care şi-a dat drept loc de naştere şi ultim domiciliu ţinutul Macva (la vest de Belgrad), ducând astfel la apariţia grupului tribal macvaya. Imigraţia ţiganilor în SUA direct din Europa se va încheia în 1914, odată cu Primul Război Mondial şi cu înăsprirea controalelor care i-au urmat, pana ce, după 1970, vor începe să sosească din ţările comuniste ale Europei de Est noi grupuri de rudari şi alţi ţigani.

Prin toate acestea, ţiganii, în mare parte, nu făceau decât să participe la o frământare cu caracter social, mult mai răspândită decât ar fi părut la prima vedere. O serie de factori de ordin general vor contribui la ritmul sporit al imigraţiei din a doua jumătate a secolului al XIX-lea: posibilităţile economice oferite de Europa de Vest şi de Statele Unite, transportul feroviar îmbunătăţit, transportul maritim mai rapid şi mai ieftin. Dacă privim mai atent la ce se petrece în America de Nord, analogia cu tendinţele generale ale imigrării – „romnichel” -ii sosiţi din Anglia la momentul de culme al imigrării, iar romii şi rudarii odată cu marele val de imigrări din Europa Răsăriteană – sugerează că dacă ar fi vorba de unele cauze ale imigrării specifice ţiganilor, atunci acestea nu au jucat un rol major în decizia lor de a pleca, A existat totuşi o inegalitate în ceea ce priveşte dispoziţia diferitelor grupări de ţigani de a pleca spre Statele Unite. „Romnichel” -ii, romii şi rudarii nu sunt singurele grupări de ţigani care vor sosi în America; alte grupări sunt însă slab reprezentate şi modelul rezultat al structurii populaţiei ţigăneşti din Statele Unite nu va reuşi nici pe departe să fie o secţiune transversală reprezentativă, nici chiar pentru populaţia din acele regiuni ale Europei de unde au provenit emigranţii.

S-a stabilit adesea o legătură între avântul iniţial şi dezrobirea ţiganilor în fara Românească şi Moldova, dar acest lucru lasă neexplicate cronologia şi modelele de migraţie a romilor, precum şi organizarea socială a acestora. Pe de altă parte însă, antecedentele anumitor familii de romi, de ursari şi de rudari, care au ajuns în vest, indică o şedere îndelungată în alte ţări decât Moldova şi Ţara Românească, fără a sprijini ideea unei imigrări masive din principatele româneşti în deceniul şase al secolului al XIX-lea{224}.

Aceste dubii sporesc dacă luăm în considerare probele furnizate de propriile lor dialecte, la o vreme când acestea încep pentru prima oară să fie consemnate. Influenţa exercitată de limba română asupra lor este de necontestat, dar ele prezintă în acelaşi timp şi urme clare ale infiltrării unor elemente lingvistice maghiare. Aceste elemente vor mai fi limitate în cazul dialectului căldărarilor decât în cel al rudarilor, dialect care adoptă un număr mare de cuvinte maghiare, începând în acelaşi timp să imite tiparele de intonaţie ale limbii maghiare, în vreme ce dialectul ciurarilor se va situa undeva între primele două. Pătrunderea în această proporţie a altor elemente lingvistice decât cele româneşti indică o expunere prelungită la alte limbi, după ce romii s-au distanţat de influenţa limbii române sau poate chiar în timpul influenţei exercitate de către aceasta. Probleme asemănătoare apar şi în cazul graiului folosit în afara României de către grupuri de ţigani vorbitori ai limbii române, dar care au pierdut deprinderea de a vorbi limba lor romani. Ţiganii rudari care vor juca un rol important în a doua jumătate a veacului al XIX-lea foloseau, în limba română vorbită de ei, numeroase elemente lexicale de origine sârbo-croată, în timp ce ţiganii băieşi, stabiliţi în prezent în jurul oraşului Pécs, din sudul Ungariei, par să utilizeze o formă arhaică a limbii române, asemănătoare celei vorbite cu veacuri în urmă în Banat, o regiune cu un amestec etnic, învecinată cu partea de vest a Ţării Româneşti (divizată mai târziu între Ungaria, România şi Iugoslavia).{225}

În cercetarea unor atari evoluţii, punctul de plecare trebuie căutat în afara Ţării Româneşti şi a Moldovei, limba română fiind vorbită şi dincolo de graniţele celor două principate: se vorbeşte în Banat, în partea de nord-est a Serbiei, în partea de vest a Basarabiei şi într-o mare parte a Transilvaniei, mai ales în zonele rurale de la hotarul cu Ţara Românească. Este deci mai uşor de presupus că grosul populaţiei de romi se stabilise cu mult timp înainte în aceste regiuni (unii dintre ei provenind poate din rândul celor care, pe timpul oprimării, s-au refugiat în mod continuu din Ţara Românească şi din Moldova) decât să credem că ea se compunea din robi eliberaţi, refugiaţi în număr mare din principatele danubiene, de teamă că vechiul regim ar fi putut fi reinstaurat.

Conservare şi mutaţie

Există o mare tentaţie de a-i considera pe foarte răspândiţii romi valahi, care din multe puncte de vedere par a fi mai exotici decât cei sedentarizaţi cu mai mult timp înainte, drept cei mai loiali păstrători ai vechilor tradiţii. (Bineînţeles, dacă aşa ar sta lucrurile, romii înşişi ar pleda în acest sens, întrucât şi ei împărtăşesc aceeaşi trăsătură caracteristică majorităţii grupărilor de ţigani, după care ei înşişi sunt ţigani „veritabili”) Totuşi, nu este câtuşi de puţin uşor să decidem cât din sfera culturală a ţiganilor aparţine doar acestora. În domeniul folclorului, de exemplu, ţiganii adaptează în mod curent elemente din cultura comunităţilor ne-ţigăneşti cu care sunt în legătură şi le includ în propriile cântece şi poveşti. În decursul timpului, este posibil ca moştenirea comunităţii respective să cadă în uitare, lăsându-i astfel pe ţigani în chip de custozi a ceea ce la origine împrumutaseră. Pe tărâm lingvistic devine posibilă identificarea în limba romani a împrumuturilor din limbile persană, armeană, greaca şi de altă origine, apoi îndepărtarea, strat după strat a învelişului, pentru a se putea da în vileag fondul, sâmburele iniţial. O atare abordare devine mult mai dificilă în cazul tradiţiei culturale şi al tiparelor valorice ale ţiganilor. Acest lucru este valabil atât pentru aceia care se autointitulează „le rom” (romi) cât şi pentru orice altă grupare din sânul etniei.

Orice tip de societate a ţiganilor are la bază un model foarte complicat de relaţii de familie. Întrucât instituţiile sociale