— Am venit prea devreme? întrebă ea. Am impresia că abia te-ai sculat.

  — Poţi să mă aştepţi cincisprezece minute? Mă spăl pe faţă şi mă bărbieresc.

  — Pot să aştept, numai că toţi indivizii care trec pe aici se chiorăsc la picioarele mele.

  — Cam la ce te aşteptai când ţi-ai pus fusta asta scurtă? Doar ştiai că o să intri într-un cămin de băieţi! Mi se pare normal să se uite la tine.

  — A, dar stai liniştit. Mi-am pus astăzi şi nişte chiloţi drăgălaşi… roz, cu danteluţă.

  — E şi mai grav, am zis eu, oftând. M-am întors în cameră, m-am spălat şi m-am bărbierit cât am putut de repede, am îmbrăcat o cămaşă albastră şi un sacou gri, am coborât şi am ieşit repede, cu Midori, pe poarta căminului. Mă trecuse o transpiraţie rece.

  — Ia ascultă, Watanabe, spuse Midori privind spre clădirile căminului, toţi indivizii de aici se masturbează?

  — Probabil că da, am spus eu.

  — Şi se gândesc la fete când fac aşa ceva?

  — Presupun. Mă îndoiesc că se gândeşte cineva la bursa de valori, la conjugarea verbelor sau la Canalul de Suez. Păi, ce să zic, sunt aproape sigur că fiecare se gândeşte la vreo fată când se masturbează.

  — Canalul de Suez?

  — Ţi-am dat şi eu un exemplu.

  — Eu cred că fiecare se gândeşte la o anumită fată, nu?

  — N-ai vrea să-l întrebi pe iubitul tău? am zis. De ce trebuie să-ţi explic eu asemenea tâmpenii duminica dimineaţa?

  — Eram şi eu curioasă. În plus, dacă-l întreb aşa ceva, se înfurie cumplit. El zice că fetele nu trebuie să pună asemenea întrebări.

  — Mi se pare logic.

  — Dar eu vreau să ştiu… din pură curiozitate. Indivizii se gândesc la anumite fete când se masturbează?

  — Păi… cel puţin eu, da. Despre ceilalţi nu ştiu ce să zic, am spus eu, resemnat.

  — Watanabe, te-ai gândit vreodată la mine când ai făcut-o? Spune-mi cinstit, nu mă supăr.

  — Ca să spun drept, nu.

  — De ce nu? Nu sunt destul de atrăgătoare?

  — Nu-i vorba de asta. Eşti atrăgătoare, eşti drăguţă şi ţi se potriveşte grozav stilul ăsta provocator.

  — Atunci de ce nu te gândeşti la mine?

  — Ei bine, în primul rând te consider prietenă şi nu vreau să te amestec în ciudăţeniile mele sexuale, iar în al doilea rând…

  — Ai pe cineva la care te gândeşti.

  — Da, cam aşa e.

  — Măi, să fie! Eşti manierat şi când e vorba de trivialităţi, spuse Midori. De-aia îmi place de tine. Totuşi, n-ai vrea să-mi acorzi şi mie măcar o singură prezenţă în gândurile tale, atunci când te delectezi cu fanteziile sexuale sau când visezi cu ochii deschişi? Îţi cer lucrul acesta pentru că suntem prieteni. Cui i-aş putea solicita aşa ceva? Nu pot să opresc pe cineva pe stradă şi să-i spun: „Dacă vă masturbaţi în seara aceasta, vă rog să vă gândiţi la mine”. Tocmai pentru că te consider prieten, îţi cer această favoare. Şi apoi să-mi spui cum a fost, adică ce-ai făcut etc.

  Am oftat adânc.

  — Da, dar ai grijă să nu pătrunzi în mine… suntem doar prieteni, nu? Atâta vreme cât nu intri în mine, poţi să faci ce doreşti şi să gândeşti ce-ţi place.

  — Nu ştiu ce să zic. Nu mi s-au mai pus niciodată atâtea condiţii… cam prea multe restricţii, totuşi.

  — Vrei doar să te gândeşti la mine?

  — Bine, o să mă gândesc.

  — Ştii, Watanabe, n-aş vrea să-ţi formezi o impresie greşită despre mine. Nu sunt indecentă, nici frustrată şi nici obsedată. Pur şi simplu mă interesează asemenea probleme. Eu am crescut printre fete la colegiul acela, doar ţi-am mai spus. Vreau să ştiu ce gândesc bărbaţii, cum sunt alcătuite trupurile lor… şi nu din revistele pentru femei, ci prin studii de caz.

  — Studii de caz? am mormăit eu, disperat.

  — Eu vreau să ştiu orice, să încerc orice, dar prietenul meu nu acceptă nimic. E foarte rezervat, se supără şi mă face obsedată sau nebună. Nu mă lasă nici măcar să i-o sug. Sunt dornică să ştiu tot felul de lucruri.

  — Ooooo!

  — Ţie îţi displace să ţi-o sugă cineva?

  — Nu, deloc.

  — Adică vrei să spui că-ţi place?

  — Da, cred că da. Dar putem să vorbim despre aşa ceva data viitoare? E o dimineaţă superbă şi chiar nu am chef să o stric cu masturbări şi sex oral. Hai să vorbim despre altceva! Prietenul tău e la aceeaşi universitate cu noi?

  — Nu, la alta, bineînţeles. Ne-am cunoscut în liceu, la o activitate de club. Eu eram la un colegiu de fete, el era la o şcoală de băieţi şi ştii cum sunt activităţile astea şcolare comune… Relaţiile dintre noi s-au strâns după terminarea liceului… Watanabe!

  — Da?

  — Te rog, măcar o dată, spuse ea implorator.

  — Bine, o să-ncerc data viitoare, am zis eu, dându-mă bătut.

  Am luat trenul spre Ochanomizu. Deoarece nu mâncasem micul dejun, când am schimbat trenul la Shinjuku, mi-am cumpărat un sandviş subţirel din gară. Mi-am luat şi o cafea, care era apă chioară. Trenurile de duminică dimineaţa erau pline de cupluri şi familii cu copii. La un moment dat au urcat în vagon nişte băieţi cu bâte de baseball, îmbrăcaţi în uniformă. Mai erau fete cu fuste scurte, dar nici una ca Midori. Trăgea ea de fustă ca să o lungească, dar câţiva bărbaţi se uitau insistent la coapsele ei. Eu mă simţeam oarecum stânjenit, însă ei nu-i păsa.

  — Ştii ce-aş vrea să fac acum? îmi şopti Midori după vreo zece minute de mers cu trenul.

  — Habar n-am,