Un zgomot de mașină venind spre casa noastră ne tulbură liniștea. Știam că părintele Amadi are de lucru la birou dimineața, la capelă, și totuși speram să fie el. Mi-l imaginam pășind pe verandă, ținându-și sutana într-o mână, ca să poată urca repede scările joase, zâmbind.

Amaka se întoarse să vadă cine e.

— Mătușă Beatrice!

M-am întors ca fulgerul. Mama cobora dintr-un taxi galben cam rablagit. Ce căuta aici? Ce se întâmplase? De ce purta șlapii de cauciuc tocmai de la Enugu? Mergea încet, ținându-și șalul, care părea atât de lăbărțat că stătea să-i cadă dintr-o clipă într-alta. Părea să aibă bluza necălcată.

— Mamă, o gini? S-a întâmplat ceva? am întrebat îmbrățișând-o repede ca să pot apoi să mă trag înapoi și să-i examinez fața. Avea mâna rece.

Amaka o îmbrățișă și-i luă geanta.

— Mătușă Beatrice, nno.

Tușica Ifeoma ieși în grabă pe verandă, ștergându-și mâinile pe pantalonii scurți. O îmbrățișă pe mama, apoi o conduse în camera de zi, sprijinind-o așa cum ai sprijini un infirm.

— Unde e Jaja? întrebă mama.

— E afară cu Obiora, spuse tușica Ifeoma. Stai jos, nwunye m. Amaka, ia bani de la mine din geantă și fugi și ia un suc pentru mătușa ta.

— Nu-ți face griji. Beau apă, spuse mama.

— N-am avut curent și apa nu e rece.

— Nu contează, o voi bea așa. Mama se așeză cu grijă pe marginea unui scaun de ratan. Am văzut că are privirea opacă, în timp ce privea în jur. Mi-am dat seama că nu vede nici desenul cu rama crăpată, nici crinii africani proaspeți din vaza orientală.

— Nu știu dacă am capul cum trebuie, spuse ea, și-și apăsă fruntea cu dosul mâinii, așa cum faci când vrei să vezi dacă ai febră. M-am întors de la spital azi. Doctorul mi-a spus să mă odihnesc, dar i-am luat banii lui Eugene, l-am rugat pe Kevin să mă ducă până în parc. Am închiriat un taxi și am venit aici.

— Ai fost în spital? Ce s-a întâmplat? întrebă încet tușica Ifeoma.

Mama se uită de jur împrejur. Se uită fix la ceasul de perete un răstimp, acela cu secundarul rupt, apoi se întoarse spre mine.

— Știi măsuța aceea unde ținem Biblia familiei, nne? Tatăl tău a spart-o pe burta mea. Vorbea de parcă se referea la altcineva, de parcă masa n-ar fi fost din lemn masiv. Mi s-a scurs tot sângele pe jos, înainte să mă ducă la St. Agnes. Doctorul a zis că nu mai poate face nimic să-l salveze. Mama clătină încet din cap. Linii fine de lacrimi i se scurgeau pe obraji, de parcă se chinuiseră să-i iasă din ochi.

— Să-l salveze? șopti tușica Ifeoma. Ce vrei să spui?

— Eram gravidă în șase săptămâni.

— Ekwuzina! Nu mai spune asta! Ochii mătușii Ifeoma se lărgiră.

— Așa e. Eugene nu știa, nu-i spusesem încă, dar e adevărat. Mama alunecă jos. Stătea cu picioarele întinse în față. Era atât de lipsită de demnitate, dar m-am lăsat în jos și m-am așezat lângă ea, umăr lângă umăr.

Plânse vreme îndelungată. Plânse până când mâna cu care o țineam îmi amorți. Plânse până când tușica Ifeoma termină de gătit carnea aproape stricată într-o tocăniță condimentată. Plânse până când adormi, cu capul pe scaun. Jaja o așeză pe o saltea, pe jos, în camera de zi.

Papa sună în seara aceea, în timp ce stăteam pe verandă, în jurul lămpii pe gaz. Tușica Ifeoma răspunse la telefon și veni să-i spună mamei cine fusese.

— I-am închis. I-am spus că nu te las să vii la telefon.

Mama sări de pe scaun.

— De ce? De ce?

— Nwunye m, stai jos imediat! se răsti tușica Ifeoma.

Dar mama nu se așeză. Intră în camera tușicăi Ifeoma și-l sună pe Papa. Telefonul sună scurt după aceea și știam că sunase înapoi.

Ieși din cameră după vreun sfert de oră.

— Plecăm mâine. Și eu, și copiii, spuse ea uitându-se fix înainte, peste privirile celorlalți.

— Unde veți pleca? întrebă tușica Ifeoma.

— Enugu. Mergem înapoi acasă.

— Ești nebună la cap, gbo? Nu pleci nicăieri.

— Eugene vine chiar el să ne ia.

— Ascultă-mă. Tușica Ifeoma își îmblânzi vocea; cu siguranță știa că o voce fermă nu avea cum să treacă de zâmbetul fix de pe fața mamei. Ochii mamei erau încă opaci, dar părea altă femeie decât cea care coborâse din taxi de dimineață. Părea posedată de un alt demon.

— Cel puțin mai stai câteva zile, nwunye m, nu pleca așa de repede.

Mama dădu din cap că nu. Cu excepția buzelor întinse, avea fața lipsită de orice expresie.

— Eugene nu se simte bine. A tot avut migrene și febră, spuse. Duce mult mai multe decât ar trebui să ducă un om. Știi ce i-a făcut moartea lui Ade? E prea mult pentru un singur om.

— Ginidi, ce tot spui acolo? Tușica Ifeoma pocni nerăbdător spre o insectă care-i zbura aproape de urechi. Când trăia Ifediora, au fost câteva dăți, nwunye m, când universitatea nu ne-a dat salariile luni de zile. Eu și Ifediora nu aveam nimic, auzi, și totuși n-a ridicat o singură dată mâna la mine.

— Știi că Eugene plătește taxele școlare pentru până la o sută de oameni? Știi câți oameni trăiesc datorită fratelui tău?

— Nu asta e ideea, și o știi foarte bine.

— Unde să mă duc dacă plec din casa lui Eugene? Spune-mi, unde să mă duc? Nu așteptă ca tușica Ifeoma să-i răspundă. Știi câte mame și-au împins fetele către el? Știi câte i-au