fetei, pe comodă, era o vază cu flori uscate, apa se evaporase, într-acolo se îndreptară mâinile oarbe, degetele atinseră petalele moarte, ce fragilă e viaţa, dacă o abandonăm. Soţia medicului deschise fereastra, privi în stradă, erau acolo cu toţii, aşezaţi pe pământ, aşteptând cu răbdare, câinele lacrimilor a fost singurul care a ridicat capul, 1-a înştiinţat auzul lui fin. Cerul, din nou acoperit, începea să se întunece, noaptea se apropia. Se gândi că astăzi nu e nevoie să caute un adăpost pentru a dormi, vor rămâne aici, Bătrânei n-o să-i placă să-i trecem cu toţii prin casă, murmură, în acest moment, fata cu ochelari negri o atinse pe umăr, spunea, Cheile sunt în broască, nu le-au luat. Dificultatea, dacă era vreuna, se rezolvase, nu va trebui să suporte proasta dispoziţie a bătrânei de la primul etaj, Cobor să-i chem, noaptea n-o să întârzie, ce bine, cel puţin azi putem dormi într-o casă, sub acoperişul unei case, spuse soţia medicului, Voi veţi dormi în patul părinţilor mei, O să vedem după aceea, Aici eu poruncesc, sunteţi la mine acasă, Ai dreptate, va fi cum vrei, soţia medicului o îmbrăţişa pe tânăra, apoi cobori după ceilalţi. Urcând scara, vorbind cu însufleţire, din când în când împiedicându-se de trepte, deşi ghidul le spusese, Sunt zece la fiecare etaj, părea că au venit în vizită. Câinele lacrimilor îi urma liniştit, ca şi cum făcea asta de o viaţă. Pe palier, fata cu ochelari negri privea în jos, aşa se obişnuieşte când urcă cineva, fie ca să afli cine e, dacă nu e o cunoştinţă, fie ca să-1 sărbătoreşti cu vorbe de bun-venit, dacă e prieten, în acest caz n-avea nevoie de ochi ca să ştie cine venea, Intraţi, intraţi, faceţi-vă comozi. Bătrâna de la primul etaj apăruse să pândească la uşă, crezu că grupul era una din bandele care vin să doarmă, aici nu greşea, întrebă, Cine e acolo, şi fata cu ochelari negri îi răspunse de sus, E grupul meu, bătrâna se zăpăci, cum a putut ajunge pe palier, înţelese imediat şi se enervă pe sine însăşi că nu căutase şi nu luase cheile de la uşa din faţă, parcă îşi pierdea drepturile de proprietate asupra unei clădiri unde, de luni de zile, era singura locatară. Nu găsi un mod mai bun de a-şi compensa subita frustrare decât să spună, deschizând uşa, Vezi că trebuie să-mi daţi de mâncare, nu vă faceţi c-aţi uitat. Şi cum nici soţia medicului nici fata cu ochelari negri, una ocupată să-i conducă pe cei care soseau, cealaltă să-i primească, nu-i răspunseră, strigă, ieşindu-şi din fire, Aţi auzit, mare greşeală, câinele lacrimilor, care exact în momentul acela trecea prin faţa ei, sări în sus lătrând furios, scara răsuna toată de larmă, i-a fost învăţătură de minte, bătrâna scoase un ţipăt de spaimă şi se grăbi să intre în casă, trântind uşa, Cine e vrăjitoarea aia, întrebă bă-trânul cu legătură neagră, sunt lucruri pe care le spunem când nu ştim să avem ochi pentru noi înşine, să fi trăit el cum a trăit ea, ar fi de văzut cât 1-ar ţine manierele civilizate.

  Nu aveau altă mâncare în afară de ce aduceau în pungi apa trebuiau s-o economisească până la ultima picătură, iar, în ce priveşte iluminatul, au avut mare noroc c-au găsit două luminări în dulapul din bucătărie, păstrate acolo pentru căderi ocazionale ale curentului şi pe care soţia medicului le-a aprins pentru propriul beneficiu, celorlalţi nu le trebuia, în cap aveau o lumină atât de puternică încât îi orbise. Nu dispuneau de prea multe, şi totuşi a fost o sărbătoare în familie, din cele rare, unde ce e al fiecăruia e al tuturor, înainte de a se aşeza la masă, fata cu ochelari negri şi soţia medicului au coborât la etajul întâi, s-au dus să-şi îndeplinească promisiunea, dacă n-ar fi mai exact spus exigenţa, de a plăti cu hrană trecerea prin vamă. Bătrâna le primi plângăreaţă, morocănoasă, blestematul de câine doar printr-o minune n-a devorat-o, Multă mâncare trebuie să aveţi ca să ţineţi o asemenea fiară, insinua, ca şi cum ar fi aşteptat, prin această observaţie recriminatoare, să suscite remuşcarea în cele două emisare, într-adevăr, şi-ar spune una alteia, n-ar fi uman să lăsăm să moară de foame o biată bătrâna, în timp ce un animal sălbatic se hrăneşte pe săturate. Nu s-au întors cele două femei să mai aducă de mâncare, ce-i dăduseră era o porţie generoasă, dacă avem în vedere dificilele circumstanţe ale vieţii actuale, şi, pe neaşteptate, a înţeles-o şi bătrâna de la etajul de dedesubt, de fapt, mai puţin răutăcioasă decât părea, mergând să le aducă cheia din spate şi spunându-i fetei cu ochelari negri, la-o, e cheia ta, şi, ca şi cum n-ar fi fost de ajuns, mai şopti, închizând uşa, Mulţumesc foarte mult. Minu-nându-se urcară cele două femei, până la urmă vrăjitoarea avea sentimente, Nu e om rău, singurătatea trebuie s-o fi scos din minţi, comentă fata cu ochelari negri, fără să pară că se gândeşte la ce spune. Soţia medicului nu răspunse, hotărî să lase subiectul pe mai târziu, şi când toţi se culcaseră, unii adormind, aşezate amândouă în bucătărie ca o mamă şi o fiică adunându-şi puterile pentru restul de curăţenie din casă, soţia medicului o întrebă, Şi tu, ce vei face acum, Nimic, rămân aici, îmi aştept părinţii să se întoarcă, Singură şi oarbă, Cu orbirea m-am obişnuit, Şi singurătatea, Va trebui să mă obişnuiesc, vecina de jos trăieşte şi ea singură, Vrei să devii ca ea, să mănânci varză şi carne crudă, cât vor mai fi, în clădirile astea pare că nu mai trăieşte nimeni, veţi fi două, urându-vă de teamă că mâncarea se va termina, fiecare frunză pe care o veţi culege o furaţi de la gura celeilalte, tu n-ai văzut-o pe nefericită, n-ai simţit decât mirosul din casă, crede-mă că nici unde am trăit nu era atât de scârbos, Mai devreme sau mai târziu toţi vom ajunge ca ea, iar apoi se termină, nu va mai fi viaţă, Deocamdată trăim, Ascultă, tu ştii mult