da de băut unui însetat, nu contează cui, poate buzele ar atinge uşor pielea înainte să dea de apă, şi, mare fiind setea, cu lăcomie ar sorbi din concavitatea palmelor ultimele picături, trezind astfel, cine ştie, o nouă însetare. Fata cu ochelari negri, aşa cum s-a observat şi altă dată, pe ea o pierde imaginaţia, la ce se gândeşte ea într-o situaţie ca aceasta, tragică, grotescă, disperată. Totuşi, nu-i lipseşte un anumit spirit practic, ca dovadă, s-a dus să deschidă un dulap din camera ei, apoi dulapul părinţilor, a adus cearşafuri şi prosoape, Să ne ştergem cu astea, spuse, e mai bine decât nimic, şi fără îndoială a fost o idee bună, când s-au aşezat să mănânce, s-au simţit alţii.

  La masă, soţia medicului şi-a expus gândurile, A sosit momentul să hotărâm ce trebuie să facem, sunt convinsă că toată lumea a orbit, cel puţin aşa se purtau oamenii pe care i-am văzut până acum, nu există apă, nu există electricitate, nu există aprovizionare de nici un fel, suntem în haos, adevăratul haos aşa trebuie să arate, Oare există vreun guvern, întrebă primul orb, Nu cred, dar, dacă există, e un guvern de orbi care vrea să guverneze peste orbi, adică, nimicul vrând să organizeze nimic, Atunci nu există viitor, spuse bătrânul cu legătură neagră, Nu ştiu dacă o exista viitor, acum trebuie să vedem cum vom reuşi să trăim în acest prezent, Fără viitor, prezentul n-are nici un sens, ca şi cum n-ar exista, Poate că omenirea va reuşi să supravieţuiască fără ochi, dar atunci nu va mai fi omenire, rezultatul e evident, care dintre noi se mai consideră la fel de uman ca înainte, eu, de exemplu, am omorât un om, Ai omorât un om, se miră primul orb, Da, pe cel care îi conducea pe nelegiuiţi, i-am înfipt un foarfece în gât, Ai ucis ca să ne răzbuni, numai o femeie ne putea răzbuna, spuse fata cu ochelari negri, şi răzbunarea fiind dreaptă, e omenească, dacă victima n-are nici un drept asupra călăului, atunci nu mai există dreptate, Nici omenire, adăugă soţia primului orb, Să ne întoarcem la subiect, dacă rămânem împreună, poate vom reuşi să supravieţuim, dacă ne vom despărţi, vom fi înghiţiţi de gloată şi vom fi striviţi, Ai spus că sunt grupuri organizate de orbi, observă medicul, asta înseamnă că se inventează noi moduri de a trăi, nu e obligatoriu să fim striviţi, cum crezi, Nu ştiu în ce măsură sunt cu adevărat organizaţi, doar îi văd umblând de colo-colo, căutând mâncare şi un loc de dormit, nimic altceva, Ne-am întors la hoarda primitivă, spuse bătrânul cu legătură neagră, cu deosebirea că nu mai suntem câteva mii de oameni într-o natură imensă şi intactă, ci mii de milioane de bărbaţi şi de femei într-o lume slăbită şi epuizată, Şi oarbă, adăugă soţia medicului, va fi tot mai greu de găsit apă şi hrană, cel mai probabil grupurile se vor dezagrega, fiecare se va gândi că singur va putea supravieţui mai bine, nu va mai fi obligat să împartă cu ceilalţi, ce găseşte e al lui, al nimănui altcuiva, Aceste grupuri trebuie să aibă şefi, cineva care comandă şi organizează, aminti primul orb, Poate, dar, în acest caz, tot atât de orbi sunt cei care conduc ca şi cei care sunt conduşi, Tu nu eşti oarbă, spuse fata cu ochelari negri, de aceea ne-ai condus şi ne-ai organizat, Nu conduc, organizez ce pot, sunt numai ochii pe care voi nu-i mai aveţi, Un soi de conducător natural, un rege cu ochi într-o ţară de orbi, spuse bătrânul cu legătură neagră, Dacă e aşa, atunci lăsaţi-vă conduşi de ochii mei cât timp vor rezista, de aceea vă propun ca, în loc să ne împrăştiem, ea aici, voi la casele voastre, tu în a ta, să stăm în continuare împreună, Putem rămâne aici, spuse fata cu ochelari negri, Casa noastră e mai mare, Presupunând că nu e ocupată, aminti soţia primului orb, O să vedem când ajungem acolo, dacă e aşa, ne întoarcem aici, sau mergem s-o vedem pe a voastră, sau pe a ta, adăugă, adre-sându-se bătrânului cu legătură neagră, dar el răspunse, N-am casă proprie, locuiam singur într-o cameră, N-ai familie, întrebă fata cu ochelari negri, N-am pe nimeni, Nici soţie, nici copii, nici fraţi, Pe nimeni, Dacă părinţii mei nu se vor întoarce, voi rămâne la fel de singură ca şi tine, Eu rămân cu tine, spuse băieţelul strabic, dar nu adăugă Dacă mama n-o să mai vină, n-a pus această condiţie, straniu comportament, sau poate nu e chiar atât de straniu, cei tineri se obişnuiesc repede, au toată viaţa înainte. Ce hotărâţi, întrebă soţia medicului, Merg cu voi, spuse fata cu ochelari negri, însă te rog să mă însoţeşti până aici barem o dată pe săptămână, să văd dacă părinţii mei s-au întors, Ii laşi cheile vecinei de jos, N-am ce face, nu poate lua mai mult decât a luat, Va distruge, După ce am fost aici, poate că nu, Şi noi mergem, spuse primul orb, dar am vrea, cât de repede se poate, să trecem pe la noi acasă, să vedem ce s-a întâmplat, Vom trece, sigur că da, La mine n-are rost să mergem, v-am spus despre ce e vorba, Dar vei veni cu noi, Da, dar cu o condiţie, la prima vedere o să pară scandalos că pun condiţii când voi îmi faceţi o favoare, dar aşa sunt unii bătrâni, au mai mult orgoliu decât timp, Ce condiţie, întrebă medicul, Când voi deveni o povară insuportabilă, vă rog să-mi spuneţi, şi dacă, din prietenie sau compasiune, vă hotărâţi să tăceţi, sper să mai am atâta judecată încât să fac ce trebuie, Ce înseamnă asta, întrebă fata cu ochelari negri, Mă voi retrage, mă voi îndepărta, voi dispărea, aşa cum făceau pe vremuri elefanţii, am auzit că, în ultimul timp, lucrurile se schimbaseră, niciunul nu mai apuca bătrâneţea, Tu nu eşti chiar un elefant, Poate că nu mai sunt chiar un om, Mai ales când începi să dai răspunsuri copilăreşti,