Troblum fusese atât de sigur că designul pentru unitatea de propulsor era bun, încât nu se putea opri să creadă că întregul proces de fabricaţie fusese viciiat cumva în mod deliberat – sabotat, cu alte cuvinte. Exista o singură persoană care ar fi putut face asta. A aruncat o privire calculată spre Mellanie’s Redemption. Chiar şi cu biononicul furnizat de facţiune, Marius nu ar fi putut să tragă prin câmpul de forţă al navei.

Dar asta nu avea să se întâmple. Troblum nu avea unde să fugă. Cu siguranţă nu avea niciun prieten – niciunul, niciunde. Şi, dacă Marius venise aici ca să-l elimine, venise la ordinele Acceleratorilor. Ascunderea în interiorul navei ar amâna doar inevitabilul.

Trebuie să încep să mă gândesc la asta, la o cale de ieşire.

Fără tragere de inimă, a ordonat reţelei hangarului să deschidă uşa laterală.

Marius a intrat în birou, alunecând în felul său imperturbabil obişnuit. A aruncat o privire în jur, nederanjându-se să-şi ascundă dezgustul.

– Deci, aici îţi petreci zilele.

– E ceva în neregulă cu asta?

– Nu, deloc. Marius a zâmbit subţire. Toată lumea ar trebui să aibă un hobby.

– Ai unul?

– Nu l-ai aprecia.

– Deci, de ce eşti aici? Am făcut cum ai cerut, nu am făcut presiuni asupra Marinei.

– Ştiu. Şi faptul nu a trecut neremarcat. A studiat grămada imensă de cibernetică Neumann prin fereastra biroului. Condoleanţele mele. Ai investit mult efort în ziua de azi.

– De unde ai ştiut…

Ochii verzi şi siniştri ai reprezentantului s-au întors să se holbeze la Troblum.

– Nu fi copil. Sunt aici pentru că ai nevoie de mai multe fonduri şi avem un alt mic proiect care te-ar putea interesa.

– Un proiect? Din moment ce nu părea să fie în pericol imediat de a fi sacrificat, Troblum nu-şi putu înfrâna o scânteie de interes.

– Unul pe care-l vei găsi greu de refuzat odată ce vei cunoaşte detaliile. Este vorba despre o unitate supraluminică pe care vrem să o producem. Cine ştie? Poate că se va scurge ceva surplus de aici de care vei putea profita.

Troblum chiar nu se putea gândi ce tip de unitate ar putea dori Facţiunea ANA, mai ales după ultimul proiect ultrasecret la care lucrase pentru Marius.

– Şi mă vei ajuta să obţin fondurile suplimentare ca să reconstruiesc ce-i aici?

– Bugetele sunt reduse în aceste vremuri incerte, dar o finalizare rapidă şi cu succes a programului nostru de producere a unităţii supraluminice ar însemna, probabil, găsirea unor fonduri neutilizate pe care le-am putem redirecţiona spre tine. Cu toate acestea, avem, de asemenea, ceva ce te-ar putea interesa, un bonus, dacă vrei.

– Ce anume?

– Genomul lui Bradley Johansson.

– Ce? Imposibil. Nu a mai rămas nimic din el.

– Nu chiar. S-a reîntinerit, de mai multe ori, la o clinică dintr-o lume izolată. Am avut o oportunitate de acces cu mai multe secole în urmă.

– Vorbeşti serios?

Marius a ridicat o sprânceană.

– Asta sună bine, spuse Troblum. Foarte bine. Aproape că nu trebuie să mă gândesc.

– Am nevoie de un răspuns, acum.

Încă o dată, Troblum nu ştia ce s-ar fi întâmplat dacă spunea nu. Nu putea detecta nicio armă activă încorporată în reprezentant, dar asta nu însemna că moartea nu ar fi putut fi bruscă şi irevocabilă. Era ca biciul şi morcovul pentru măgar.

– În regulă. Dar mai întâi am nevoie de câteva zile să analizez ce s-a întâmplat aici.

– Ne-ar plăcea să zbori la staţia noastră de asamblare imediat.

– Dacă nu pot rezolva problema asta ca să fiu liniştit, nu va fi bine nici pentru tine. Cred că ştii şi tu asta.

Marius şi-a asprit privirea, ochii întunecându-i-se de la smarald la aproape negru.

– Foarte bine, ai patruzeci şi opt de ore. Nu mai mult. Mă aştept să fii pe drum până atunci. Transferă un fişier cu planul de zbor în u-amprenta lui Troblum.

– Voi fi.

Fusese nevoie de o mulţime de biononice pentru a-l împiedica pe Troblum să tremure în timp ce reprezentantul părăsea biroul. Nu putea face nimic pentru a opri sudoarea să-i păteze costumul de-a lungul coloanei vertebrale. După ce senzorii i-au arătat capsula reprezentantului ridicându-se de pe rampă, se întoarse să privească din nou secţiunea de asamblare. Totul era mult prea curat; problema era pe punctul de a fi rezolvată cu succes; oferta generoasă de a-l ajuta să plătească pentru o soluţie; plus promisiunea de necrezut de a fi capabil să-l cloneze pe Bradley Johansson. Troblum şi-a lăsat câmpul biononic să măture echipamentul cibernetic inert.

– Ce-a făcut nenorocitul ăla? a murmurat. În jurul lui proiectoarele solido au început să erupă, umplând aerul cu un viscol multicolor de ecuaţii fine, fierbând spumoase când interacţionau. Undeva, în planul a cărui elaborare îi luase cincisprezece ani de muncă, trebuia să existe o greşeală, o eroare deliberată. Singura persoană care o putuse insera acolo era Emily. A apelat secţiunile în care fusese direct implicată. O emoţie începu să-i dea târcoale când începu să treacă în revistă datele. A durat un timp, dar în cele din urmă şi-a dat seama că era tristeţe.

Din biroul în care se afla, în al cincilea hangar mai jos de cel al lui Troblum, Curierul putea vedea doar capsula lui Marius care se ridica din nou în aer. Tot ce folosea erau propriii ochi, reprezentantul Accelerator nu avea cum să ştie că se afla sub observaţie directă.

– A plecat, a raportat el. Iar hangarul acela a denaturat protocolul de orientare de bază al portului spaţial – nu poţi ajunge acolo dacă nu eşti invitat. E, cu siguranţă, un cuib pentru unele activităţi de băieţi răi. Vreţi să mă infiltrez?

– Nu, mulţumesc, a răspuns Facţiunea Conservatoare. Vom utiliza observaţia