două albine care scot sunete asurzitoare, încrucişându-şi mandibulele-sabie cu acele-florete ale celorlalte. Dar rinocerul ei pierde din înălţime; de jur-împrejurul cornului său frontal sunt înfipte harpoane negre, ca nişte banderile, şi scarabeul întâmpină dificultăţi din ce în ce mai mari în a-şi menţine poziţia de zbor.

Animalul este epuizat şi continuă să piardă din altitudine, sângerând de pretutindeni şi în cele din urmă ajunge la înălţimea begoniilor.

103 aterizează forţat.

Albinele continuă să se afle deasupra ei, dar un detaşament de artileriste pedestraşe soseşte în goană şi le împrăştie.

Acum 103 are de făcut altceva, foarte important.

Deasupra combatanţilor învălmăşiţi, care se luptă corp la corp, albinele dansează in opt, comentând astfel bătălia.

Avem nevoie de trupe proaspete.

Pe dată, din stup decolează întăririle.

Noile escadrile sunt constituite din albine tinere (în vârstă de douăzeci sau treizeci de zile în marea lor majoritate), dar foarte îndrăzneţe.

După o oră încheiată, belokanienele au pierdut doisprezece rinoceri din treizeci, şi o sută douăzeci de artileriste din cele trei sute angajate în luptă.

În tabăra adversă, din şapte sute de askoleiniene trimise spre norul cenuşiu, patru sute de luptătoare au pierit. Supravieţuitoarele stau la îndoială, neştiind ce ar fi mai bine să facă: să se bată până la capăt sau să se întoarcă pentru a apăra cuibul? În cele din urmă, optează pentru cea de-a doua soluţie.

Când coleopterele, purtându-le în spinare pe artileristele belokaniene, aterizează la rândul lor în Stupul de aur, acesta li se pare ciudat de pustiu. În fruntea lor se află 9. Roşcatele adulmecă o capcană şi rămân în prag, stând pe gânduri dacă să păşească sau nu mai departe.

 

 

 

113. ENCICLOPEDIE

 

SOLIDARITATE: Solidaritatea se naşte din durere şi nu din bucurie. Oricine se simte mai apropiat de cel cu care a împărtăşit un ceas greu decât de cineva care a trăit împreună cu el un eveniment fericit.

Nenorocirea este o sursă de solidaritate şi de unire, în timp ce fericirea scindează. De ce? Deoarece un triumf comun îl face pe fiecare să-şi simtă meritul propriu subestimat. Fiecare îşi închipuie că este de fapt singurul autor al unui succes comun.

Câte familii nu sunt divizate cu prilejul unei moşteniri? Câte grupuri rock and roll rămân strâns unite... până dau de succes? Câte mişcări politice nu s-au destrămat după ce au luat puterea?

Din punct de vedere etimologic, cuvântul "simpatie" provine de altfel din sun pathein, care înseamnă "a suferi împreună cu". La fel, "compasiune" provine din latinescul cum patior, semnificând, la rîndul său, "a suferi împreună cu".

Un individ îşi poate depăşi pentru o clipă individualitatea-i insuportabilă imaginându-şi suferinţa martirilor din grupul său de referinţă.

Coeziunea şi forţa unui grup, îşi trag rădăcinile din amintirea unui calvar trăit împreună.

 

EDMOND WELLS,

Enciclopedia cunoaşterii relative şi absolute, volumul II.

 

 

 

114. ÎN STUP

 

9 coboară de pe animalul său de luptă şi adulmecă cu antenele. În jurul ei se mai adună şi alte furnici. Are loc o consfătuire rapidă.

Aşezaţi-vă în formaţie de comando pentru teren foarte periculos.

Dispuse într-un careu compact, furnicile pătrund în stupul inamic. Înăuntrul acestuia, rinocerii zburători nu mai sunt de nici un folos, astfel încât li se dă să rumege nişte scoarţă ca să aştepte liniştiţi în prag.

Belokanienele au impresia că violează un sanctuar. Nici o altă fiinţă în afară de albine nu a mai intrat până acum în acest loc. Zidurile de ceară par că vor să le înghită pe furnicile care înaintează prudent.

Pereţii de o formă geometrică ireproşabilă aruncă reflexe aurii. Mierea luceşte în bătaia câtorva raze de lumină ce se strecoară înăuntru. Plăcile de ceară sunt sudate cu propolis, acea gumă roşiatică pe care albinele o culeg de pe carapacea mugurilor de castan şi de salcie.

Nu vă atingeţi de nimic! emite 9.

Dar e deja prea târziu. Furnicile, atrase de miere şi vrând să o guste, s-au şi încleiat, încât e imposibil să mai fie scoase de acolo fără ca salvatoarele să nu se înnămolească la rândul lor.

Artileristele care au mai păstrat ceva acid în rezervoare merg cu spatele înainte pentru a putea să tragă la iuţeală în oricine ar încerca să le atace pe neaşteptate.

Totul miroase a dulce şi a capcană.

Nu vă atingeţi de nimic!

Furnicile adulmecă prezenţa lucrătoarelor şi a luptătoarelor askoleiniene ascunse în fagurii de ceară, gata să sară pe ele la un semnal.

Cruciatele ajung în faţa unui grilaj hexagonal, asemănător cu inima unui reactor nuclear, cu deosebirea că, în locul babelor de uraniu, aici se află viitoarele cetăţene ale Stupului de aur: vreo opt sute de alveole pline cu ouă, o mie două sute de alveole conţinând larve şi două mii cinci sute de alveole ocupate de nimfe albe. Zona centrală este formată din şase alveole mai importante: în ele cresc larvele prinţeselor sexuate.

Arhitectura le impresionează pe furnici în mod deosebit. Ea reprezintă expresia unei civilizaţii aflate la apogeu, şi nu are nimic de-a face cu coridoarele haotice, construite la întâmplare, în conformitate cu legea minimului efort, ale oraşelor-furnicar. Să fie oare furnicile mai puţin inteligente sau mai puţin rafinate decât albinele? Aşa s-ar zice, ţinând seama de mărimea creierului celor din urmă, care este mult mai voluminos decât cel al furnicilor. Şi, totuşi, studiile de biologie efectuate de regina Chli-pou-ni au dovedit că inteligenţa nu depinde exclusiv de volumul cerebral. Corpii pedunculaţi, apanaj al complexităţii sistemului nervos al insectelor, sunt mult mai dezvoltaţi la furnici.

Belokanienele continuă să înainteze şi descoperă o comoară: o sală plină până la refuz cu provizii. Se găsesc acolo vreo zece kilograme de miere, respectiv o cantitate egală cu de douăzeci de ori greutatea tuturor locuitoarelor stupului. Roşcatele discută, agitându-şi nervoase antenele.

Aventura este într-adevăr prea periculoasă. În consecinţă, luptătoarele fac cale întoarsă, îndreptându-se spre ieşire.

Pe ele! Să le distrugem pe intrusele astea până nu ies din stup! emite o albină.

De pretutindeni, din alveolele hexagonale ţâşnesc albine luptătoare.

Furnicile cad cu nemiluita sub loviturile acelor veninoase. Cele care rămân încleiate în sol nici măcar nu mai sunt considerate demne de o luptă propriu-zisă.

9, împreună cu nucleul comandoului, reuşesc, totuşi, să răzbată în afara stupului. Furnicile îşi