşi, Aaron era curios să ştie de ce îi atrăsese atenţia.

– O umbră cu aripi – ceea ce are o puternică rezonanţă pentru majoritatea oamenilor, indiferent de curentul cultural din care provin. Dar era mai mult decât o simplă umbră. Avea un înţeles semnificativ pentru tine. O reprezentare a subconştientului tău, cred. La urma urmei, nu te-a surprins. Dacă nu altceva, te-ai simţit aproape confortabil cu ea.

– Orice ar fi, avem lucruri mai importante deasupra cărora să ne concentrăm acum. Aterizăm în cinci ore şi jumătate.

Ceva în mintea lui îi spunea să închidă această conversaţie acum. Ea încerca să-i distragă atenţia, să-l prindă cu garda jos. Nu-i putea permite asta, trebuia să rămân complet concentrat pe misiunea sa de a-l localiza pe Inigo.

Corrie-Lyn ridică o sprânceană.

– Chiar nu te interesează? Despre tine cel adevărat vorbim aici.

– Îţi tot repet, sunt fericit cu ceea ce sunt acum. Deci, spuneai că Inigo a venit pe Anagaska pentru a-şi vizita familia.

Ea îi aruncă o privire descurajată.

– Am spus că îşi vizita planeta natală uneori, atunci când totul devenea prea mult pentru el. Tot ce ştiu e că avea familie. Restul concluziilor îţi aparţin în totalitate.

– Mama lui a migrat spre interior, apoi s-a descărcat în ANA. Dar mătuşa?

– Nu ştiu.

– Crezi că mătuşa avea copii? Veri cu care să fi crescut împreună?

– Nu ştiu.

– A existat vreo proprietate de familie? Un refugiu în care se simţea în siguranţă?

– Nu ştiu.

El se lăsă pe spate, rezistând cu greu să nu se uite urât la ea.

– Biografia lui oficială spune că a crescut în Kuhmo. Te rog, spune-mi că nu este o minciună!

– Aş presupune că este corect. Adică nu am niciun motiv să mă îndoiesc. Este locul în care Visul Viu i-a construit biblioteca.

– Punctul central de adorare a zeului vostru viu, nu-i aşa?

– Nu sunt surprinsă că nu vrei să te cunoşti pe tine însuţi. Eşti un adevărat rahat, şi ştii asta.

Bunul Artful Dodger alunecă înapoi în spaţiul real la o mie de kilometri deasupra planetei Anagaska. Aaron îi spuse unităţii centrale să se înregistreze la reţeaua spaţială locală şi să ceară permisiunea de aterizare în portul spaţial Kuhmo. Aprobarea îi fu acordată imediat, iar nava începu coborârea în mijlocul continentului estic pătat de nori.

Atunci când a fost prima dată confirmată ca H-congruentă şi alocată pentru emigrare de către CST în 2375, Anagaska era o lume ştearsă, aflată în ceea ce se numea atunci spaţiu în faza a treia, destinată unei dezvoltări îndelungate şi lente.