metri deasupra capului lui Troblum, era un con stacojiu cu negru, mecanismul ejector al terminalului de extrudare. Acesta ar fi trebuit să fie înfăşurat într-o reţea extrem de complexă de câmpuri cuantice care să intersecteze compresoare de alimentare, regulatoare electronice şi injectoare moleculare de blocare. Nu putea detecta nicio licărire de energie. Dacă totul ar fi mers bine în ultimele câteva zile, motorul de transfer planetar ar fi trebui să fie asamblat în proporţie de două treimi, atom cu atom într-o matrice stabilă de materie superdensă ţinută la un loc de propriul câmp integrant coerent. Până acum cilindrul ar fi trebuit să fie vizibil în extruder, sclipind de la radiaţiile exotice realiniate ca şi cum ar fi conţinut propria galaxie.

În loc de asta, Emily şi Massell stăteau pe carcasa ca o cutie a unei faze-DK de joncţiune atomică de la baza echipamentului cibernetic, bând ceai. Când l-au văzut venind, amândoi tăcuţi, cu feţele triste, i-au aruncat priviri vinovate.

– Ce s-a întâmplat? întrebă el.

– Un fel de instabilitate, spuse Emily. Îmi pare rău, Troblum. Formatul câmpului integrant nu a fost corect. Ami a trebuit să-l închidă.

– Şi nu mi-a spus!

– Nu a putut să te privească în ochi, a replicat Massell. A ştiut cât o să fii de dezamăgit. A zis că nu a vrut să fie ea cea care îţi frânge inima.

– Asta nu e… ah, a gemut el. Biononicul a lansat un potop de inhibitori neuronali în momentul în care a detectat faptul că gândurile îi deveneau din ce în ce mai agitate. Tremura de parcă fusese lovit de o rafală de aer arctic. Dar concentrarea îi era perfect clară. O listă de priorităţi sociale i-a sărit în sus, în exovedere. Vă mulţumesc că m-aţi aşteptat şi m-aţi informat personal. O voi suna pe Ami şi o să-i spun că nu a fost vina ei.

Emily şi Massell au schimbat o privire albă.

– Drăguţ din partea ta, zise ea.

– Cât de mare a fost instabilitatea?

Massell a tresărit.

– Nu e bine. Trebuie să reexaminăm întregul efect, cred.

– Nu putem consolida pur şi simplu?

– Sper că da, dar chiar şi asta va crea un efect de domino asupra structurii interne.

– Poate că nu, a intervenit Emily, fără să pară prea încrezătoare. Am inclus nişte marje mari de operare. Există foarte multă flexibilitate în cadrul parametrilor de bază.

Troblum a rămas tăcut, cu o consternare pe care nici inhibitorii nu o puteau atenua. Dacă Emily se înşela, dacă era necesară o reproiectare completă, atunci echipamentul cibernetic Neumann trebuia reconstruit. Ceea ce le-ar fi luat ani buni. Din nou. Şi acest generator fusese speranţa lui sinceră, crezuse cu adevărat că va avea un dispozitiv funcţional până la sfârşitul săptămânii. Era singura modalitate de a face lumea să-i accepte teoria. Marius va avea grijă ca Marina să nu sprijine cercetarea, era sigur de asta. Asta era tot ce-i rămăsese, ultima fărâmă de dovadă.

– Poţi să obţin resurse, nu-i aşa? spuse Massell cu o voce încurajatoare. Adică, ai reuşit să-ţi împingi teoria la nivelul ăsta. A făcut un gest către grămada tăcută de echipament cibernetic Neumann. Trebuie să ai nişte aliaţi politici puternici în comitete. Şi ăsta nu a fost un pas înapoi propriu-zis. Un singur lucru a fost nealiniat.

Troblum a evitat în mod deliberat să privească în direcţia lui Emily. Massell nu fusese unul dintre oamenii lui Marius.

– Da, pot obţine, probabil, alocaţiile pentru o reconstrucţie.

– Bine, atunci! Vrei să începem imediat sau aşteptăm câteva zile?

– Să aşteptăm câteva zile, spuse Troblum, trecând în revistă lista lui de priorităţi sociale. Vom avea cu toţii nevoie de un timp pentru a ne reîncărca bateriile după asta. Voi începe să revăd telemetria şi vă sun atunci când cred că ştiu cum ar trebui să fie noul format al câmpului integrant.

– Bine. Massell i-a zâmbit încurajator în timp ce aluneca de pe carcasă. Există un anume tehnician, Air, căreia i-am promis o ieşire într-o staţiune. O s-o anunţ că sunt liber. A mai aruncat o privire albă spre Emily, apoi a plecat.

– Vor exista resurse pentru a continua? întrebă ea.

– Nu ştiu. Poate nu de la prietenul nostru comun. Un gând răutăcios îi spunea că de rezultatul acesta cel care beneficia cel mai mult era Marius. Oare cât de departe ar merge reprezentantul Facţiunii Acceleratorilor pentru a realiza asta? Dar voi continua într-un fel sau altul. Am încă unele resurse personale rămase.

Expresia ei a devenit sceptică în timp ce privea în jur la ansamblul uriaş de echipamente ultrasofisticate.

– În regulă. Dacă ai nevoie de ajutor la revizuirea datelor, spune-mi.

– Mulţumesc.

Biroul lui Troblum nu era impozant. Un colţ într-una dintre camerele anexe, suficient de larg pentru un fotoliu mare cu spătar înalt în mijlocul unei matrice de mare capacitate de proiecţie solido. S-a prăbuşit pe pernele uzate şi s-a uitat prin fereastra îngustă la secţiunea de asamblare a hangarului. Acum era singur, şi puterea produselor chimice neuronale se diminua. Nu avea inima să înceapă o revizuire pentru diagnosticare. Motorul ar fi alunecat uşor din extruder în cala dinainte modificată a lui Mellanie’s Redemption. La sfârşitul săptămânii ar fi fost gata să arate Confederaţiei că avea dreptate, să deschidă un nou capitol în istoria galactică. În principiu, Înalţii nu ar fi trebuit să se simtă frustraţi, dar acum îi venea să lovească în rahatul de echipament cibernetic Neumann.

Ceva mai târziu, în aceeaşi după-amiază, reţeaua de securitate a hangarelor l-a informat pe Troblum că o capsulă aterizase pe rampa din exterior. Încruntat, a îndepărtat senzorul de imagine din vederea periferică şi a privit cu ochiul liber cum uşa capsulei se prelingea deschizându-se. Marius a păşit afară.

Troblum, de fapt, se temea pentru viaţa lui. Avertizarea de la restaurant fusese suficient de dură. Dar