– Nu exista un program de contracepţie pe-aici, în zilele acelea? îl întrebă el brusc pe ghid.

Corrie-Lyn gemu şi se făcu roşie. Zâmbetul plăcut al ghidului dispăru o clipă, revenind destul de greu.

– Poftim?

– Contracepţia? E destul de comună pentru adolescenţi, indiferent în ce tip de cultură te maturizezi. Făcu o pauză, reexaminând informaţiile în esenţă inexistente despre părinţii lui Sabine. Cu excepţia cazului în care cei din familie erau catolici de stil vechi sau iniţiaţi talibani sau ortodocşi evanghelici. Asta erau?

– Nu, nu erau, spuse ghidul vexat. Inigo era mândru de faptul că nu provenea din niciuna dintre îngrozitoarele secte religioase medievale ale Terrei. Asta înseamnă că obiectivele sale rămân nealterate.

– Înţeleg. Deci, naşterea lui a fost planificată?

– Naşterea Sa a fost o binecuvântare pentru omenire. El este cel ales de Mergătorul-pe-Apă pentru a ne arăta ce se află în interiorul Golului. De ce mă întrebi? Eşti un fel de jurnalist al unisferei?

– Sigur că nu. Sunt antropolog cultural. Şi e normal să fii interesat de ritualurile de procreere.

Ghidul îi aruncă o privire suspicioasă, dar lăsă lucrurile să treacă. U-amprenta lui Aaron era pregătită să blocheze orice interogare pe care omul ar fi trimis-o în reţeaua locală. Reuşiseră să treacă de intrarea în muzeu fără nicio alarmă, ceea ce însemna că Visul Viu nu emisese încă o alertă la nivelul întregii Confederaţii. Dar ar fi răspuns cu siguranţă suficient de rapid oricărei potriviri de fişier de identitate cu el însuşi şi Corrie-Lyn, indiferent de pe ce planetă ar fi provenit. Şi faptul că venea de pe Anagaska abia la două zile după incidentul Riasi ar fi dezvăluit exact ce tip de navă foloseau. Nu putea lăsa să se întâmple asta.

– Cu greu poate fi numit un ritual, pufni ghidul.

– Antropologii cred că tot ceea ce facem poate fi rezumat în termeni de ritualuri, interveni Corrie-Lyn cu blândeţe. Spuneţi-mi, acesta chiar este dormitorul lui Inigo de la căminul universităţii?

Îşi flutură cu nerăbdare mâna spre camera holografică mohorâtă din faţa lor. Diverse piese ponosite şi putrede de mobilier, care semănau cu cele prezentate integral în culori 3D erau expuse în camerele-stază transparente.

– Da, răspunse ghidul, regăsindu-şi echilibrul. Da, acesta este. Aici şi-a început formarea ca astrofizician, primul pas pe drumul care l-a dus la Staţia Centurion. Ca mediu, semnificaţia sa nu poate fi în niciun fel exagerată.

– Doamne! murmură Corrie-Lyn.

Pe Aaron îl impresionă să vadă că-şi păstra faţa serioasă.

– Ce-a fost asta? întrebă Corrie-Lyn după ce urcară într-o capsulă-taxi pentru a se întoarce la hotelul spaţial.

– Nu crezi că e ciudat?

– Doi adolescenţi excitaţi au decis să aibă un copil. Nu e nemaiauzit.

– Ba, este. Erau amândoi încă la şcoală. Apoi Erik dispare la câteva luni după naştere. În plus, îmi spui că Inigo avusese o mătuşă, care a fost efectiv eliminată din familie. Şi tu susţii că Inigo este Înalt, ceea ce trebuie să se fi întâmplat fie la naştere, fie timpuriu în viaţa lui adică, înainte de misiunea pe Centurion.

– Ce te face să spui asta?

– Pentru că, aşa cum ai zis, avusese extrem de multă grijă să-şi ascundă natura de discipolii săi. Nu e logic să presupunem că a dobândit biononice după ce începu Visul Viu.

– Sigur, dar unde duc toate aceste teoretizări ale tale?

– Îmi spun doar ce grămadă de rahat este trecutul său oficial, declară Aaron, fluturând o mână înapoi spre muzeul care se micşora în depărtare. Farsa asta este un mod perfect de a acoperi povestea lui reală. Oferă o versiune alternativă perfectă cu suficiente puncte adevărate pentru a atinge o realitate verificabilă, care să meargă fără a fi contestată. Asta, desigur, numai dacă nu eşti ca noi şi se întâmplă să ştii câteva fapte incomode care nu se potrivesc. Dacă a fost născut Înalt, atunci unul dintre părinţii săi ar fi trebuit să fie Înalt. Sabine, aproape sigur, nu a fost, iar Erik în mod convenabil şi-a părăsit copilul la câteva luni după naştere.

– A fost prea mult pentru băiat, asta e tot. Dacă naşterea lui Inigo a fost un accident aşa cum crezi, asta nu e deloc surprinzător.

– Nu. Nu e asta. Nu cred că a fost un accident. Din contră. Îi ceru u-amprentei să examineze evenimente locale din anul anterior naşterii lui Inigo, folosind alte arhive decât ale Visului Viu. Aproape ajunseseră la hotel când primi răspunsul. Aha, asta este. Împărtăşi fişierul cu ea. Arhivele companiei de ştiri locale. Au fost cumpărate de o Intersolară în urmă cu două sute de ani, iar biroul din oraş a fost retrogradat şi închis, motiv pentru care dosarele au fost adânc ascunse. Blocul de artă de la Colegiul Kuhmo a ars cu opt luni şi jumătate înainte ca Inigo să se nască.

– Se spune că blocul a fost centrul unei lupte între găşti, spuse Corrie-Lyn în timp ce examina rapid fişierul. Un grup de copii înfierbântaţi s-au luat la bătaie pentru teritoriu.

– Da, sigur. Acum lansează o căutare pentru cultura de gang din Kuhmo. În special pentru incidente cu utilizare de arme. Dă-i drumul. Pun pariu unu la mie că nu există alte fişiere, nu la cincizeci de ani înainte şi după acea dată. Uită-te la istoria acestui loc înainte ca Inigo să fi construit monstruozitatea. Nu era nimic aici pentru care să merite să lupţi, nici chiar pentru nişte copii aflaţi la marginea societăţii. Consiliul era pasat cu schimbul între trei partide practic imposibil de distins, politicile lor fiind, cu siguranţă asemănătoare: taxe reduse, micşorarea pierderilor oficiale, atragerea de investiţii în afaceri şi asigurarea că parcurile arată destul de bine. La dracu’, nu au reuşit nici măcar să scape singuri de edificiul arcologic. Chestia aia a stat acolo timp de aproape nouă sute de ani. Nouă sute,